Botezul Domnului, BOBOTEAZA-Cuvinte Ortodoxe

crestinortodox

cuvantul-ortodox

doxologia

Botezul-Domnului-Iisus-Hristos

Botezul Domnului (sursa icoana)

Iubiţi credincioşi, cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi „Arătarea Domnului” sau „Epifania”.

Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului?

Acest lucru îl arată, desluşit şi luminat, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicînd că Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cînd S-a născut, ci cînd S-a botezat. Iar cum că mulţi nu-L cunoşteau şi nu ştiau cine era, să ascultăm pe Botezătorul Ioan care spune: Se află în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L ştiţi (Ioan 1, 26). Dar pentru ce să ne mirăm că ceilalţi nu-L cunoşteau, cînd însuşi Botezătorul nu-L cunoştea pînă în ziua aceea? Căci zice: Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborîndu-Se şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt (Ioan 1, 33).

Rugaciune catre Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfantul Ioan Gura de Aur (sursa icoana)

Pentru că am arătat că Botezul Domnului se mai numeşte şi Arătarea Domnului, este bine să ştim că două sînt arătările Domnului. Iată ce spune Sfîntul Ioan Gură de Aur în această privinţă: „Este necesar să arătăm dragostei voastre că nu este o singură Arătare a Domnului, ci sînt două arătări. Una este aceasta de acum care s-a împlinit la Botez, iar a doua este aceea care va să vină şi care se va face cu slavă mare la sfîrşitul lumii”. Astăzi am auzit pe marele Apostol Pavel vorbind despre amîndouă arătările Domnului, în Epistola către Tit.

Despre arătarea cea de acum, spune: Harul cel mîntuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţîndu-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie (Tit 2, 11-12). Iar despre cea viitoare, spune: Aşteptînd fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos (Tit 2, 13). Despre aceasta şi proorocul Ioil spune că soarele se va preface în întuneric şi luna în sînge, mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată (Ioil 3, 4).

Sfantul Ioan Damaschin

Sfantul Ioan Damaschin (sursa icoana)

Astăzi, cînd prăznuim Botezul Domnului, se cuvine să arătăm cîte sînt botezurile care au închipuit Botezul creştin de la începutul lumii şi care vor mai fi. După mărturia Sfîntului Ioan Damaschin, opt sînt botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea păcatului (Facere 7, 17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare şi prin nor, căci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Ieşire 13, 22; I Corinteni 10, 2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit „tăierea împrejur”. (Facere 17, 10-14).

Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocăinţei (Matei 3, 1-11). Acest botez a fost introductiv şi conducea pe cei botezaţi la pocăinţă şi la credinţă în Hristos. Iată ce spune Sfîntul Ioan Botezătorul: Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc (Matei 3, 11; Luca 3, 16). Aşadar, Ioan pregătea şi curăţa mai dinainte cu apă, în vederea venirii Duhului Sfînt. Cu acest botez Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de către Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Hristos S-a botezat în Iordan nu că avea nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a luat asupra Sa curăţirea mea şi ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14). Apoi, ca să se înece păcatul, ca să înmormînteze pe Adam cel vechi în apă şi să-l sfinţească pe botezător. Ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii şi ca să ne dea nouă pildă şi exemplu cum să ne botezăm.

Al cincilea botez este botezul creştin prin apă şi prin Duhul Sfînt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Săi: Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh (Matei 28, 19). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pînă acum. El se face prin afundare în apă în numele Preasfintei Treimi şi este mîntuitor pentru că iartă toate păcatele şi aduce în inimile noastre harul Sfîntului Duh. Noi toţi ne botezăm cu acest botez desăvîrşit prin apă şi prin Duh, fără de care nimeni nu se poate mîntui. Se zice că Hristos botează „cu foc”, pentru că a revărsat Duhul Sfînt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), după cum spune Însuşi Domnul: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt, nu mult după aceste zile (Fapte 1, 5).

Al şaselea botez, care este de o măsură cu Botezul creştin, prin apă şi prin Duh, este botezul prin pocăinţă şi prin lacrimi, adică Sfînta Spovedanie, prin care ni se dezleagă toate păcatele. Al şaptelea şi cel mai desăvîrşit este botezul prin sînge şi mucenicie pentru dreapta credinţă, cu care Însuşi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru. El este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se mai pîngăreşte a doua oară cu întinăciunea păcatului şi singur le poate înlocui pe toate celelalte.

Al optulea şi ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească. Acest botez nu este mîntuitor, ci pe de o parte distruge răutatea şi păcatul, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252).

Iubiţi credincioşi,

PR. ILIE CLEOPA - Predica la Duminica Ortodoxiei

Pr. Ilie Cleopa (sursa icoana)

După ce am arătat cele opt feluri de botezuri, este bine să vorbim mai pe larg despre importanţa botezului creştin ortodox.

Cel mai desăvîrşit botez care curăţă păcatele noastre, este Botezul creştin, adică botezul prin apă şi Duh, pe care îl primim îndată după naştere. După învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez nu poate să intre în Împărăţia cerurilor (Ioan 3, 5). Să dăm cîteva explicaţii despre Taina Sfîntului Botez pe înţelesul tuturor.

Cine poate boteza? Dreptul de a boteza îl au numai episcopii şi preoţii (Canonul 46-50 Apostolic). La mare nevoie, ca pruncul să nu moară nebotezat, poate boteza şi un diacon, un călugăr simplu, un mirean – bărbat sau femeie – şi chiar părinţii copilului. Cum se săvîrşeşte botezul de către mireni cînd copilul este în primejdie de moarte? Afundînd pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfîntă a Botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfîntului Duh, Amin. (Canonul 44-45 al Sfîntului Nichifor). Dacă cel botezat rămîne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului după rînduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte; adică îl unge cu Sfîntul Mir, citind rînduiala pînă la capăt (Liturgica, Bucureşti, 1877, p.183).

Botezul se săvîrşeşte în pridvorul sau în pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvîrşirea Botezului atît în case, cît şi în paraclisele din casele particulare (Can. 31 şi 59 Sinod.VI ec.). Numai în cazuri foarte rare şi de mare nevoie, cum ar fi frig puternic, boală, pericol de moarte pentru prunc etc. se îngăduie săvîrşirea Botezului în case. Cît despre timpul cînd se săvîrşeşte Botezul, pentru prunci nu există zile sau ceasuri hotărîte ca nu cumva să moară nebotezaţi. Dacă pruncul moare nebotezat, părinţii lui sau preotul, din cauza căruia a murit neunit cu Hristos, săvîrşeşte un păcat de moarte. Pentru cei morţi nebotezaţi, Biserica nu mai poate face nimic, rămînînd toate la mila lui Dumnezeu. Dacă pruncul este firav şi există temerea că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere. Dacă pruncul este sănătos, Botezul se face de obicei la opt zile de la naştere, în orice zi de sărbătoare, după săvîrşirea Sfintei Liturghii.

Cei ce vin sau sînt aduşi la botez trebuie să aibă naşi. Nimeni nu poate fi botezat cu sila, dacă este matur, şi este dator să aibă naşi ortodocşi. Naşii sînt persoanele în vîrstă care însoţesc pe prunc la botez, răspunzînd şi făcînd cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sînt părinţii sufleteşti ai pruncului, care îl nasc duhovniceşte pentru o viaţă nouă în Duhul Sfînt, aşa cum părinţii l-au născut pentru o viaţă trupească. Naşii sînt totodată garanţi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru finul ce se botează, că va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios. Naşul trebuie să fie creştin ortodox, să fie evlavios, iubitor de biserică, bun cunoscător al credinţei, în vîrstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului şi la vremea cuvenită să-l înveţe rugăciuni, Crezul şi principalele învăţături de credinţă creştină ortodoxă. Să fie îndrumător în cele sufleteşti şi un exemplu viu, sîrguindu-se să facă din el un vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rîndul său, finul este dator să asculte pe naş şi să-l respecte la fel ca pe părinţii săi după trup.

Cei care iau parte cu atenţie la săvîrşirea Botezului, trebuie să ştie că înainte de Botez se împlineşte rînduiala facerii catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rînduială se face în pridvor, în faţa uşilor bisericii, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu este mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului, ale cărui uşi ni le deschide numai Taina Botezului. De aceea Botezul se numeşte uşa Tainelor. Slujba catehumenului are trei părţi: exorcismele, lepădările şi unirea cu Hristos.

Exorcismele sînt trei rugăciuni prin care preotul roagă pe Dumnezeu să izgonească de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului. Lepădările şi unirea cu Hristos sînt formate din întreita lepădare a catehumenului sau a naşului – în numele catehumenului – „de satana şi de toate lucrurile lui”, urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos. În timpul lepădărilor, catehumenul stă întors cu faţa spre apus, suflînd şi scuipînd într-acolo de trei ori, deoarece apusul închipuieşte locul de unde vine întunericul şi locul celui rău, a Satanei, care este numit şi „stăpînitorul întunericului” (Efeseni 6, 12), urmînd astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii (Romani 13, 12). Catehumenul scuipă pe diavolul în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de toate lucrurile lui, adică de păcat. Iar cînd catehumenul împreună cu naşul mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre răsărit, căci într-acolo era sădit raiul (Facere 2, 8), din care au fost izgoniţi primii oameni în urma păcatului. Unirea cu Hristos se face prin credinţă. Iar dovada este mărturisirea credinţei creştine prin rostirea de trei ori a Crezului de către catehumen, dacă este mare, sau de naş, în numele pruncului, şi nu de altcineva.

Prin exorcismele şi lepădările ce se fac la Botez, nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cel venit să se boteze ca stăpînit cu adevărat de diavol, cum sînt cei îndrăciţi sau cei munciţi de duhuri rele. Ele vor să spună numai că cel ce nu are încă pe Hristos, se află în robia păcatului şi deci în puterea diavolului care stăpîneşte pe cei robiţi de păcat sau pe cei din afara harului (Efeseni 2, 1-3). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecîndu-l sub puterea lui Hristos, Stăpînul nostru cel adevărat şi bun.

Iată şi părţile cele mai de seamă ale Botezului. Prima parte este sfinţirea apei pentru botez. A doua parte este ungerea cu untdelemnul bucuriei (Psalm 44, 9), pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la mîini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvîntat înainte de preot prin rugăciuni deosebite şi din el se pune şi în cristelniţă, de trei ori, cruciş. Ungerea aceasta însemnează mai multe lucruri în sens duhovnicesc. Astfel, untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semn al milei şi al bunătăţilor dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit de noianul păcatelor. Acest untdelemn sfinţit ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea Veche arhiereii, împăraţii şi proorocii şi cu care a fost uns Însuşi Mîntuitorul numit „Unsul Domnului” (I Regi 10, 1-6); Isaia 61, 1; Luca 4, 18). La această ungere ne-a făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de creştin vine de la cuvîntul grecesc „Hristos”, care înseamnă „Uns”. Ungerea de la Botez mai închipuieşte şi aromatele cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.

A treia parte a Botezului este însăşi săvîrşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului în apă sfinţită, în numele Preasfintei Treimi. Acum preotul ia pruncul în mîini şi, ţinîndu-l drept, caută spre răsărit şi îl afundă de trei ori, zicînd la prima afundare: „Botează-se robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin”; la a doua afundare: „şi al Fiului, Amin”, iar la a treia afundare: „şi al Sfîntului Duh, Amin”.

Această întreită afundare arată, pe de o parte, că temeiul credinţei noastre este Sfînta Treime, iar pe de altă parte, închipuieşte cele trei zile petrecute de Domnul în mormînt (Matei 12, 40). Prin afundarea în apă se închipuieşte totodată moartea noastră pentru viaţa în păcate de pînă aici şi îngroparea noastră cu Hristos. Iar ieşirea din apă închipuieşte învierea noastră împreună cu Hristos, pentru viaţa cea nouă întru El.

