Soborul Maicii Domnului;Sfantul Nicodim de la Tismana; Cuvinte ortodoxe

Postul Craciunului - Stiri Biserica Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului (sursa icoana)

Soborul Maicii Domnului-doxologia

Soborul Maicii Domnului-crestinortodox

Soborul Maicii Domnului-cuvantul-ortodox

Predica la Soborul Maicii Domnului(Sursa)
Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si oamenilor. Caci nici ingerii nu stiau cum Dumnezeu, Care este Imparatul slavei si al luminii celei neapropiate si a toata zidirea, va savarsi o taina ca aceasta. Dar cand a venit Mantuitorul in lume sa Se jertfeasca pentru mantuirea lumii si sa intemeieze Biserica, atunci si ei s-au invatat.
N-au stiut ca se va face vierme, ca asa se numeste omul de Duhul Sfant: Eu sunt vierme si nu om. N-au stiut ca Se va smeri, Se va face om, Se va pogori pana la noi!
Acum au invatat ingerii cum ca cele dimpotriva pe cele dimpotriva le surpa prin puterea lui Dumnezeu, ca prin blestem vine binecuvantare, caci spune Scriptura: Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn. Se rastigneste Hristos pe Cruce pentru noi si aduce binecuvantare la toata lumea. Prin moarte aduce viata, iar prin smerenia Lui, inaltarea noastra. Prin jertfa Lui, innoirea noastra si prin patimirea Lui, nepatimirea noastra. Astfel, vedem ca prin cele dimpotriva pe cele dimpotriva, le vindeca.
Dar si altfel lucreaza Dumnezeu. Cu cele asemenea, pe cele asemenea le vindeca. Cu rana Lui vindeca rana noastra, cu moartea Lui vindeca moartea noastra, cu ascultarea Lui aduce ascultarea noastra, cu plecaciunea Lui, ridicarea noastra, cu nestricaciunea Lui pricinuieste nestricaciunea noastra, cu smerenia Lui, smerenia noastra (Sfantul Grigore de Nyssa, Cuv. 8 la Cantarea Cantarilor).
Deci, pe cele dimpotriva cu cele dimpotriva le vindeca si cu cele asemenea pe cele asemenea le pricinuieste, fiindca prin intruparea lui Dumnezeu toate cate erau potrivite firii omenesti s-au rasturnat, cum arata dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, caci Hristos a rasturnat logica lumii celei cazute.
Omul putea sa cugete ca prin moarte, Hristos putea sa aduca moartea, dar El a adus viata; ca prin blestem va aduce blestem, dar El a adus binecuvantare. Caci se zice ca prin El se vor binecuvanta toate semintiile si limbile pamantului. Deci tot ce era logic si firesc pentru mintea omeneasca cea cazuta, s-a rasturnat prin taina iconomiei in trup.
Dar nici incepatoriile, nici ingerii n-au inteles in ce chip a lucrat Domnul nostru Iisus Hristos la mantuirea neamului omenesc, prin atata smerenie si pogorare.
Spun Sfintii Parinti ca ingerilor li s-a parut ca Mantuitorul, cand era pe Cruce, Si-a iesit din firea Sa, ca adica nu mai este Dumnezeu, ci patimeste ca om. Si erau gata sa creada ca se stinge Acela despre care stiau ca este Mantuitorul lumii, vazandu-l asa de smerit pe Cruce, asa de ranit, asa de batjocorit, si asa de nebagat in seama de toata lumea care era in jurul Lui.
Dar sa revenim la sarbatoarea de astazi, caci am vazut in ce chip taina iconomiei in trup sau a Nasterii Domnului, n-a fost inteleasa nici de ingeri si nici de oameni.
Astazi este soborul Maicii Domnului.
Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Craciun sa se serbeze Soborul Maicii Domnului? Indata dupa Nasterea Domnului avem Soborul Maicii Domnului, pentru ca in ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Nasterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfantul Iacov fratele Domnului, Sfantul Prooroc David si ceilalti.
Cei ce au alcatuit sinaxarul anului n-au fost oameni neinvatati, oameni de rand, ci sfinti mari. Ei s-au intrebat: „Prin cine s-a facut mantuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu si care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mantuirii lumii? Intai Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului”.
Vedem deci ca mai inainte de veci s-a prevazut, in sfatul Preasfintei Treimi, planul mantuirii neamului omenesc prin intruparea lui Dumnezeu-Cuvantul dintr-o fecioara. De aceea v-am spus ca intruparea s-a facut dupa voia cea mai inainte povatuitoare.
Nici satana, nici heruvimii, nici ingerii, nici sfintii n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Treimi, ca Dumnezeu la plinirea vremii Se va face om din fecioara.
Si zice dumnezeiescul Parinte Maxim: „Cum de n-au stiut ingerii Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta, de vreme ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au facut prin ingeri?” Caci bunavestirea Maicii Domnului s-a facut prin ingeri (Luca 1, 28).
Si tot acelasi sfant parinte arata apoi, ca intr-adevar stiau ingerii. Dar ce stiau? Ca Se va naste Mesia, dar nu stia nimeni in ce chip. Taina a fost ascunsa pana la Hristos, ba este ascunsa si astazi si va ramane ascunsa in veacul veacului. Ramane nestiut in ce chip Dumnezeu Cel neincaput si nescris imprejur de toate zidirile sale si de toate cerurile, a incaput in pantecele unei fecioare, ca sa fie desavarsit Dumnezeu si sa Se faca om; ca in acelasi timp sa stea impreuna cu Tatal pe scaun si in pantecele fecioarei si sa le umple pe toate.
Vedeti cum la taina inomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul, pentru implinirea planului mantuirii neamului omenesc, slujeste Maica Domnului ca vas ales si fata aleasa dintre toate popoarele pamantului la savarsirea acestei taine?
Caci zice dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: „Precum gradina se face ca sa sadim pomi si pomii se sadesc pentru gradina, asa Maica Domnului S-a facut de Dumnezeu mai inainte si s-a intocmit planul ca din ea sa Se nasca Hristos la plinirea vremii”.
Dar si prin Isaia s-a spus cu 700 de ani mai inainte: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel, adica cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14).
Deci, Maica Domnului a fost o persoana aleasa de Preasfanta Treime, din toate popoarele pamantului, ca cea mai curata si mai sfanta fecioara, din neam arhieresc si imparatesc, din neamul lui Aaron dupa mama si din neamul lui David dupa tata, aleasa din doua semintii de frunte dupa trup, iar dupa duh, cum Unul Dumnezeu stie, ca sa slujeasca la mantuirea neamului omenesc.
La Buna Vestire Arhanghelul Gavriil i se inchina ei de la inceput: Bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Marie, Domnul este cu tine (Luca 1, 28).
Maica Domnului a fost cea mai aproape de Mantuitorul. Ea L-a purtat noua luni in pantece, L-a nascut in iesle, L-a hranit cu lapte un an de zile, L-a purtat in brate si de cate ori nu L-a sarutat pe Acela care a facut cerul si pamantul? De cate ori nu L-a mangaiat, de cate ori nu L-a imbratisat, de cate ori n-a plans de bucurie, pentru ca ea nu era numai o fecioara preasfanta si preacurata, ci era si proorocita. Ea stia ca Acela pe Care L-a nascut in pestera nu este numai om, ci este si Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zamislit-o si pe dansa in pantecele maicii sale.