Prin Botez, spălîndu-ne păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, devenim membrii ai Bisericii şi intrăm într-o viaţă nouă. Îndată după Botez cel botezat mai primeşte încă două Sfinte Taine. Adică ungerea cu Sfîntul Mir, prin care pruncul se miruieşte pe toate părţile trupului, cînd preotul rosteşte cuvintele: „Pecetea harului Duhului Sfînt”, şi apoi Sfînta Împărtăşanie. Prin ungere noul botezat primeşte pecetea şi darul Duhului Sfînt, devenind membru al Bisericii, iar prin Sfînta Împărtăşanie se uneşte cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

Astfel, sîntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Romani 6, 3-11). Cristelniţa şi apa botezului sînt pentru noi mormînt şi maică duhovnicească, născîndu-ne pentru Hristos şi ţinînd astfel locul pîntecelui preacurat al Fecioarei, din care S-a născut Domnul (Sf. Simion Tesalonicul, Despre Sfintele Taine, cap. 62,63,64, pp. 77-80; şi Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 326-331).

Iubiţi credincioşi,

PR. ILIE CLEOPA - Predica la Duminica Ortodoxiei

Am vorbit cîteva cuvinte despre Botezul lui Hristos şi despre Taina Sfîntului Botez, prin care devenim fii ai Bisericii şi fii ai lui Dumnezeu după har.

Cu adevărat, mare este sărbătoarea de astăzi. Căci astăzi pentru prima dată ni se arată la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se botează în Iordan de la Ioan; Tatăl grăieşte din ceruri, zicînd: Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit, iar Duhul Sfînt se pogoară ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, astăzi ni s-a descoperit mai luminat taina Preasfintei Treimi. Astăzi cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit la Iordan peste Fiul. Astăzi Stăpînul Se smereşte şi cere să fie botezat de slugă. Astăzi Cel fără de păcat primeşte botezul pocăinţei de la Ioan, ca să ne înveţe pe noi taina pocăinţei, a mărturisirii şi a spălării păcatelor prin căinţă şi lacrimi.

Astăzi se sfinţeşte apa Iordanului şi toate apele şi izvoarele pămîntului. Astăzi se sfinţeşte aghiasma mare prin semnul Crucii şi prin pogorîrea darului Sfîntului Duh. Deci să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei şi să ducem cu evlavie sfînta aghiasmă în casele noastre. Prin ea ne sfinţim cu toţii, se sfinţesc casele şi fîntînile noastre şi se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfînt.

Astăzi Hristos, Mîntuitorul nostru iese în public la vîrsta de 30 de ani. Se arată lumii, se pregăteşte să vestească pe pămînt Evanghelia mîntuirii şi vine să caute şi să mîntuiască sufletele noastre. Să coborîm şi noi astăzi la Iordan, adică să venim la biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul şi apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea. Aici este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfînt împreună cu toţi sfinţii.

Să ieşim întru întîmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere să ne căim de păcatele făcute, să ne spălăm în apele Iordanului, adică să spălăm păcatele prin spovedanie şi lacrimi de pocăinţă. Apoi să ne împăcăm unii cu alţii, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer; să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfînt.

Deci, închinîndu-ne cu credinţă şi evlavie Preasfintei Treimi, să cîntăm împreună cu Biserica această sfîntă cîntare: În Iordan botezîndu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvîntului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire Ţie! Amin.

Anunțuri

Duminica Dinaintea Botezului Domnului cuvinte ortodoxe

crestinortodox

cuvantul-ortodox

doxologia

PREDICĂ LA DUMINICA DINAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI (2015) | Mergând ...Sursa icoana

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului
( Despre chipul omului desăvîrşit )
Sursa

Fiţi, dar, voi desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este (Matei 5, 48)

Iubiţi credincioşi,

Sfanta Evanghelie

Sfanta si dumnezeiasca Evanghelie

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi vorbeşte în chip luminat despre aspra şi îngereasca viaţă a Sfîntului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului Este cel mai mare om născut din femeie şi cu adevărat prooroc şi mai mult decît prooroc (Luca 7, 26-29). Întrucît chipul Sfîntului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvîrşit, voi vorbi astăzi despre desăvîrşirea creştină, după a mea slabă putere. Zice Sfîntul Maxim Mărturisitorul: „Mulţi sînt cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-şi mărturisească neputinţa sa şi să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăcirea cuvîntului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Deci, mîngîindu-mă cu mărturiile de mai sus şi nădăjduind la mila şi puterea cea fără margine a Preabunului nostru Dumnezeu, am îndrăznit să vorbesc puţin despre desăvîrşirea omului, măcar că eu nici cu vîrful degetului nu m-am atins prin lucrare de aceasta. Mai întîi, o întrebare: ce este desăvîrşirea? La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele ci cu ale Sfinţilor Părinţi. Astfel Sfinţii Calistrat şi Ignatie zic: „Desăvîrşirea omului sau nepătimirea este acelaşi lucru” (Filocalia, vol. VIII, Bucureşti, 1979, p. 191-192). Iar Sfîntul Ioan Scărarul, zice: „Desăvîrşirea este învierea sufletului înainte de cea a trupului şi a doua treaptă după cea a îngerilor în cunoştinţa cea desăvîrşită a lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. IX, Bucureşti, 1980, p. 418-419). Sfîntul Simion noul Teolog arată că desăvîrşirea este a patra treaptă duhovnicească, zicînd: „La aceasta se adaugă a patra treaptă şi schimbare de vîrstă duhovnicească. Ea este a bătrînului şi a celui albit la păr şi constă în aţintirea neabătută a privirii către cele dumnezeieşti” (Filocalia, vol. VIII, Bucureşti, 1979, p. 538).

Descriere Filocalia.jpg

Filocalia (sursa foto)

Sfîntul Vasile cel Mare, zice: „Cel ce s-a făcut iubitor de Dumnezeu şi doreşte să aibă cît de puţin nepătimirea Lui, şi pofteşte să guste cît de puţin din sfinţenia Lui, precum şi din bucuria şi veselia ce se naşte din aceasta, să se străduiască să-şi depărteze gîndul de la toată patima materială care îi tulbură sufletul; să privească cu ochi curaţi, neumbriţi, la cele dumnezeieşti şi să se facă locaş nesăturat al luminii de acolo. Adică, omul desăvîrşit este locaş al Bunului Dumnezeu care doreşte să cuprindă cît mai mult pe Dumnezeu”.

Iar Sfîntul Isaac Sirul spune despre nepătimire: „Nepătimirea nu înseamnă a nu mai simţi patimile, ci a nu le mai primi” (Idem, p. 189). Sfîntul Diadoh al Foticeei zice: „Nepătimirea înseamnă nu a fi fără de patimi, căci aşa ar trebui, după Sfîntul Apostol Pavel, să ieşim din lume (I Corinteni 5 10); ci, fiind războiţi, să fim şi să rămînem nebiruiţi” (Idem, p. 191).

Sfîntul Maxim Mărturisitorul zice: „Nepătimirea este starea paşnică a sufletului, datorită căreia este greu mişcată spre păcat” (Idem, p. 192).

Sfinţii Părinţi ne mai arată că prin „îndumnezeire” sau desăvîrşire, încetează lucrarea naturii umane şi este înlocuită cu lucrările dumnezeieşti, atributele naturale fiind copleşite de slava dumnezeiască. Astfel Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: „Sufletul devine ca un dumnezeu, odihnindu-se prin participarea la harul dumnezeiesc de toate lucrările sale mintale şi sensibile şi odihnind deodată cu sine toate lucrările naturale ale trupului care se îndumnezeieşte împreună cu sufletul în proporţie cu participarea lui la îndumnezeire, aşa încît, atunci se va arăta numai Dumnezeu, atît prin suflet cît şi prin trup, atributele naturale fiind biruite de prisosinţa slavei” (Pr. Prof. D. Stăniloae,Morala creştină, vol. 3, 1981, 313-314).

A doua întrebare: oare desăvîrşirea omului drept pe pămînt este cu totul desăvîrşită? Şi la această întrebare ne răspund Sfinţii Părinţi, zicînd: „Cei nepătimitori întinzîndu-se peste ei fără să se sature, urmăresc desăvîrşirea fără sfîrşit (nedesăvîrşită) ca una ce se ridică pururea peste sine însăşi prin adaosurile neostenite ce se înalţă neîncetat prin suişurile spre Dumnezeu” (Filocalia, vol. VIII, op. cit., p. 192-193). Sfîntul Nil Sinaitul, arătînd că sînt două desăvîrşiri, zice: „Trebuie să înţelegem două desăvîrşiri: Una vremelnică şi alta veşnică”. Despre cea dintîi zice Sfîntul Apostol Pavel: Iar cînd va veni desăvîrşirea atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa (I Corinteni 13, 10).

Cînd va veni desăvîrşirea, înseamnă că aici pe pămînt nu putem cuprinde desăvîrşirea dumnezeiască. Şi iarăşi, două desăvîrşiri cunoaşte Sfîntul Apostol Pavel şi ştie pe acelaşi om desăvîrşit. Pentru viaţa de faţă îl numeşte desăvîrşit, iar faţă de cel cu adevărat desăvîrşit îl numeşte nedesăvîrşit. De aceea zice: Nu că am luat răsplată ori sînt desăvîrşit (Filipeni 3, 12). După puţin zice: Cîţi sîntem desăvîrşiţi aceasta să gîndim (Filipeni 3, 15). Sfîntul Ioan Scărarul zice: „Desăvîrşirea celor desăvîrşiţi este nedesăvîrşită” (Filocalia, vol. IX, 419). Încă şi Sfîntul Macarie cel Mare zice: „Nimeni nu ajunge desăvîrşit în veacul de acum că atunci n-ar fi arvună ceea ce se dă aici”. Şi iarăşi: „Ştiu pe mulţi, şi mă număr şi eu printre aceştia, prin experienţă, şi ştiu bine că nimeni nu este desăvîrşit aici; chiar de ar ajunge cu totul nematerial şi s-ar uni aproape cu Bunul Dumnezeu, păcatul merge în urma lui şi niciodată nu piere cu desăvîrşire înainte de moarte” (Filocalia, vol. V, p. 227-228).

Iubiţi credincioşi,

Dacă aţi ascultat cu atenţie cele ce s-au vorbit pînă aici, aţi înţeles ce este desăvîrşirea omului pe pămînt şi că toată desăvîrşirea omului în această viaţă îşi are nedesăvîrşirea ei. Dar cum se poate una ca asta, ca să fie cineva desăvîrşit şi în acelaşi timp să fie şi nedesăvîrşit? Iată cum. Desăvîrşirea oamenilor, mai ales în faţa Ziditorului, este prea neînsemnată desăvîrşire. Pentru că oricît s-ar desăvîrşi cineva prin darul lui Dumnezeu în viaţa aceasta, el pururea se află la început de desăvîrşire, în creştere în cele duhovniceşti. Deoarece omul drept şi sfînt, după ce a trecut din viaţa aceasta în veacul viitor, el merge pururea spre o desăvîrşire mai înaltă. Căci în veacul viitor şi sfinţii şi îngerii merg dintr-o măsură de cunoaştere a slavei lui Dumnezeu în alta, după mărturia Duhului Sfînt care zice: Merge-vor din putere în putere (Psalm 83, 8) (Filocalia, vol. VII, p. 339-340). Aşa merg din slavă în slavă sfinţii lui Dumnezeu, pînă la măsura plinirii lui Hristos, după cum arată Sfîntul Apostol Pavel: Pînă vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura vîrstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni 4, 13).