Ganditi-va cata bucurie era in inima ei cand isi dadea seama ca ea poarta in brate pe Acela care tine in palma Lui cerul si pamantul!
La locul din Scriptura unde pastorii au vestit cuvantul cel grait lor de inger despre Prunc (Luca 2, 10-18) si unde Simeon batranul i-a proorocit in biserica ca prin inima ei va trece sabie la patima Mantuitorului (Luca 2, 35), ce se zice? Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa (Luca 2, 19).
Maica Domnului n-a avut dureri la nastere, caci numai ea a nascut fara dureri. Pentru ca acolo unde n-a fost inainte dulceata de nunta, nici durere n-a fost mai pe urma. Ea a nascut de la Duhul Sfant, fara durere, dar a avut dureri la rastignirea Mantuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei si de trei ori a lesinat, vazand pe Fiul ei insangerat, batjocorit si batut, stiind mai ales cine este El, Care a venit sa mantuiasca lumea si cu rana Lui sa vindece rana neamului omenesc.
Este o parere a unor teologi mari ai Bisericii Rasaritului ca atata valoare are Maica Domnului in cer si pe pamant, incat daca, Doamne fereste, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele noua cete de ingeri, toata lumea cea vazuta si nevazuta si toate popoarele lumii, nu ar fi avut atata scarba ca daca ar fi pierdut-o pe Maica Domnului.
Asa teologhisesc multi sfinti, intre care si Sfantul Nicodim Aghioritul, pentru ca planul mantuirii neamului omenesc era prevazut sa se implineasca numai la venirea Mantuitorului prin Maica Domnului. Atata valoare are Maica Domnului, incat covarseste toate puterile cele de sus si cele de jos.
Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfantul Ioan Damaschin. Printr-insa s-a innoit neamul omenesc si ea este Imparateasa tuturor ingerilor si a tuturor sfintilor si Maica noastra a tuturor popoarelor pamantului si a tot sufletul necajit si intristat care o cheama in ajutor.
Stiti oare, in ziua Judecatii, cine are sa fie de-a dreapta Mantuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stanga Lui, Sfantul Ioan Botezatorul, ingerul intaistatator al tuturor sfintilor.
Deci aceste doua persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri dupa Preasfanta Treime.
Cata durere, cata nebunie, cata orbire, cata ratacire, cata nepasare, cata negrija si cata rusine va fi pentru popoarele pamantului care n-au cunoscut-o si n-au cinstit-o! Ca ea, fiind de-a dreapta Mantuitorului, cata slava nu va avea atunci, ca una care L-a purtat pe Mantuitorul in pantece si L-a nascut si L-a alaptat si L-a purtat in brate si toata viata a fost langa El si pururea L-a pazit de primejdii si pururea L-a ascultat si a suferit la patima Lui mai mult decat oricine, ca inima ei a fost insangerata.
Mare rusine o sa aiba aceia in ziua Judecatii.
Cata slava si cinste nu are ea acolo sus, iar noi pacatosii pe pamant ne lenevim s-o chemam in ajutor, pentru ca nu stim cata durere o sa aiba sufletul nostru in ceasul mortii. Atunci o sa vedem cat poate Maica Domnului sa ne usureze si sa ne scoata din ghiarele dracilor, care vor veni sa ne arate toate cate am gresit cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul.
De aceea fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii aceia din casa carora nu lipseste icoana Maicii Domnului si au candela la icoana ei, si citesc in fiecare zi macar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului. Amin.
Parintele Cleopa Ilie
Parintele Ilie Cleopa