În acest fel stînd lucrurile, trebuie să înţelegem clar, că desăvîrşirea omului în viaţa de acum îşi are nedesăvîrşirea ei, deoarece cel desăvîrşit pururea însetează după mai multă desăvîrşire, pentru că cei nepătimitori pururea se întind spre vîrful cel dorit al desăvîrşirii fără să se mai sature. Prin aceasta ei fac desăvîrşirea lor nedesăvîrşită, deoarece bunătăţile veşnice, după cum am zis, n-au hotar. „Omul duhovnicesc se desăvîrşeşte în veacul de acum, pe măsura puterii omeneşti, iar faţă de oceanul cel fără de margini al desăvîrşirii dumnezeieşti el pururea este la început de desăvîrşire, fiindcă niciodată nu poate cuprinde pe deplin nemărginirea desăvîrşirii” (Filocalia, vol. IX, p. 419, nota 933).

Iată dar pentru care pricină şi Marele Apostol Pavel zice că: desăvîrşirea noastră este în ceruri (I Corinteni 13, 10; Evrei 11, 40; 12, 23).

 

De aceea, în această viaţă, oricît de sporit ar fi omul în cele duhovniceşti, este numai la început de desăvîrşire.

 

Dar oare desăvîrşirea omului pe pămînt este obligatorie tuturor? Şi oare numai cei desăvîrşiţi se pot mîntui? La această întrebare vom putea răspunde dacă ne vom aduce aminte de cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis către tînărul bogat care L-a întrebat: Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? (Matei 19, 16). La această întrebare Mîntuitorul i-a răspuns: De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile lui Dumnezeu (Matei 19, 17). Iar de vrei să fii desăvîrşit, du-te, vinde-ţi averile tale şi dă-le săracilor, apoi ia-ţi Crucea şi urmează Mie (Matei 19, 21).

 

De aici înţelegem destul de clar că porunca Mîntuitorului pentru desăvîrşire este lăsată la voia omului.

 

În alt loc zice Domnul: Eu am venit ca viaţă să aibă şi mai mult să aibă, adică cel ce vrea să se mîntuiască, să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea să aibă şi mai multă viaţă, adică să fie desăvîrşit, acela trebuie să părăsească toate ale lumii şi să urmeze lui Hristos cu multă răbdare şi lepădare de sine pînă la sfîrşit. De se va urca cineva la treapta cea mai înaltă a desăvîrşirii rămîne la voia lui.

 

Aşadar să înţelegem că desăvîrşirea este lăsată la voia şi silinţa omului, spre a lui mai mare răsplată şi a avea răsplata în cer!

 

Acum să ne întrebăm prin ce virtute poate ajunge omul la desăvîrşire şi care sînt virtuţile de temelie ale celor ce vor să fie desăvîrşiţi? La această întrebare ne răspunde preaîndumnezeitul la minte, Sfîntul Grigorie Palama care, în această privinţă, zice: „Virtutea rugăciunii curate este începutul unirii noastre cu Dumnezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raţionale cu Făcătorul. Dar unirea cu Dumnezeu, adică desăvîrşirea, este mai presus de rugăciunea curată. Desăvîrşirea înseamnă dragoste desăvîrşită şi aceasta nu o dă omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu”.

 

Aşadar dragostea desăvîrşită către Bunul Dumnezeu este temelia celor desăvîrşiţi. Însă nimeni nu ajunge la această dragoste, decît prin curăţia cea curată. Acest lucru îl arată şi Sfîntul Maxim Mărturisitorul, zicînd: „Toate virtuţile ajută minţii să urce la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decît toate ajută rugăciunea curată, căci prin aceasta zburînd către Bunul Dumnezeu iese afară din toate cele ce sînt” (Filocalia, vol. II, 1945, p. 39).

 

Rugăciunea curată ajută foarte mult omului să cîştige dragostea de Dumnezeu, iar dragostea este „desăvîrşirea”. Despre aceasta spune Sfîntul Maxim Mărturisitorul: „Cel desăvîrşit în iubire şi ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaşte deosebirea între al său şi al altuia, sau între a sa şi a alteia, sau între credincios şi necredincios, între rob şi slobod sau, peste tot, între bărbat şi între femeie. Ci este ridicat mai presus de tirania patimilor şi, cugetînd la firea cea una a oamenilor, priveşte pe toţi la fel şi are faţă de toţi aceeaşi dragoste. Căci nu mai este în el elin sau iudeu, nici bărbat sau femeie, nici rob sau slobod ci în toate şi în toţi este Hristos” (Idem, p. 615).

 

Încă şi Isaac Sirul arătînd că prin rugăciune cîştigă omul dragostea de Dumnezeu, zice: „Dragostea este din rugăciune”.

 

Care sînt semnele prin care putem cunoaşte pe cei ce au ajuns la desăvîrşire? Iată ce ne răspunde Sfîntul Isaac Sirul: „Semnele celor ce au ajuns la desăvîrşire sînt acestea: De vor fi pedepsiţi de zece ori să fie arşi pentru dragostea oamenilor, nu se vor înlătura de ei” (Filocalia, vol. X, p. 395). Aşa a zis Moise către Dumnezeu: De le ierţi lor păcatul, iartă-l; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta în care m-ai scris (Ieşirea 32, 32). La fel a zis Apostolul Pavel: M-aş ruga să fiu anatema de la Hristos pentru fraţii mei.

Deci primul semn al desăvîrşirii este să aibă creştinul dragoste desăvîrşită către oameni, după cuvîntul: Cine iubeşte pe Dumnezeu, acela iubeşte şi pe aproapele său (I Ioan 4, 21). Al doilea semn al celor desăvîrşiţi este să iubească la fel pe toţi oamenii, atît pe duşmani, cît şi pe prieteni (Matei 5, 44; 10, 37). Al treilea semn al celor desăvîrşiţi este să-şi pună cineva sufletul pentru alţii (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8). Al patrulea semn al celui desăvîrşit este a şti cineva să-şi stăpînească cu desăvîrşire limba(Iacov 3, 2). Al cincilea semn al celor desăvîrşiţi este a nu se rezema cineva pe puterea sa duhovnicească (Iov 9, 20; Filipeni 3, 12). Al şaselea semn al celor desăvîrşiţi este a nu avea frică de moarte, deoarece dragostea scoate afară desăvîrşit frica (I Ioan 4, 18). Al şaptelea semn al desăvîrşirii este a avea cineva desăvîrşită smerenie şi a se socoti pe sine cel mai păcătos (Luca 17, 10: I Timotei 1, 15: I Corinteni 15, 9; Iov 22, 29). Al optulea semn al celor desăvîrşiţi este a se cunoaşte omul pe sine şi a avea în el roadele Duhului Sfînt care sînt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare şi toate celelalte (Galateni 15, 23). Al nouălea semn al celor desăvîrşiţi este să aibă în inima lor totdeauna numai înţelesurile simple ale lucrurilor, fie în vreme de veghe a trupului, fie în somn (Filocalia, vol. II, p. 52).

Iubiţi credincioşi,

Duminica de astăzi dinaintea Botezului Domnului este cea dintîi Duminică a Anului Nou pe care l-am început. Tocmai de aceea am vorbit astăzi despre desăvîrşirea creştină în Hristos, care este scopul suprem al fiecărui credincios ortodox pe pămînt. Aţi auzit ce ne învaţă Sfînta Scriptură şi Sfinţii Părinţi despre desăvîrşire. Începutul desăvîrşirii este curăţirea de patimi sau despătimirea, care se face prin pocăinţă, spovedanie, rugăciune şi post. Mijlocul desăvîrşirii este iluminarea, adică plantarea virtuţilor în locul patimilor cu ajutorul harului Sfîntului Duh. Iar sfîrşitul sau cununa desăvîrşirii este dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Toate faptele bune ne ajută la desăvîrşire, dar cel mai mult rugăciunea, postul, fecioria sau curăţia, smerenia, milostenia şi dumnezeiasca dragoste care este Însuşi Dumnezeu.

În sărbătorile de la Naşterea şi Botezul Domnului, Biserica Ortodoxă ne-a pus în faţă două modele ale sfinţeniei şi desăvîrşirii creştine, pe cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos, adică pe Maica Domnului şi pe Sfîntul Ioan Botezătorul.

Maica Domnului Calauzitoarea

Maica Domnului Calauzitoarea (model de urmat)

Preasfînta Fecioară Maria este model al desăvîrşirii pentru noi toţi, dar mai ales pentru femeile creştine, prin cele mai mari virtuţi ale ei: credinţa puternică în Dumnezeu, ascultare, feciorie (curăţie), rugăciune neîncetată, smerenie, care au făcut-o vrednică să nască în trup omenesc pe Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul (model de urmat)

Sfîntul Ioan Botezătorul este modelul desăvîrşirii creştine mai ales pentru bărbaţi, prin marile sale virtuţi: viaţă îngerească în post, rugăciune, feciorie şi linişte şi apoi mărturisirea Evangheliei lui Hristos în lume prin cuvînt, prin exemplul personal şi prin propria jertfă a vieţii pămînteşti.

Acum la început de an nou să luăm de model pentru mîntuire şi desăvîrşire a vieţii noastre în Hristos, atît pe Maica Domnului, cît şi pe Sfîntul Ioan Botezătorul, ca şi pe toţi sfinţii Bisericii noastre.

 

Femeile să rîvnească mai ales virtuţile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulată la biserică, rugăciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia şi naşterea de copii. Iar bărbaţii să rîvnească a urca pe scara desăvîrşirii, urmînd virtuţile Sfîntului Ioan Botezătorul: rugăciunea, postul, înfrînarea trupului, tăcerea, liniştea, mărturisirea credinţei ortodoxe prin viaţa proprie, prin cuvînt şi, la nevoie, prin jertfa propriei vieţi.

 

Să ne silim, fraţii mei, a urma lui Hristos şi sfinţilor Lui. Să punem început bun de pocăinţă, de împăcare, de înnoire duhovnicească a vieţii noastre, prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugăciune şi iubire care formează cea mai scurtă cale a desăvîrşirii noastre în Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii, Căruia I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

Archive for the Părintele Ilie Cleopa Category

Pr. Cleopa Ilie (sursa foto)

Duminica dupa nasterea Domnului-Fuga in Egipt, cuvinte ortodoxe

Predica la Duminica dupa Nasterea Domnului - Pr Cleopa Ilie.

Duminica dupa Nasterea Domnului (sursa icoana)

crestinortodox

cuvantul-ortodox

doxologia

Predică la Duminica după Naşterea Domnului
( Despre visuri, vedenii, minuni şi prooroci mincinoşi )
[Sursa]

Mă spăimîntezi prin visuri şi cu vedenii mă îngrozeşti (Iov 7, 14)

PR. ILIE CLEOPA - Predica la Duminica Ortodoxiei

Pr. Ilie Cleopa (sursa foto)

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeiasca Evanghelie de azi ne vorbeşte de visul Sfîntului şi dreptului Iosif şi de porunca îngerului lui Dumnezeu care i S-a arătat şi i-a zis: Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo pînă ce îţi voi spune ţie (Matei 2, 13). Aceasta m-a îndemnat să vorbim astăzi despre visuri şi vedenii şi despre deosebirea lor. Trebuie să ştim că visurile sînt deosebite. Că sînt visuri de la Dumnezeu, sînt şi de la diavoli, sînt visuri de la fire şi de alte multe pricini. Şi dacă le-am crede aşa repede, fără să ştim deosebirea lor, uşor ne putem rătăci.

Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce (surso foto)

Noi, fiii Bisericii ortodoxe, ştim că toate visurile şi vedeniile care sînt scrise în Sfînta Scriptură au fost recunoscute de Biserica Universală-Ortodoxă şi sînt bune şi de la Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat lui Noe şi i-a poruncit să facă corabia (Facere 6, 14). Dumnezeu s-a arătat lui Avraam în chip de trei îngeri la stejarul Mamvri (Facere 18, 1-3). Iacov a avut vedenie dumnezeiască în drum spre Mesopotamia (Facere 21, 12). Iosif a avut vis de la Dumnezeu (Facere 37, 6). Tot aşa Moise a avut descoperiri şi vedenii de la Dumnezeu (Ieşire 3, 2). La fel, Sfinţii Prooroci au avut vedenii de la Dumnezeu (Isaia 6, 15; Ieremia 24, 1; Iezechiel 10, 9). Mai multe vedenii au avut Sfîntul Prooroc Daniil (Daniil 7, 11) şi Sfîntul Prooroc Zaharia (Zaharia 2, 7).

Despre visuri şi vedenii vorbeşte şi dreptul Iov, zicînd: Dumnezeu îi vorbeşte prin vis şi prin vedenii nopţii cînd somnul se lasă peste oameni şi cînd ei dorm în aşternuturile lor (Iov 33, 15). În alt loc, acelaşi sfînt şi dumnezeiesc Iov, zice: Tu mă spăimîntezi prin visuri şi cu vedenii mă îngrozeşti (Iov 7, 14). În altă parte a Sfintei Scripturi, Dumnezeu zice: De va fi întru voi prooroc Domnului, Mă voi arăta lui în vedenii şi în somn îi voi grăi lui (Numerii 12, 6).

Despre vedenii şi visuri vorbeşte Dumnezeu prin gura proorocului Ioil, zicînd: După aceea voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi vor prooroci feciorii voştri şi fetele voastre, iar bătrînii voştri, visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor avea (Ioil 3, 1). În Legea Darului au avut vedenii de la Dumnezeu Sfîntul Apostol Petru (Fapte 11, 5), precum şi Sfîntul Apostol Pavel (Fapte 9, 3). Vedenii şi descoperiri cu totul dumnezeieşti a avut şi Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvîntătorul (Apocalipsa 1, 10). Vise de la Dumnezeu a avut şi Sfîntul şi Dreptul Iosif, logodnicul prea Sfintei Fecioare Maria (Matei 1, 20-24; 2, 13; 2, 19-20). Vedenie de la Dumnezeu a avut şi Sfîntul Apostol şi întîiul mucenic şi Arhidiacon Ştefan (Fapte 7, 55). În multe locuri ale Sfintei Scripturi găsim multe mărturii despre vise, vedenii şi descoperiri arătate de Dumnezeu patriarhilor, proorocilor, apostolilor, oamenilor sfinţi şi cuvioşilor părinţi aleşi de Dumnezeu, prin care El a binevoit să-Şi arate slava, voia şi poruncile Sale spre folosul de obşte al neamului omenesc.

Iubiţi credincioşi,

Să ne întrebăm: este bine ca noi creştinii să credem orice vis şi orice vedenie fără nici o cercetare? Nu! Pentru că sînt nenumărate vedenii şi visuri de la diavoli, prin care omul neiscusit, de le crede, se duce în pierzare şi el şi toţi care vor cădea în mreaja vedenilor, a visurilor şi a nălucirilor aduse de Satana şi de slugile lui. Tocmai de aceea Iisus Hristos, prin gura sfinţilor Săi prooroci, ne face atenţi să nu credem şi să nu ascultăm de proorocii mincinoşi şi de vedeniile lor cele înşelătoare. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui Prooroc Ieremia, în această privinţă: Aşa zice Domnul Savaot: Nu ascultaţi cuvintele proorocilor, că în deşert îşi fac vedenii, din gura lor grăiesc şi nu din gura Domnului (Ieremia 23, 16). Şi iarăşi zice: N-am trimis Eu pe aceşti prooroci, ci ei alergau. Nici am grăit către ei, ci ei prooroceau (Ieremia 23, 21). Şi iarăşi zice: Auzit-am cele ce grăiesc proorocii. Căci ei proorocesc în numele Meu minciuni, zicînd că vis au visat (Ieremia 23, 25). Şi iarăşi zice: Pentru aceea, iată, Eu am necaz pe proorociii ce grăiesc vise şi povestindu-le, înşeală pe poporul Meu cu minciunile lor şi cu înşelăciunile lor, dar Eu nu i-am trimis pe ei şi Eu nu le-am poruncit lor şi nu vor fi de nici un folos poporului acestuia (Ieremia 23, 32).

Iată acum după ce semne se pot cunoaşte adevăratele proorocii. Întîi ele trebuie să împlinească aceleaşi condiţii ca şi minunile Mîntuitorului, ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi. Al doilea ele trebuie să predice un singur Dumnezeu. Adevăratele proorocii nu aduc nebunie şi mîndrie celor ce le vorbesc; nu sînt înşelătoare, iar cel ce le vorbeşte nu umblă după cîştig, după averi, nu se grijeşte de cele necesare vieţii, ci se mulţumeşte cu întreţinerea pe care i-o trimite Dumnezeu. Adevăratele proorocii se împlinesc întotdeauna, iar cel ce le vorbeşte din partea lui Dumnezeu este gata să sufere pentru ele, chiar pînă la moarte.

Dar e nevoie să vorbim ce sînt minunile. „Minunile sînt fapte dumnezeieşti mai presus de minte şi de puterea omenească. Ele sînt fapte săvîrşite în firea văzută, numai cu puterea lui Dumnezeu, ce întrec legile minţii şi ale firii. Ele se fac în momente extraordinare, hotărîte de Ziditor, şi urmăresc luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mîntuirii. Minunile arată voinţa lui Dumnezeu şi tîlcuiesc căile Sale cele necunoscute. Dumnezeu este cel dintîi şi cel mai mare făcător de minuni ca Unul ce este Însuşi izvorul lor”.

După ce se cunosc adevăratele minuni? Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase prin mai multe condiţii din care însemnăm:

– Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi mai ales să fie cuprinse în Sfînta Scriptură şi în Sfînta Tradiţie;

– Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;

– Să nu contrazică Sfînta Scriptură sau Sfînta Tradiţie;

– Să urmărească mîntuirea sufletelor omeneşti;

– Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti;

– Săvîrşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;

– Să îndrepte viaţa celor ce văd minunea;

– Să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu;

– Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti. (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, M-rea Neamţ, 1965, p. 14-15)

Ce sînt vedeniile? Vedeniile sînt arătări pricepute de ochii minţii, fie în stare de funcţionare normală a organismului, fie în somn complet sau pe jumătate, fie în extaz.

Cum se cunosc adevăratele vedenii? Vedeniile care lasă în suflet linişte, pace, umilinţă şi dragoste multă pentru Dumnezeu şi oameni pot fi considerate bune, după ce s-au verificat, precum cea de pe drumul Emausului: Au nu era inima noastră arzînd întru noi? (Luca 24, 32) (Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, 1940, p. 319-321).

Mai luminat arată Sfîntul Maxim Capsocalivitul care sînt semnele adevăratelor vedenii, în convorbirea sa cu Sfîntul Grigorie Sinaitul, zicînd: „Iar semnele Harului, în vremea vedeniilor adevărate, cînd se apropie de om darul Sfîntului Duh, sînt acestea: îi adună mintea; îl face să fie cu luare aminte şi smerit; îi aduce aminte pomenirea morţii, a păcatelor, a Judecăţii de apoi şi a muncilor veşnice; îi face sufletul umilit şi ochii blînzi şi plini de lacrimi. Cu cît se apropie darul de om cu atît îl îmblînzeşte în suflet şi-l mîngîie prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi prin nemărginita Lui iubire de oameni îi pricinuieşte în minte vedenii înalte şi adevărate”.

Să arătăm şi ce sînt visurile. „Visul este o mişcare a minţii în nemişcarea trupului”, spune Sfîntul Ioan Scărarul. Cum se cunoaşte un vis dacă este adevărat? Acelaşi Sfînt Ioan Scărarul zice aşa: „Visele care ne vestesc muncă şi judecată, sînt de la Bunul Dumnezeu. Iar dacă vor veni cu deznădejde, acelea sînt de la diavolul” (Filocalia IX, Cuvîntul 3, p. 14). Încă şi Sfîntul Diadoh al Foticeei zice: „Visurile trimise sufletului din iubirea de oameni a lui Dumnezeu sînt mărturiile neînşelătoare ale unui suflet sănătos”.

Dar să vedem ce sînt proorocii mincinoşi (sectanţii).

 

Proorocii mincinoşi sînt „lupi răpitori” (Matei 7, 15). Proorocii mincinoşi sînt „fii ai celui viclean” (Matei 13, 38). Proorocii mincinoşi sînt neghinele ţarinei lui Hristos care este lumea creştină (Matei 13, 27). Proorocii mincinoşi sînt „vase ale mîniei lui Dumnezeu” (Romani 9, 22). Proorocii mincinoşi sînt „fii ai gheenei” (Matei 23, 15). Toate sectele rupte de Trupul lui Hristos care este Biserica ortodoxă (Romani 12, 5; Efeseni 4, 14), sînt numiţi „prooroci mincinoşi şi fii ai celui viclean” (Matei 13, 28).

 

În ce vreme se vor arăta cei mai mulţi prooroci mincinoşi? După cuvîntul Mîntuitorului cei mai mulţi prooroci mincinoşi şi hristoşi mincinoşi se vor arăta în vremile cele de apoi şi vor înşela pe mulţi (Matei 24, 11; Marcu 13, 6). Cum se pot cunoaşte proorocii mincinoşi? Să ştiţi şi să ţineţi minte că proorocii mincinoşi se pot cunoaşte după aceste semne:

Se cunosc după faptele lor (Matei 7, 16-20; Luca 6, 44);

– Învaţă pentru bani (Iezechiel 13, 19; Miheia 3, 11);

– Proorociile lor nu se împlinesc niciodată (Deuteronom 18, 22);

– Vestesc pace celor răi (Iezechiel 13, 10; Ieremia 6, 14; 8, 11; 14, 13);

– Sînt iubiţi de cei răi (Ieremia 5, 21; Miheia 2, 11);

– Proorocesc vedenii mincinoase şi năluciri ale inimii lor (Ieremia 14, 14; 23, 15; Plîngerile lui Ieremia 12, 14);

– Nu ascultă şi nu spun profeţii drepte şi adevărate (Neemia 9, 30; Ieremia 7, 24-26);

– Îndrăznesc a vorbi minciuni în numele Domnului (Ieremia 14, 14; 23, 26; 27, 15; 29, 9);

– Sînt urîciune înaintea Domnului (Deuteronom 18, 10-12; Ieremia 23, 30-32; Iezechiel 13, 8);

– Sînt trimişi ca pedeapsă de la Dumnezeu (III Regi 21, 22-25; II Paralipomena 18, 1; 11, 21).

Iar minunile false şi mincinoase se cunosc după aceste semne:

– Nu sînt vrednice de numele lui Dumnezeu, nefiind cunoscute în Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie;

– Nu se săvîrşesc cu mijloace cu care au fost făcute minunile Mîntuitorului şi ale Sfinţilor;

– Contrazic Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie;

– Se contrazic una pe alta şi se opun unele altora;

– Nu urmăresc mîntuirea sufletului omenesc, ci mîndria şi lauda;

– Nu aduc folos şi spor vieţii sufleteşti, ci păcatului şi morţii;

– Săvîrşitorul este mincinos, trufaş, nesupus, plin de păcate şi lucrează cu scopuri personale şi egoiste;

– Minunile mincinoase niciodată n-au putere şi har de a îndrepta patimile celor ce văd minunile;

– Minunile mincinoase nu poartă în ele siguranţa şi puterea Duhului Sfînt;

– Minunile mincinoase nu dovedesc lucrarea proniei lui Dumnezeu;

– Minunile mincinoase pot amăgi repede pe cei nelegiuiţi şi pe fiii pierzării care n-au primit iubirea adevărului (II Tesaloniceni 2, 9-11);

– Minunile cele mincinoase şi minunile cele viclene şi înşelătoare pe care le vor face antihriştii şi slugile lui, numai pe aceia îi vor putea înşela ale căror nume nu sînt scrise în cartea Vieţii.