Sfantul Nicodim de la Tismana

Sfantul Nicodim de la Tismana (sursa icoana)

Sfantul Nicodim de la Tismana-doxologia

Sfantul Nicodim de la Tismana-crestinortodox

Nasterea lui Hristos-cuvantul-ortodox

Sfantul Nicodim de la Tismana

Nicodim de la Tismana (Sursa)

Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana
Sf Nicodim de la Tismana.jpg
Date importante
Născut 1310 sau 1320, Prilep
Decedat 26 decembrie 1406, Mănăstirea Tismana
Venerat în Biserica Ortodoxă Română
Canonizat 1955,, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Rămășițe pământești Mănăstirea Tismana, probabil și Mitropolia din Muntenegru
Sărbătoare 26 decembrie
Gloriole.svg Sfinți

Sfântul Nicodim de la Tismana (n. circa 1320?, Prilep, d. 26 decembrie 1406, Tismana) a fost un arhimandrit, întemeietorul mănăstirilor Vodița și Tismana din Oltenia și a mănăstirii Vișina pe valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxism și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei.

Nicodim și-a primit numele de monah la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, unde a ajuns în fruntea obștei. A făcut parte din delegația care în anul 1375 a mediat la Constantinopol ridicarea anatemei asupra Patriarhiei sârbești, misiune îndeplinită cu un succes așa de mare, că a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei.

Urmându-și chemarea, în anul 1369 a traversat Dunărea înot în dreptul orașului Ursa (azi Orșova), și a întemeiat prima sa mănăstire, Vodița („Apița”, sau „Apoasa”). Totuși, consideră că nu și-a îndeplinit chemarea, ca urmare continuă căutările și găsește un loc pe care îl consideră ideal, unde în 1377 începe zidirea mănăstirii Tismana.

Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mănăstirea Prislop, unde a caligrafiat un Tetravanghel, considerat cea mai veche carte datată din Țara Românească.

„Numeroase amănunte din viața și activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute, dar măreția persoanei lui l-a impus în conștiința și dragostea poporului român, nu numai ca reorganizator al vieții monahale după modelul de la sfântul Munte Athos, ctitor de biserici și mănăstiri, talentat miniaturist, ci și ca sfânt, mare făcător de minuni.”
Prof. dr. Emilian Popescu (Prefața[1])

Contextul istoric

Marea Schismă din 1054 a marcat momentul dureroasei sciziuni din interiorul creștinism, care ulterior (c. 1500) a condus la constituirea a două mari ramuri — vestică (catolică) și estică (ortodoxă). În secolele următoare între Biserici a urmat o luptă pentru supremație, întreținută de unii dintre conducătorii din amble tabere, marcată nu arareori de excese. În secolul al XIV-lea în Banatul de Severin, adică la frontiera dintre Ungaria, Serbia și Țara Românească, aveau loc lupte susținute și de cele două Biserici. Neagu Djuvara, afirmă că spre deosebire de majoritatea populației din Țara Românească, de credință ortodoxă, domnitorii Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru[2], erau catolici,[3] afirmație combătută în cartea „Neamul întemeietor al lui Basarabă”[4] precum și în Anexa 1 a cărții,[5]. Împiedicarea expansiunii spre est a influenței Bisericii Romano-Catolice necesita reafirmarea credinței ortodoxe, inclusiv prin întemeierea de mănăstiri. Acestea erau totodată și locul unde se formau funcționarii cancelariilor domnești și locuri de refugiu.

Biografie

Ca orice sfânt, Nicodim a avut parte de o istorisire a vieții sale scrisă în slavonă „chiar de ucenicii sfântului”.[6] Păstrată la Tismana, aceasta s-a pierdut în cursul secolului al XVIII-lea. La începutul secolului al XIX-lea, Ștefan Ieromonahul [7] a rescris-o în limba română, bazându-se pe tradițiile orale din mănăstire. P. P. Panaitescu remarcă faptul că acei călugări știau unele pasaje din istoria slavonă pe de rost, fapt care se reflectă în exactitatea unor nume și fapte, precum și în existența unor etimologii populare (de exemplu Ștefan, fiul cneazului Lazăr al Serbiei, este numit „Silnic” — cuvânt provenit din slavonul „Sil’nîi”, „cel tare”)[8]. De asemenea, elemente din viața călugărului Nicodim se regăsesc și în viața lui Isaia, precum și în cea a patriarhului sârb Sava II, ambele datând din secolul al XV-lea.

Istoricul Nicolae Iorga presupunea că Nicodim s-a născut în Macedonia, la Prilep, ca aromân, dar această ipoteză n-a fost confirmată de niciun istoric macedonean. Istoricii sârbi[9] și recentele cercetări biografice,[10] vorbesc însă de Nikodim Gârcic, alias Nikodim Tismanski, născut in mica localitate Prilep din Kosovo, aflată doar la 5 km de ctitoria lui Ștefan Dușan, „Visoki Dečani”, biserica principală a Mănăstirii Deciani, inclusă astăzi în patrimoniul UNESCO. Mama sa era una dintre fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi, voievozii transalpini și țarii bulgari. O înrudire mai apropiată o avea Nicodim, cunoscut ca Nikodim Grâcic în Serbia, cu (Ștefan) Lazăr fiul lui Pribaț, făcând parte din curtea lui Ștefan Dușan. Când (Ștefan) Lazăr va ajunge cneaz, va dona Mânăstirii Tismana sate sârbești din regiunea Branicevo, la vest de Golubaț,[11] vezi, satele Man. Tismana pe harta regiunii Branicevo. Nu se cunoaște exact anul nașterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este anul1320[12].

Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Deciani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Dečani”. „Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creștinesc, și crescut întru buna pedepsire, și temere de D-deu și a iubirei în tânără vârstă a prunciei sale, dat a fost de părinții lui la învățătura cărței. Și isteț fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învățat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, și gramatica cea slovenească, foarte bine și desăvârșit”[13]. În viața lui Isaia este prezentat ca un „adânc cunoscător al Sfintei Scripturi și bun orator”[14].

În 1335 Nicodim întâlnește monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Deciani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viață. Pleacă la Muntele Athos pentru a-și desăvârși instruirea. Este primit ca frate la Lavra Hilandar. În 1338 primește numele de Nicodim. În 1341 este hirotonisit ierodiacon, iar în1343 ieromonah. Mai târziu ajunge protrosinghel. După moartea egumenului mănăstirii este ales în fruntea obștii călugărești de la Hilandar.

Prin 1369 Nicodim ajunge în Țara Românească, trecând Dunărea înot (sau plutind pe rasa călugărească, după cum este istorisită una dintre minunile sale), unde întemeiază în1371, ca urmare a unei viziuni, Mănăstirea Vodița.

În 1375 Nicodim este solicitat să facă parte din delegația care urma să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a Patriarhiei Sârbești. Deși Nicodim îndeplinea formal doar rolul de „tălmaci de cuvinte”[15], Patriarhul Filotei alConstantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana, și l-a făcut arhimandrit. Misiunea delegației sârbe a fost încununată de succes, întrucât patriarhul a ridicat anatema aruncată asupra bisericii sârbe.

Se întoarce în Țara Românească unde va întemeia Mănăstirea Tismana, la 1378.

Mormântul Sfântului Nicodim de la Tismana

Între 1399 și 1405 se va retrage la mănăstirea Prislop din Transilvania ca urmare a unui posibil conflict cu Mircea cel Bătrân. Pe Evangheliarul său, există o adnotare a lui Nicodim, care, dacă este intrepretată așa: „Această Evanghelie a scris-o Nicodim în Țara Ungurească, în anul al șaselea al prigonirii lui, 6913 (1405)”, P. P. Panaitescu nu exclude ipoteza ca Nicodim să se fi amestecat în treburile politice, devenind incomod pentru voievodul muntean[16]. Însă în 1406 are loc împăcarea, iar starețul se întoarce în Țara Românească. La puțin timp după aceea, Nicodim se întâlnește la Tismana cu Mircea, care-l numește „rugătorul domniei mele, popa Nicodim”, iar în noiembrie, la Turnu Severin, a participat la întâlnirea cu regeleSigismund. Se spune că în aceste împrejurări a mai săvârșit trei minuni, în urma cărora regele a rămas profund impresionat și a trecut la credința ortodoxă. Dincolo de legendă, o cădelniță de argint ce încă se mai afla în 1654 la Tismana reprezenta un dar al lui Sigismund pentru Nicodim[17]. De asemenea, regele ungur a acordat în mai multe rânduri privilegii speciale pentru călugării de la mănăstirile Vodița și Tismana și le-a întărit acestora daniile din Serbia.