Cum se cunosc vedeniile înşelătoare ale proorocilor mincinoşi? Vedeniile înşelătoare ale proorocilor mincinoşi sînt acelea ce le săvîrşeşte diavolul, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, din pricina nesincerităţii omului şi a păcatelor lui tăinuite. Diavolul angajează starea sufletelor bolnave, nesincere, neascultătoare şi cuprinse de ură faţă de tot ce este pe placul lor, indiferent de binele în sine. Celor înşelaţi, diavolul le dă chiar imbold de efort ascetic, de credinţă şi de fapte bune, mai ales celor ce dispun de un firesc potolit, înfăptuind astfel o evlavie diavolească cu care se sileşte să înşele chiar şi pe cei aleşi.

 

Vedeniile care lasă în suflet tulburare sub orice formă sînt de la diavolul. Acest lucru îl adevereşte Sfîntul Maxim Capsocalivitul în convorbirea cu Grigorie Sinaitul din Sfîntul Munte al Athosului: „Cînd duhul cel rău al înşelăciunii se apropie de om, îi tulbură mintea şi îl sălbăticeşte, îi face inima aspră şi întunecată, îi pricinuieşte temere şi trufie, îi slăbănogeşte ochii, îi tulbură creierii, îi înfiorează tot trupul. Îi arată cu nălucire înaintea ochilor lumină nu strălucită şi curată; îi face mintea tulburată şi demonizată şi îl îndeamnă să zică cu gura lui cuvintele necuviincioase şi hulitoare. Acela care vede pe duhul înşelăciunii de multe ori se iuţeşte şi este plin de mînie şi totdeauna se făleşte cu faptele sale. Smerenia cu desăvîrşire nu o ştie, nici plînsul cel adevărat şi lacrimile. Se află fără de sfială şi fără frică de Dumnezeu zace în patimi şi în cele din urmă îşi iese cu totul din minte şi vine la pierzarea cea desăvîrşită” (Filocalia, vol. I, Sibiu 1940, p. 353-359).

Iar visurile înşelătoare se cunosc după următoarele semne: ele nu rămîn întru aceeaşi înfăţişare, nici nu arată multă vreme o formă netulburată. Căci ceea ce nu au diavolii din voie liberă, ci împrumută din dorinţa de a amăgi, nu poate să-i îndestuleze pentru multă vreme. De aceea spun lucruri mari şi ameninţă cumplit, luînd uneori chipuri de ostaşi, iar uneori cîntă în suflete cu strigare. Dar mintea, recunoscîndu-i din aceasta, cînd este curată, trezeşte trupul. Iar uneori se bucură că a cunoscut viclenia lor. De aceea, vădindu-i adeseori, chiar în vis îi înfurie groaznic. Dar se întîmplă uneori că şi visele cele bune nu aduc bucurie sufletului, ci aşează în el ca într-o stare dulce şi lacrimi fără de durere. Iar aceasta se întîmplă celor ce au înaintat mult în smerita cugetare (Ibidem).

sfantul_ioan_scararul

Sfantul Ioan Scararul (sursa icoana)

Sfîntul Ioan Scărarul zice: „Diavolii slavei deşarte şi mîndriei, pe cei slabi la minte, în visuri şi în vedenii înşelătoare, îi fac prooroci”. Şi iar zice: „Cînd vom începe în a ne pleca diavolilor şi a cugeta visurile lor, apoi şi deştepţi fiind noi, ne batjocoresc”. Şi iarăşi zice: „Cela ce viselor se încrede, cu totul este neiscusit. Iar cela ce nu crede în vise, filosof este” (Scara, Cuvîntul 3, p. 14).

Biblia sau Sfanta Scriptura cu scris mare - format A4

Biblia ortodoxa sau Sfanta Scriptura

Să arătăm şi mărturia Sfintei Scripturi care zice: Deşarte nădejdi şi mincinoase sînt omului neînţelegător să prindă umbra şi să alerge după vînt. Aşa este cel ce crede viselor; şi iarăşi: Vrăjile şi descîntecele şi visele deşarte sînt, şi iarăşi zice: Căci pe mulţi i-au înşelat şi au căzut cei ce au nădăjduit în ele (Isus Sirah 34, 1-70).

Iubiţi credincioşi,

Aceasta este ultima Duminică a anului, închinată Naşterii Domnului. Am vorbit în această Duminică despre adevăratele şi falsele vise, vedenii şi profeţii, pornind de la visele Sfîntului şi dreptului Iosif, căruia îi poruncea Dumnezeu prin arhanghelul Gavriil să fugă cu Fecioara Maria şi Pruncul Iisus Hristos din faţa mîniei lui Irod.

 

În această privinţă vă îndemn ca să luaţi aminte, că s-au înmulţit la noi şi în lume tot felul de secte şi de „profeţi mincinoşi” care se declară că sînt „trimişii” lui Dumnezeu şi învaţă lucruri străine de credinţa şi trăirea noastră ortodoxă.

 

Vă rugăm să nu-i ascultaţi, că sînt de la cel rău. Sînt unii care cred în vise şi aşa zise „vedenii” sau „descoperiri” şi învaţă pe credincioşi practici străine de Biserica şi cultul ortodox. Feriţi-vă de toţi aceştia şi ascultaţi numai de Biserică, de sfinţii ei, de preoţi şi slujitori. Cînd aveţi vreo nedumerire, alergaţi la preoţi şi la sfintele mănăstiri şi întrebaţi ce trebuie să faceţi şi cum să credeţi ca să vă mîntuiţi.

Ridicarea mainilor la rugaciune

La rugaciune [sursa icoana]

Acum la sfîrşit de an, să ne rugăm Bunului şi Atotmilostivului nostru Mîntuitor, Cel născut din Fecioara Maria pentru mîntuirea noastră, să ne ierte păcatele făcute în anul trecut şi să ne binecuvînteze începutul şi curgerea anului viitor, să-l trecem cu pocăinţă şi folos după voia lui Dumnezeu.

Să-L rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să întărească dreapta credinţă şi Biserica cea dreptmăritoare în lume, să ne dea păstori şi părinţi duhovniceşti buni, iar peste oameni să-şi reverse din belşug, bucuria şi lumina Duhului Sfînt. Amin.

Parintele Cleopa - Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Ilie Cleopa (sursa foto)

Soborul Maicii Domnului;Sfantul Nicodim de la Tismana; Cuvinte ortodoxe

Postul Craciunului - Stiri Biserica Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului (sursa icoana)

Soborul Maicii Domnului-doxologia

Soborul Maicii Domnului-crestinortodox

Soborul Maicii Domnului-cuvantul-ortodox

Predica la Soborul Maicii Domnului(Sursa)
Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si oamenilor. Caci nici ingerii nu stiau cum Dumnezeu, Care este Imparatul slavei si al luminii celei neapropiate si a toata zidirea, va savarsi o taina ca aceasta. Dar cand a venit Mantuitorul in lume sa Se jertfeasca pentru mantuirea lumii si sa intemeieze Biserica, atunci si ei s-au invatat.
N-au stiut ca se va face vierme, ca asa se numeste omul de Duhul Sfant: Eu sunt vierme si nu om. N-au stiut ca Se va smeri, Se va face om, Se va pogori pana la noi!
Acum au invatat ingerii cum ca cele dimpotriva pe cele dimpotriva le surpa prin puterea lui Dumnezeu, ca prin blestem vine binecuvantare, caci spune Scriptura: Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn. Se rastigneste Hristos pe Cruce pentru noi si aduce binecuvantare la toata lumea. Prin moarte aduce viata, iar prin smerenia Lui, inaltarea noastra. Prin jertfa Lui, innoirea noastra si prin patimirea Lui, nepatimirea noastra. Astfel, vedem ca prin cele dimpotriva pe cele dimpotriva, le vindeca.
Dar si altfel lucreaza Dumnezeu. Cu cele asemenea, pe cele asemenea le vindeca. Cu rana Lui vindeca rana noastra, cu moartea Lui vindeca moartea noastra, cu ascultarea Lui aduce ascultarea noastra, cu plecaciunea Lui, ridicarea noastra, cu nestricaciunea Lui pricinuieste nestricaciunea noastra, cu smerenia Lui, smerenia noastra (Sfantul Grigore de Nyssa, Cuv. 8 la Cantarea Cantarilor).
Deci, pe cele dimpotriva cu cele dimpotriva le vindeca si cu cele asemenea pe cele asemenea le pricinuieste, fiindca prin intruparea lui Dumnezeu toate cate erau potrivite firii omenesti s-au rasturnat, cum arata dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, caci Hristos a rasturnat logica lumii celei cazute.
Omul putea sa cugete ca prin moarte, Hristos putea sa aduca moartea, dar El a adus viata; ca prin blestem va aduce blestem, dar El a adus binecuvantare. Caci se zice ca prin El se vor binecuvanta toate semintiile si limbile pamantului. Deci tot ce era logic si firesc pentru mintea omeneasca cea cazuta, s-a rasturnat prin taina iconomiei in trup.
Dar nici incepatoriile, nici ingerii n-au inteles in ce chip a lucrat Domnul nostru Iisus Hristos la mantuirea neamului omenesc, prin atata smerenie si pogorare.
Spun Sfintii Parinti ca ingerilor li s-a parut ca Mantuitorul, cand era pe Cruce, Si-a iesit din firea Sa, ca adica nu mai este Dumnezeu, ci patimeste ca om. Si erau gata sa creada ca se stinge Acela despre care stiau ca este Mantuitorul lumii, vazandu-l asa de smerit pe Cruce, asa de ranit, asa de batjocorit, si asa de nebagat in seama de toata lumea care era in jurul Lui.
Dar sa revenim la sarbatoarea de astazi, caci am vazut in ce chip taina iconomiei in trup sau a Nasterii Domnului, n-a fost inteleasa nici de ingeri si nici de oameni.
Astazi este soborul Maicii Domnului.
Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Craciun sa se serbeze Soborul Maicii Domnului? Indata dupa Nasterea Domnului avem Soborul Maicii Domnului, pentru ca in ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Nasterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfantul Iacov fratele Domnului, Sfantul Prooroc David si ceilalti.
Cei ce au alcatuit sinaxarul anului n-au fost oameni neinvatati, oameni de rand, ci sfinti mari. Ei s-au intrebat: „Prin cine s-a facut mantuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu si care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mantuirii lumii? Intai Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului”.
Vedem deci ca mai inainte de veci s-a prevazut, in sfatul Preasfintei Treimi, planul mantuirii neamului omenesc prin intruparea lui Dumnezeu-Cuvantul dintr-o fecioara. De aceea v-am spus ca intruparea s-a facut dupa voia cea mai inainte povatuitoare.
Nici satana, nici heruvimii, nici ingerii, nici sfintii n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Treimi, ca Dumnezeu la plinirea vremii Se va face om din fecioara.
Si zice dumnezeiescul Parinte Maxim: „Cum de n-au stiut ingerii Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta, de vreme ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au facut prin ingeri?” Caci bunavestirea Maicii Domnului s-a facut prin ingeri (Luca 1, 28).
Si tot acelasi sfant parinte arata apoi, ca intr-adevar stiau ingerii. Dar ce stiau? Ca Se va naste Mesia, dar nu stia nimeni in ce chip. Taina a fost ascunsa pana la Hristos, ba este ascunsa si astazi si va ramane ascunsa in veacul veacului. Ramane nestiut in ce chip Dumnezeu Cel neincaput si nescris imprejur de toate zidirile sale si de toate cerurile, a incaput in pantecele unei fecioare, ca sa fie desavarsit Dumnezeu si sa Se faca om; ca in acelasi timp sa stea impreuna cu Tatal pe scaun si in pantecele fecioarei si sa le umple pe toate.
Vedeti cum la taina inomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul, pentru implinirea planului mantuirii neamului omenesc, slujeste Maica Domnului ca vas ales si fata aleasa dintre toate popoarele pamantului la savarsirea acestei taine?
Caci zice dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: „Precum gradina se face ca sa sadim pomi si pomii se sadesc pentru gradina, asa Maica Domnului S-a facut de Dumnezeu mai inainte si s-a intocmit planul ca din ea sa Se nasca Hristos la plinirea vremii”.
Dar si prin Isaia s-a spus cu 700 de ani mai inainte: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel, adica cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14).
Deci, Maica Domnului a fost o persoana aleasa de Preasfanta Treime, din toate popoarele pamantului, ca cea mai curata si mai sfanta fecioara, din neam arhieresc si imparatesc, din neamul lui Aaron dupa mama si din neamul lui David dupa tata, aleasa din doua semintii de frunte dupa trup, iar dupa duh, cum Unul Dumnezeu stie, ca sa slujeasca la mantuirea neamului omenesc.
La Buna Vestire Arhanghelul Gavriil i se inchina ei de la inceput: Bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Marie, Domnul este cu tine (Luca 1, 28).
Maica Domnului a fost cea mai aproape de Mantuitorul. Ea L-a purtat noua luni in pantece, L-a nascut in iesle, L-a hranit cu lapte un an de zile, L-a purtat in brate si de cate ori nu L-a sarutat pe Acela care a facut cerul si pamantul? De cate ori nu L-a mangaiat, de cate ori nu L-a imbratisat, de cate ori n-a plans de bucurie, pentru ca ea nu era numai o fecioara preasfanta si preacurata, ci era si proorocita. Ea stia ca Acela pe Care L-a nascut in pestera nu este numai om, ci este si Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zamislit-o si pe dansa in pantecele maicii sale.
Ganditi-va cata bucurie era in inima ei cand isi dadea seama ca ea poarta in brate pe Acela care tine in palma Lui cerul si pamantul!
La locul din Scriptura unde pastorii au vestit cuvantul cel grait lor de inger despre Prunc (Luca 2, 10-18) si unde Simeon batranul i-a proorocit in biserica ca prin inima ei va trece sabie la patima Mantuitorului (Luca 2, 35), ce se zice? Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa (Luca 2, 19).
Maica Domnului n-a avut dureri la nastere, caci numai ea a nascut fara dureri. Pentru ca acolo unde n-a fost inainte dulceata de nunta, nici durere n-a fost mai pe urma. Ea a nascut de la Duhul Sfant, fara durere, dar a avut dureri la rastignirea Mantuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei si de trei ori a lesinat, vazand pe Fiul ei insangerat, batjocorit si batut, stiind mai ales cine este El, Care a venit sa mantuiasca lumea si cu rana Lui sa vindece rana neamului omenesc.
Este o parere a unor teologi mari ai Bisericii Rasaritului ca atata valoare are Maica Domnului in cer si pe pamant, incat daca, Doamne fereste, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele noua cete de ingeri, toata lumea cea vazuta si nevazuta si toate popoarele lumii, nu ar fi avut atata scarba ca daca ar fi pierdut-o pe Maica Domnului.
Asa teologhisesc multi sfinti, intre care si Sfantul Nicodim Aghioritul, pentru ca planul mantuirii neamului omenesc era prevazut sa se implineasca numai la venirea Mantuitorului prin Maica Domnului. Atata valoare are Maica Domnului, incat covarseste toate puterile cele de sus si cele de jos.
Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfantul Ioan Damaschin. Printr-insa s-a innoit neamul omenesc si ea este Imparateasa tuturor ingerilor si a tuturor sfintilor si Maica noastra a tuturor popoarelor pamantului si a tot sufletul necajit si intristat care o cheama in ajutor.
Stiti oare, in ziua Judecatii, cine are sa fie de-a dreapta Mantuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stanga Lui, Sfantul Ioan Botezatorul, ingerul intaistatator al tuturor sfintilor.
Deci aceste doua persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri dupa Preasfanta Treime.
Cata durere, cata nebunie, cata orbire, cata ratacire, cata nepasare, cata negrija si cata rusine va fi pentru popoarele pamantului care n-au cunoscut-o si n-au cinstit-o! Ca ea, fiind de-a dreapta Mantuitorului, cata slava nu va avea atunci, ca una care L-a purtat pe Mantuitorul in pantece si L-a nascut si L-a alaptat si L-a purtat in brate si toata viata a fost langa El si pururea L-a pazit de primejdii si pururea L-a ascultat si a suferit la patima Lui mai mult decat oricine, ca inima ei a fost insangerata.
Mare rusine o sa aiba aceia in ziua Judecatii.
Cata slava si cinste nu are ea acolo sus, iar noi pacatosii pe pamant ne lenevim s-o chemam in ajutor, pentru ca nu stim cata durere o sa aiba sufletul nostru in ceasul mortii. Atunci o sa vedem cat poate Maica Domnului sa ne usureze si sa ne scoata din ghiarele dracilor, care vor veni sa ne arate toate cate am gresit cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul.
De aceea fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii aceia din casa carora nu lipseste icoana Maicii Domnului si au candela la icoana ei, si citesc in fiecare zi macar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului. Amin.
Parintele Cleopa Ilie
Parintele Ilie Cleopa