Nicodim se stinge din viață în 26 decembrie 1406 și este înmormântat în pridvorul mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au dispărut fără urmă. Se presupune că acum sunt la Mitropolia din Muntenegru[1], la Tismana rămânând doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb.

Activitate

Înainte de venirea în Țara Românească

La Multele Athos își face ucenicia în atelierele unde se scriau și se traduceau producții literare, însușind limbile greacă și slavonă. Se inițiază în arta de la Muntele Athos,caligrafie, pictură (miniatură), și câteva meșteșuguri (arhitectură, zidărie, tâmplărie, argintărie).

În timp ce era la Muntele Athos are o viziune divină în care i se cerea să construiască o mănăstire lângă o cădere de apă. Ca urmare se întoarce în Serbia, unde, după legendă, întemeiază mănăstirile Manastirica (Mănăstirița), la granița dintre Macedonia și Kosovo și Vratna din Negotinul covârșitor românesc ca populație. Tot lui i se atribuie și clădirea unei biserici la Șaina, ținutul Cladova de pe Valea Timocului,[18] regiune cu sate aproape exclusiv românești până în zilele noastre.

Despre așezământul monastic Mănăstirița, existent și azi, legendele spun că a fost întemeiat de Nicodim și de „Radul beg”, al cărui nume se mai distingea în vechime pe porțile altarului. În acele timpuri zona era parte a Țaratului de Vidin[19].

În Țara Românească

În 1369[20] Nicodim este chemat în Țara Românească, pentru a întemeia o mănăstire. Răspunde solicitării cu entuziasm, urmându-și viziunea. Se spune ca a traversat singurDunărea înot în zona Porților de Fier între localitățile Techia (de pe malul drept al Dunării), actual acoperită de apele unui lac de acumulare, și Ursa, zisă azi Orșova (pe malul stâng).

Cneazul Lazăr al Serbiei a făcut unele donații prin 13801382 lui Nicodim, pentru mănăstirile Vodița și Tismana, pe care le-au ajutat și în momentul zidirii, zece sate românești din Serbia. Acestea erau: Trei Poduri, zis Tri Brodi, Hanovți, Drajevți, Crușevița cu Duhovți, Isvorți, Barici, Bichini, Ponicva și Poporate, cele evidențiate existând și astăzi între cetatea dunăreană Golubăț și râul Pek. Dania este reînnoită de fiul cneazului sârb, Ștefan Lazarevici, în 1406, și mai apoi de către Sigismund de Luxemburg al Ungariei, în 1428. Însă în cel din urmă caz, regele întărește alte cinci sate (în loc de zece), aflate mai la apus, din cauză că pierduse în fața expansiunii otomane controlul asupra zonei cetății Golubăț.

Întemeierea Mănăstirii Vodița

Conform viziunii sale, imediat ce ajunge în Țara Românească, Nicodim începe demersurile pentru întemeierea unei mănăstiri. Este sprijinit de domnitorul Vlaicu Vodă (1364–1377), al cărui unchi era. În anul 1370 începe, împreună cu călugării pe care i-a raliat cauzei sale, ridicarea mănăstirii Vodița, lângă satul Vârciorova, proces care a continuat până în 1375. Această biserică era clădită după modelul bisericii Crușevița din Serbia. Vladislav îi va dărui sate și tain de hrană din casa domnească.