Sfantul Nicodim de la Tismana

Sfantul Nicodim de la Tismana (sursa icoana)

Sfantul Nicodim de la Tismana-doxologia

Sfantul Nicodim de la Tismana-crestinortodox

Nasterea lui Hristos-cuvantul-ortodox

Sfantul Nicodim de la Tismana

Nicodim de la Tismana (Sursa)

Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana
Sf Nicodim de la Tismana.jpg
Date importante
Născut 1310 sau 1320, Prilep
Decedat 26 decembrie 1406, Mănăstirea Tismana
Venerat în Biserica Ortodoxă Română
Canonizat 1955,, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Rămășițe pământești Mănăstirea Tismana, probabil și Mitropolia din Muntenegru
Sărbătoare 26 decembrie
Gloriole.svg Sfinți

Sfântul Nicodim de la Tismana (n. circa 1320?, Prilep, d. 26 decembrie 1406, Tismana) a fost un arhimandrit, întemeietorul mănăstirilor Vodița și Tismana din Oltenia și a mănăstirii Vișina pe valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxism și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei.

Nicodim și-a primit numele de monah la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, unde a ajuns în fruntea obștei. A făcut parte din delegația care în anul 1375 a mediat la Constantinopol ridicarea anatemei asupra Patriarhiei sârbești, misiune îndeplinită cu un succes așa de mare, că a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei.

Urmându-și chemarea, în anul 1369 a traversat Dunărea înot în dreptul orașului Ursa (azi Orșova), și a întemeiat prima sa mănăstire, Vodița („Apița”, sau „Apoasa”). Totuși, consideră că nu și-a îndeplinit chemarea, ca urmare continuă căutările și găsește un loc pe care îl consideră ideal, unde în 1377 începe zidirea mănăstirii Tismana.

Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mănăstirea Prislop, unde a caligrafiat un Tetravanghel, considerat cea mai veche carte datată din Țara Românească.

„Numeroase amănunte din viața și activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute, dar măreția persoanei lui l-a impus în conștiința și dragostea poporului român, nu numai ca reorganizator al vieții monahale după modelul de la sfântul Munte Athos, ctitor de biserici și mănăstiri, talentat miniaturist, ci și ca sfânt, mare făcător de minuni.”
Prof. dr. Emilian Popescu (Prefața[1])

Contextul istoric

Marea Schismă din 1054 a marcat momentul dureroasei sciziuni din interiorul creștinism, care ulterior (c. 1500) a condus la constituirea a două mari ramuri — vestică (catolică) și estică (ortodoxă). În secolele următoare între Biserici a urmat o luptă pentru supremație, întreținută de unii dintre conducătorii din amble tabere, marcată nu arareori de excese. În secolul al XIV-lea în Banatul de Severin, adică la frontiera dintre Ungaria, Serbia și Țara Românească, aveau loc lupte susținute și de cele două Biserici. Neagu Djuvara, afirmă că spre deosebire de majoritatea populației din Țara Românească, de credință ortodoxă, domnitorii Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru[2], erau catolici,[3] afirmație combătută în cartea „Neamul întemeietor al lui Basarabă”[4] precum și în Anexa 1 a cărții,[5]. Împiedicarea expansiunii spre est a influenței Bisericii Romano-Catolice necesita reafirmarea credinței ortodoxe, inclusiv prin întemeierea de mănăstiri. Acestea erau totodată și locul unde se formau funcționarii cancelariilor domnești și locuri de refugiu.

Biografie

Ca orice sfânt, Nicodim a avut parte de o istorisire a vieții sale scrisă în slavonă „chiar de ucenicii sfântului”.[6] Păstrată la Tismana, aceasta s-a pierdut în cursul secolului al XVIII-lea. La începutul secolului al XIX-lea, Ștefan Ieromonahul [7] a rescris-o în limba română, bazându-se pe tradițiile orale din mănăstire. P. P. Panaitescu remarcă faptul că acei călugări știau unele pasaje din istoria slavonă pe de rost, fapt care se reflectă în exactitatea unor nume și fapte, precum și în existența unor etimologii populare (de exemplu Ștefan, fiul cneazului Lazăr al Serbiei, este numit „Silnic” — cuvânt provenit din slavonul „Sil’nîi”, „cel tare”)[8]. De asemenea, elemente din viața călugărului Nicodim se regăsesc și în viața lui Isaia, precum și în cea a patriarhului sârb Sava II, ambele datând din secolul al XV-lea.

Istoricul Nicolae Iorga presupunea că Nicodim s-a născut în Macedonia, la Prilep, ca aromân, dar această ipoteză n-a fost confirmată de niciun istoric macedonean. Istoricii sârbi[9] și recentele cercetări biografice,[10] vorbesc însă de Nikodim Gârcic, alias Nikodim Tismanski, născut in mica localitate Prilep din Kosovo, aflată doar la 5 km de ctitoria lui Ștefan Dușan, „Visoki Dečani”, biserica principală a Mănăstirii Deciani, inclusă astăzi în patrimoniul UNESCO. Mama sa era una dintre fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi, voievozii transalpini și țarii bulgari. O înrudire mai apropiată o avea Nicodim, cunoscut ca Nikodim Grâcic în Serbia, cu (Ștefan) Lazăr fiul lui Pribaț, făcând parte din curtea lui Ștefan Dușan. Când (Ștefan) Lazăr va ajunge cneaz, va dona Mânăstirii Tismana sate sârbești din regiunea Branicevo, la vest de Golubaț,[11] vezi, satele Man. Tismana pe harta regiunii Branicevo. Nu se cunoaște exact anul nașterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este anul1320[12].

Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Deciani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Dečani”. „Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creștinesc, și crescut întru buna pedepsire, și temere de D-deu și a iubirei în tânără vârstă a prunciei sale, dat a fost de părinții lui la învățătura cărței. Și isteț fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învățat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, și gramatica cea slovenească, foarte bine și desăvârșit”[13]. În viața lui Isaia este prezentat ca un „adânc cunoscător al Sfintei Scripturi și bun orator”[14].

În 1335 Nicodim întâlnește monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Deciani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viață. Pleacă la Muntele Athos pentru a-și desăvârși instruirea. Este primit ca frate la Lavra Hilandar. În 1338 primește numele de Nicodim. În 1341 este hirotonisit ierodiacon, iar în1343 ieromonah. Mai târziu ajunge protrosinghel. După moartea egumenului mănăstirii este ales în fruntea obștii călugărești de la Hilandar.

Prin 1369 Nicodim ajunge în Țara Românească, trecând Dunărea înot (sau plutind pe rasa călugărească, după cum este istorisită una dintre minunile sale), unde întemeiază în1371, ca urmare a unei viziuni, Mănăstirea Vodița.

În 1375 Nicodim este solicitat să facă parte din delegația care urma să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a Patriarhiei Sârbești. Deși Nicodim îndeplinea formal doar rolul de „tălmaci de cuvinte”[15], Patriarhul Filotei alConstantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana, și l-a făcut arhimandrit. Misiunea delegației sârbe a fost încununată de succes, întrucât patriarhul a ridicat anatema aruncată asupra bisericii sârbe.

Se întoarce în Țara Românească unde va întemeia Mănăstirea Tismana, la 1378.