Întemeierea Mănăstirii Tismana

 Mănăstirea Tismana

Sub protecția Doamnei Clara (de religie catolică), a doua soție a lui Nicolae Alexandru și mama vitregă a lui Vlaicu Vodă, acționau misionari papali. Ajutat de sfaturile Cuviosului Nicodim, Vlaicu Vodă va reuși să blocheze planurile acestora. În acest scop ei hotărăsc întărirea frontierei religioase prin înființarea mănăstirilor ortodoxe. Coordonarea înființării acestora nu se putea face de la Mănăstirea Vodița, al cărei amplasament nu era potrivit pentru acoperirea necesităților comunității ortodoxe. În plus, unii istorici sunt de părere că la începutul domniei lui Radu I Banatul de Severin (cu tot cu mănăstirea Vodița, deci) se afla în mâinile ungurilor[21]. În documentele lui Dan I și cele timpurii semnate de Mircea cel Bătrân este pomenită doar Tismana, iar din vechile ei danii de la Vladislav Vlaicu lipsesc „gălețile de grâu de la satul lui Costea”. Acestea vor reapărea după ce Mircea își extinde controlul asupra Banatului de Severin.

Așadar, Nicodim începe să caute un loc pentru a întemeia o nouă mănăstire. În acest scop vizitează Oltenia subcarpatică, căutările sale ducând la inițierea ridicării mai multor mănăstiri și biserici, cum au fost mănăstirile de la Gura Motrului și Vișina (la Gura Sadului), bisericile de la Coșuștea, Jidoștița și cea de pe malul râului Topolnița și schitul de pe Valea Aninoasei.

Plecând din Aninoasa, ajunge la Gropșani (astăzi Vânăta), lângă ceea ce astăzi se cheamă Tismana. Mergând pe valea apei în sus ajunge la o mică cascadă ce izvorăște dintr-o peșteră, unde constată că ar fi un loc bun pentru înființarea unei mănăstiri. Legenda spune că sfântul a fost adus aici de un vis, iar când a ajuns pe locul viitoarei mănăstiri, din peșteră a ieșit un balaur pe care a reușit să-l răpună numai după ce i-a arătat crucea sa de plumb. Se întoarce la Mănăstirea Vodița, unde lasă în locul său ca stareț (abate) pe ieromonahul Agaton, iar el, împreună cu ucenicii săi, se duce la Tismana și în 1377 începe construcția bisericii din zid, sfințită în 1378. În paralel cu construcția se ocupă de organizarea vieții monahale, conform regulilor însușite la Muntele Athos. Mănăstirea înființată de el avea rang de arhimandrie, Nicodim fiind deja arhimandrit, și era „Mare Lavră” și prima arhimandrie din țară.

De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377–1383), Dan I (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418) al căror consilier a fost Cuviosul Nicodim.

Activitate teologică și culturală

Prima pagină a evangheliarului scris de Nicodim

Nicodim a avut calități de bun cărturar, isihast și teolog. A corespondat cu mai mulți teologi, iar din această corespondență s-au păstrat două scrisori cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, în chestiuni dogmatice.

În ultimii ani ai vieții, între 1399-1405, s-a mutat la Mănăstirea Prislop, unde între anii 1404-1405 a caligrafiat și miniat un Tetraevanghel pepergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, considerat o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească, cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Datarea este pe spatele ultimei pagini, al cărui text în interpretarea Mitropolitului Tit Simedrea este: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în anul al șaselea al acestei goane după isihie. Socotim de la facerea lumii anul 6913 (1405)”.

Minuni

Sunt considerate minuni ale Sfântului Nicodim[20]:

  • Viziunile care le-a avut privind înființarea mănăstirilor;
  • Trecerea miraculoasă a Dunării plutind pe rasa călugărească;
  • Întâmplarea de la Ponoare, în care blestemul lui Nicodim aruncat asupra localnicilor reluctanți s-a împlinit;
  • Darul tămăduirii, de care a beneficiat și o fiică suferindă de epilepsie a regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei;
  • Transformarea fripturii de purcel în păstrăv cu ocazia praznicului în onoarea lui Sigismund și a lui Mircea cel Bătrân;
  • Mersul prin foc, ce a condus la convertirea la ortodoxism a regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, care a primit prin botez numele de Matei.

Sfințenia vieții sale și minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, prin moaștele sale, l-au eternizat. Deși a fost considerat un sfânt încă în timpul vieții, a fost canonizat prin tomosul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia după aproape 600 ani, în 1955, fiind pomenit sub numele de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, fiind cinstit în calendarul ortodox pe 26 decembrie.

Note

  1. ^ a b Pr. Mihai Zorilă op. cit.
  2. ^ Daniel Barbu, pp. 287-300.
  3. ^ Neagu Djuvara, Iarăși despre Negru Vodă și „Descălecătoare”,[nefuncțională] Magazin Istoric, nr. 8 / 2000
  4. ^ Nicolae Tomoniu – Neamul întemeietor al lui Basarabă Neamul întemeietor al lui Basarabă
  5. ^ Neamul întemeietor al lui Basarabă Anexe la Neamul întemeietor al lui Basarabă Un prim comentariu la cartea d-lui Neagu Djuvara – „Thocomerius – Negru Vodă”
  6. ^ Panaitescu, p. 177, n. 12
  7. ^ Sfântul Nicodim de la Tismana, Vieata prea Cuviosului Părintelui Nostru – Sfântul Nicodim de la Tismana, Tipografia Cărților Bisericesci, București, 1883
  8. ^ Panaitescu, p. 177
  9. ^ Ilarion Ruvaraț, Pop. Nicodim, Archiv f. sl. Philologie XI B.III H 1888, p. 355
  10. ^ Nicolae N. Tomoniu, Nicolae N. Tomoniu – Sfântul Nicodim de la Tismana
  11. ^ Nicolae N. Tomoniu – Sfântul Nicodim de la Tismana, Editura „Cuget Românesc”, 2010, p. 192, ediția tipărită, p. 39, ediția online [1]
  12. ^ Mircea Păcurariu, p. 288.
  13. ^ Ieromonah Ștefan de la Tismena op. cit.
  14. ^ Panaitescu, p. 177
  15. ^ Viața patriarhului Sava în Viețile regilor și arhiepiscopilor sârbi, Zagreb, 1866, p. 382
  16. ^ Panaitescu, p. 184
  17. ^ Paul de Alep, Călătoriile patriarhului Macarie, București, 1900, p. 179
  18. ^ Ieromonah Ștefan de la Tismena, op. cit.
  19. ^ Panaitescu, p. 179
  20. ^ a b Pr. Mihai Zorilă, op. cit.
  21. ^ Panaitescu, p. 178

Bibliografie

  • Pr. Mihai Zorilă, Viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana, rezumatul lucrării de licență, fără ed., 1991
  • Eftimie de Tarnovo, sf, Corespondenta cu Sf. Nicodim de la Tismana.…, trad. din medio-bulgara de Gheorghiță Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2014
  • Prof. dr. Daniel Barbu, Sur le double nom du prince de Valachie Nicolas-Alexandre, Revue Roumaine d’Histoire, XXV, nr. 4, 1986
  • Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, 1980
  • Ieromonah Ștefan de la Tismena, Viața Prea Cuviosului Părintelui nostru Nicodim Sânțitul, Arhimandritul Lavrei din Sânta Monastire Tismena, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1883
  • Petre P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Editura Corint, București, 2000

Pentru aprofundarea subiectului

  • Emil Lăzărescu, Nicodim de la Tismana și rolul său în cultura veche românească (până la 1385), I, în „Romanoslavica”, XI, 1965, p. 237–285
  • P. Ș. Năsturel, Cuviosul Nicodim cel sfințit și odăjdiile mitropolitului Antim Critopol de la Tismana, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 7–8, p. 419–430
  • Radu Crețeanu, Personalitatea cuviosului Nicodim de la Tismana după documentele vremii, în „Mitropolia Olteniei”, 1976, nr. 11–12, p. 932–945
  • Episcopul Teoctist, O ctitorie ardeleană a Sf. Nicodim: mănăstirea Prislop, în „Mitropolia Olteniei”, 1970, nr. 5–8, p. 634–638
  • Ranko Jakovljevic, Put svetog Nikodima, Beograd, 2006.

Vezi și

Legături externe

Anunțuri