Mormântul Sfântului Nicodim de la Tismana

Între 1399 și 1405 se va retrage la mănăstirea Prislop din Transilvania ca urmare a unui posibil conflict cu Mircea cel Bătrân. Pe Evangheliarul său, există o adnotare a lui Nicodim, care, dacă este intrepretată așa: „Această Evanghelie a scris-o Nicodim în Țara Ungurească, în anul al șaselea al prigonirii lui, 6913 (1405)”, P. P. Panaitescu nu exclude ipoteza ca Nicodim să se fi amestecat în treburile politice, devenind incomod pentru voievodul muntean[16]. Însă în 1406 are loc împăcarea, iar starețul se întoarce în Țara Românească. La puțin timp după aceea, Nicodim se întâlnește la Tismana cu Mircea, care-l numește „rugătorul domniei mele, popa Nicodim”, iar în noiembrie, la Turnu Severin, a participat la întâlnirea cu regeleSigismund. Se spune că în aceste împrejurări a mai săvârșit trei minuni, în urma cărora regele a rămas profund impresionat și a trecut la credința ortodoxă. Dincolo de legendă, o cădelniță de argint ce încă se mai afla în 1654 la Tismana reprezenta un dar al lui Sigismund pentru Nicodim[17]. De asemenea, regele ungur a acordat în mai multe rânduri privilegii speciale pentru călugării de la mănăstirile Vodița și Tismana și le-a întărit acestora daniile din Serbia.

Nicodim se stinge din viață în 26 decembrie 1406 și este înmormântat în pridvorul mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au dispărut fără urmă. Se presupune că acum sunt la Mitropolia din Muntenegru[1], la Tismana rămânând doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb.

Activitate

Înainte de venirea în Țara Românească

La Multele Athos își face ucenicia în atelierele unde se scriau și se traduceau producții literare, însușind limbile greacă și slavonă. Se inițiază în arta de la Muntele Athos,caligrafie, pictură (miniatură), și câteva meșteșuguri (arhitectură, zidărie, tâmplărie, argintărie).

În timp ce era la Muntele Athos are o viziune divină în care i se cerea să construiască o mănăstire lângă o cădere de apă. Ca urmare se întoarce în Serbia, unde, după legendă, întemeiază mănăstirile Manastirica (Mănăstirița), la granița dintre Macedonia și Kosovo și Vratna din Negotinul covârșitor românesc ca populație. Tot lui i se atribuie și clădirea unei biserici la Șaina, ținutul Cladova de pe Valea Timocului,[18] regiune cu sate aproape exclusiv românești până în zilele noastre.

Despre așezământul monastic Mănăstirița, existent și azi, legendele spun că a fost întemeiat de Nicodim și de „Radul beg”, al cărui nume se mai distingea în vechime pe porțile altarului. În acele timpuri zona era parte a Țaratului de Vidin[19].

În Țara Românească

În 1369[20] Nicodim este chemat în Țara Românească, pentru a întemeia o mănăstire. Răspunde solicitării cu entuziasm, urmându-și viziunea. Se spune ca a traversat singurDunărea înot în zona Porților de Fier între localitățile Techia (de pe malul drept al Dunării), actual acoperită de apele unui lac de acumulare, și Ursa, zisă azi Orșova (pe malul stâng).

Cneazul Lazăr al Serbiei a făcut unele donații prin 13801382 lui Nicodim, pentru mănăstirile Vodița și Tismana, pe care le-au ajutat și în momentul zidirii, zece sate românești din Serbia. Acestea erau: Trei Poduri, zis Tri Brodi, Hanovți, Drajevți, Crușevița cu Duhovți, Isvorți, Barici, Bichini, Ponicva și Poporate, cele evidențiate existând și astăzi între cetatea dunăreană Golubăț și râul Pek. Dania este reînnoită de fiul cneazului sârb, Ștefan Lazarevici, în 1406, și mai apoi de către Sigismund de Luxemburg al Ungariei, în 1428. Însă în cel din urmă caz, regele întărește alte cinci sate (în loc de zece), aflate mai la apus, din cauză că pierduse în fața expansiunii otomane controlul asupra zonei cetății Golubăț.

Întemeierea Mănăstirii Vodița

Conform viziunii sale, imediat ce ajunge în Țara Românească, Nicodim începe demersurile pentru întemeierea unei mănăstiri. Este sprijinit de domnitorul Vlaicu Vodă (1364–1377), al cărui unchi era. În anul 1370 începe, împreună cu călugării pe care i-a raliat cauzei sale, ridicarea mănăstirii Vodița, lângă satul Vârciorova, proces care a continuat până în 1375. Această biserică era clădită după modelul bisericii Crușevița din Serbia. Vladislav îi va dărui sate și tain de hrană din casa domnească.

Întemeierea Mănăstirii Tismana

 Mănăstirea Tismana

Sub protecția Doamnei Clara (de religie catolică), a doua soție a lui Nicolae Alexandru și mama vitregă a lui Vlaicu Vodă, acționau misionari papali. Ajutat de sfaturile Cuviosului Nicodim, Vlaicu Vodă va reuși să blocheze planurile acestora. În acest scop ei hotărăsc întărirea frontierei religioase prin înființarea mănăstirilor ortodoxe. Coordonarea înființării acestora nu se putea face de la Mănăstirea Vodița, al cărei amplasament nu era potrivit pentru acoperirea necesităților comunității ortodoxe. În plus, unii istorici sunt de părere că la începutul domniei lui Radu I Banatul de Severin (cu tot cu mănăstirea Vodița, deci) se afla în mâinile ungurilor[21]. În documentele lui Dan I și cele timpurii semnate de Mircea cel Bătrân este pomenită doar Tismana, iar din vechile ei danii de la Vladislav Vlaicu lipsesc „gălețile de grâu de la satul lui Costea”. Acestea vor reapărea după ce Mircea își extinde controlul asupra Banatului de Severin.

Așadar, Nicodim începe să caute un loc pentru a întemeia o nouă mănăstire. În acest scop vizitează Oltenia subcarpatică, căutările sale ducând la inițierea ridicării mai multor mănăstiri și biserici, cum au fost mănăstirile de la Gura Motrului și Vișina (la Gura Sadului), bisericile de la Coșuștea, Jidoștița și cea de pe malul râului Topolnița și schitul de pe Valea Aninoasei.

Plecând din Aninoasa, ajunge la Gropșani (astăzi Vânăta), lângă ceea ce astăzi se cheamă Tismana. Mergând pe valea apei în sus ajunge la o mică cascadă ce izvorăște dintr-o peșteră, unde constată că ar fi un loc bun pentru înființarea unei mănăstiri. Legenda spune că sfântul a fost adus aici de un vis, iar când a ajuns pe locul viitoarei mănăstiri, din peșteră a ieșit un balaur pe care a reușit să-l răpună numai după ce i-a arătat crucea sa de plumb. Se întoarce la Mănăstirea Vodița, unde lasă în locul său ca stareț (abate) pe ieromonahul Agaton, iar el, împreună cu ucenicii săi, se duce la Tismana și în 1377 începe construcția bisericii din zid, sfințită în 1378. În paralel cu construcția se ocupă de organizarea vieții monahale, conform regulilor însușite la Muntele Athos. Mănăstirea înființată de el avea rang de arhimandrie, Nicodim fiind deja arhimandrit, și era „Mare Lavră” și prima arhimandrie din țară.

De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377–1383), Dan I (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418) al căror consilier a fost Cuviosul Nicodim.

Activitate teologică și culturală

Prima pagină a evangheliarului scris de Nicodim

Nicodim a avut calități de bun cărturar, isihast și teolog. A corespondat cu mai mulți teologi, iar din această corespondență s-au păstrat două scrisori cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, în chestiuni dogmatice.

În ultimii ani ai vieții, între 1399-1405, s-a mutat la Mănăstirea Prislop, unde între anii 1404-1405 a caligrafiat și miniat un Tetraevanghel pepergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, considerat o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească, cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Datarea este pe spatele ultimei pagini, al cărui text în interpretarea Mitropolitului Tit Simedrea este: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în anul al șaselea al acestei goane după isihie. Socotim de la facerea lumii anul 6913 (1405)”.

Minuni

Sunt considerate minuni ale Sfântului Nicodim[20]:

  • Viziunile care le-a avut privind înființarea mănăstirilor;
  • Trecerea miraculoasă a Dunării plutind pe rasa călugărească;
  • Întâmplarea de la Ponoare, în care blestemul lui Nicodim aruncat asupra localnicilor reluctanți s-a împlinit;
  • Darul tămăduirii, de care a beneficiat și o fiică suferindă de epilepsie a regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei;
  • Transformarea fripturii de purcel în păstrăv cu ocazia praznicului în onoarea lui Sigismund și a lui Mircea cel Bătrân;
  • Mersul prin foc, ce a condus la convertirea la ortodoxism a regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, care a primit prin botez numele de Matei.

Sfințenia vieții sale și minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, prin moaștele sale, l-au eternizat. Deși a fost considerat un sfânt încă în timpul vieții, a fost canonizat prin tomosul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia după aproape 600 ani, în 1955, fiind pomenit sub numele de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, fiind cinstit în calendarul ortodox pe 26 decembrie.

Note

  1. ^ a b Pr. Mihai Zorilă op. cit.
  2. ^ Daniel Barbu, pp. 287-300.
  3. ^ Neagu Djuvara, Iarăși despre Negru Vodă și „Descălecătoare”,[nefuncțională] Magazin Istoric, nr. 8 / 2000
  4. ^ Nicolae Tomoniu – Neamul întemeietor al lui Basarabă Neamul întemeietor al lui Basarabă
  5. ^ Neamul întemeietor al lui Basarabă Anexe la Neamul întemeietor al lui Basarabă Un prim comentariu la cartea d-lui Neagu Djuvara – „Thocomerius – Negru Vodă”
  6. ^ Panaitescu, p. 177, n. 12
  7. ^ Sfântul Nicodim de la Tismana, Vieata prea Cuviosului Părintelui Nostru – Sfântul Nicodim de la Tismana, Tipografia Cărților Bisericesci, București, 1883
  8. ^ Panaitescu, p. 177
  9. ^ Ilarion Ruvaraț, Pop. Nicodim, Archiv f. sl. Philologie XI B.III H 1888, p. 355
  10. ^ Nicolae N. Tomoniu, Nicolae N. Tomoniu – Sfântul Nicodim de la Tismana
  11. ^ Nicolae N. Tomoniu – Sfântul Nicodim de la Tismana, Editura „Cuget Românesc”, 2010, p. 192, ediția tipărită, p. 39, ediția online [1]
  12. ^ Mircea Păcurariu, p. 288.
  13. ^ Ieromonah Ștefan de la Tismena op. cit.
  14. ^ Panaitescu, p. 177
  15. ^ Viața patriarhului Sava în Viețile regilor și arhiepiscopilor sârbi, Zagreb, 1866, p. 382
  16. ^ Panaitescu, p. 184
  17. ^ Paul de Alep, Călătoriile patriarhului Macarie, București, 1900, p. 179
  18. ^ Ieromonah Ștefan de la Tismena, op. cit.
  19. ^ Panaitescu, p. 179
  20. ^ a b Pr. Mihai Zorilă, op. cit.
  21. ^ Panaitescu, p. 178

Bibliografie

  • Pr. Mihai Zorilă, Viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana, rezumatul lucrării de licență, fără ed., 1991
  • Eftimie de Tarnovo, sf, Corespondenta cu Sf. Nicodim de la Tismana.…, trad. din medio-bulgara de Gheorghiță Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2014
  • Prof. dr. Daniel Barbu, Sur le double nom du prince de Valachie Nicolas-Alexandre, Revue Roumaine d’Histoire, XXV, nr. 4, 1986
  • Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, 1980
  • Ieromonah Ștefan de la Tismena, Viața Prea Cuviosului Părintelui nostru Nicodim Sânțitul, Arhimandritul Lavrei din Sânta Monastire Tismena, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1883
  • Petre P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Editura Corint, București, 2000

Pentru aprofundarea subiectului

  • Emil Lăzărescu, Nicodim de la Tismana și rolul său în cultura veche românească (până la 1385), I, în „Romanoslavica”, XI, 1965, p. 237–285
  • P. Ș. Năsturel, Cuviosul Nicodim cel sfințit și odăjdiile mitropolitului Antim Critopol de la Tismana, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 7–8, p. 419–430
  • Radu Crețeanu, Personalitatea cuviosului Nicodim de la Tismana după documentele vremii, în „Mitropolia Olteniei”, 1976, nr. 11–12, p. 932–945
  • Episcopul Teoctist, O ctitorie ardeleană a Sf. Nicodim: mănăstirea Prislop, în „Mitropolia Olteniei”, 1970, nr. 5–8, p. 634–638
  • Ranko Jakovljevic, Put svetog Nikodima, Beograd, 2006.

Vezi și

Legături externe

Sarbatoarea Craciunului, 25 decembrie

Ce inteles are pentru crestinul de azi Nasterea Domnului?

Nasterea Domnului (sursa icoana)

Nasterea Domnului - Craciunul

Nasterea Domnului (sursa icoana)

Nasterea Domnului 2012 | Pictura Bizantina - Religious icons painted

Nasterea Domnului, icoana bizantina (sursa icoana)

crestinortodox

doxologia

cuvantul-ortodox

CUVÂNT LA NASTEREA DOMNULUI(Sursa)

Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul si Dumnezeul nostru, m-am gândit să spun câteva cuvinte în legătură cu acest prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.

Ati văzut că atunci când vine primăvara – fiecare din noi am apucat atâtea primăveri câti ani avem -, mai întâi începe să se încălzească vremea, soarele începe să ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale până la noi. Apoi începe a încolti iarba, pământul se umple de iarbă verde si de flori; neamul păsărilor începe să cânte frumos în codri, în dumbrăvi, în câmpii si pe dealuri. Dobitoacele ies la păsune, păstorii cântă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate cu putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si toată podoaba pământului se schimbă spre înnoire si se face un fel de rai pe pământ. Si fiecare are o multumire sufletească ajungând să vadă această împodobire si înnoire a stihiilor vremii, si de bucurie si multumire dă slavă lui Dumnezeu.

Asa s-a întâmplat si când a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească a nasterii Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă bineves-tesc vouă bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul si pământul de această primăvară si înnoire a neamului omenesc.

Dar oare de când a venit la noi această primăvară? Încă de când a zis Dumnezeu către sarpe despre Eva: Aceasta îti va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatăl, că prin femeie a căzut neamul omenesc, si tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi capul sarpelui, adică al satanei.

Dar de ce se cheamă Hristos sământa femeii? Apostolii spun că Hristos din sământa femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sământă de bărbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în „Cuvânt teologic” la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunostintei: „Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei Fecioare Maria” (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Stăniloae).

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în tara cea dintre două râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci „Poarta lui Dumnezeu”, un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5).

Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, si ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor, si mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan si din pământul lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul încă nu trecuse Iordanul. Împărătia lui Moab, care era lângă poalele Muntelui Carmel si lângă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac.

Si acesta, când a văzut că poporul lui Israel – căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumne-zeu – ia tară după tară si popor după popor, si a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă si grijă. De aceea împăratul Balac a strâns boierii curtii sale din Madiam si a zis: Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).

Deci, sfătuindu-se ei si socotind că nu vor putea tine piept unui popor care se arată asa de puternic, au hotărât că nu este altceva mai bun de făcut decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credintă în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atâta credintă aveau în acel mare vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Si a trimis Balac împăratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, tara lor va fi pierdută.

Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a făcut jertfelnice. Dar Valaam, după ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc să blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sălasurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!… o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel si va lovi pe căpeteniile Moabului si pe toti fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni cu putere… (Numerii 24, 5, 17-19).

Si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea nasterii Mântuitorului, si că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgâne si idolatre si va împărăti peste toate popoarele lumii, până în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în tara sa.

Acestea a proorocit pentru că Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul.

Băgati de seamă că acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balac, împăratul Moa-bului. De atunci traditia aceasta era în tot pământul Persiei si în pământul unde se află astăzi Irakul si Iranul.

Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseste dumnezeiasca Scriptură, până în vremea nasterii lui Iisus Hristos. Si s-a arătat steaua în Egipt, în Persia si în alte părti cu doi ani mai înainte.

Când au văzut magii o stea atât de mare, care nu-si mai făcea drumul ca si celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte -, stiind si proorocia lui Valaam -, au putut cunoaste despre steaua care va răsări din Iacov, din Israel, din protopărintele neamului evreiesc, Împăratul care va zdrobi toate împărătiile lumii si va împărăti în veac în împărătia cea duhovnicească si fără de sfârsit (conf. Luca 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeti că erau vrăjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărti vechi rămase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau, din traditia de un mileniu si jumătate, că se va arăta o stea neobisnuită, o stea făcându-si drumul altfel, nu asa cum i-a zis Ziditorul de la început, si atunci Se va naste un Împărat care va împărăti toată lumea. Si pândeau, că erau astronomi, să vadă când va apărea steaua care să-si facă drumul ei, nu asa ca toate celelalte.

Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e satelit, că seamănă cu stelele, dar atunci nu erau sateliti. Deci se stia că acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. „Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!”

Si de ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o rânduială dumnezeiască să se arate cu doi ani mai înainte, ca să aibă ei când se pregăti pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuiau să meargă peste 1000 de km, si pe atunci nu era atât de usor ca acum.

Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană si cu daruri, să-L găseas-că pe Împăratul lumii.

Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavo-lul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era răstignit pe Cruce.

Iubiti credinciosi,

Dar cum s-a săvârsit această taină duhovni-cească? Nouă ne istoriseste Evanghelistul Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: că logodită fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).

Dar de ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfântă si Preacurată Fecioară, dacă a născut de la Duhul Sfânt si a fost cămara plină de toate darurile Sfântului Duh?

După cum arată dumnezeiestii Părinti, Maica Domnului a fost logodită pentru două pricini. Prima, pentru că trebuia să fie mintit satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iată, fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.

Satana a înteles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe fata pământului, să afle care din ele va naste fără bărbat, ca să pună piedici planului mântuirii neamului omenesc. Căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită, o ucidea cu pietre, după legea lui Moise.

Dar satana s-a înselat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu si să întârzie taina mântuirii. Că zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramă planurile celor vicleni… El prinde pe înte-lepti în istetimea lor si sfatul celor înselători ies prost (Iov 5, 12-13).

De aceea Dumnezeu Si-a arătat întelepciunea si prudenta, când a dat logodnic Fecioarei, ca să creadă toată lumea si însusi satana că este femeie ca toate femeile, si el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci asteptată si aleasă să nască pe Mesia.

Iar a doua pricină a fost si mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul si Marele Vasile spun că s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos. (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44 si Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nasterea Dom-nului).

Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, schingiuit, răstignit si la urmă să fie omorât, si satana stia că noi prin rănile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovărat… si prin rănile Lui noi toti ne-am vindecat (53, 4-5).

Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Si dacă ar fi stiut satana că această fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât si batjocorit si omorât, ca să nu se plinească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce.

Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, să-L prigo-nească. Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos si să ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând taina, a început să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau un prooroc.

Că auzi ce-I spune satana în muntele Caranta-niei, căci nu stia sigur cine este: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini (Matei 4, 1). Iar altădată, când duhul necurat a strigat din îndrăcitul din tinutul gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).

A spus acestea pentru că diavolul stia scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după dar, asemeni proorocilor si dreptilor către care a fost cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), nestiind că este Fiul lui Dumnezeu după fiintă, Cel care va prăda iadul si va omorî moartea.

Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti patriarhi, cu câti drepti, cu câti făcători de minuni, care au înviat si mortii? El stia că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu stia că va veni în persoana lui Hristos. Iată, deci, cele două pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lângă Preacurata Fecioară Maria.

Iubiti credinciosi,

Dar să mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, când a văzut că Maica Domnului are în pân-tece, s-a întristat. El stia că a luat pe această fecioară din mâna proorocului Zaharia, să-i păzească fecioria nestricată si s-o păzească cu totul în învătătura Sfintelor Scripturi. Si când a văzut-o grea, a început a se spăimânta, a se mâhni cu gândul, cum cântă Biserica: „Spăimântatu-s-a Iosif…” si „Nu te mâhni, Iosife…”.

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată si preasfântă, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrănit-o Arhan-ghelul Gavriil 12 ani, încredintată lui ca unui om bătrân si văduv, cum se poate deci ca această cămară a tainelor, această floare a raiului si a cerului, să fie acum grea? Cine a înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva să se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebările pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se după dreptate. Avea dreptul să se mâhnească, fiindcă toată grija de a o păzi era asupra sa. „Mă tem – gândea el – că de voi spune lui Zaharia aceasta, o să mă mustre, că de ce n-am păzit-o; iar dacă va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da – îsi zicea el -, mai bine am s-o las în taină si mă duc”.

Si cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: „Nu te teme că a înselat-o cineva! Nu te teme că de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva să ti-o fure! Nu. Este preasfântă, preacurată! Pentru dânsa am făcut cerul si pământul si am zidit toată făptura! Ia-o, si nu te teme!”

Si asa, întărit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt până când, pornesc neoprotestantii de tot felul si nu voiesc s-o laude si s-o cinstească pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea până când…, ca si cum ar da a întelege că după aceea, după ce a născut pe Cel Unul-Născut, s-o fi cunoscut Iosif!

Dar nebuni sunt si slabi la minte toti cei care cugetă asemenea cu dânsii. Să cerceteze Scriptura mai întâi si să vadă ce înseamnă cuvântul până când. Si atunci să vadă adevărul, care străluceste mai mult decât soarele în Evanghelie si în toate dumneze-iestile Scripturi.

Cuvântul „până când” înseamnă vesnicie, se spune în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Si citind în scrierile dumnezeiestilor Părinti, vedem tâlcuit că, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Sezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmasii Tăi asternut picioarelor Tale, să nu întelegi că de la judecată înainte, de când va zdrobi Hristos toată vrăjmăsia si pe diavolul si pe cei potrivnici, nu va mai sedea de-a dreapta Tatălui, spre a împărăti cu El peste toate veacurile, deoarece stim bine si este scris, că împărătia Lui nu va avea sfârsit (Luca 1, 33).

Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mică, se zice că n-a avut copii până în ziua mortii ei (II Regi 6, 23). Înseamnă că a născut după ce a murit? Câtă nebunie ar fi să crezi că a născut după ce a îngropat-o?! Deci a arătat vesnicia, că niciodată nu a mai născut.

Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Si nu s-a mai întors corbul în corabia lui Noe până ce a secat apa de pe pământ (Facerea 8, 7). Dar s-a întors vreodată, sau o să se mai întoarcă? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oară, dar corbul nu s-a mai întors!

Deci cuvântul până când înseamnă vesnicie! Asa si despre Maica Domnului. Când auzi că n-a cunoscut-o pe ea până când înseamnă că în vecii vecilor n-a cunoscut bărbat si n-a cunoscut-o nimeni.

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai depar-te? Si a luat pe Maria, logodnica sa, că a venit poruncă de la cezarul August, când domnea în Siria Quirinius, să meargă fiecare să se înscrie. Unde? În cetatea sa.

Si a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul era cetatea lui David, căci ati auzit mai sus ce i-a spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David… Si fiindcă si Iosif si Maica Domnului se trăgeau din neamul si din casa lui David, după dreptate au venit în Betleem să se înscrie, cu toate că acum locuiau în altă parte.

Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, căci într-însa s-a născut si s-a uns ca împărat marele strămos al Mântui-torului, după trup. Dar s-a mai numit si „Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte a văzut si a proorocit că acolo avea să se pogoare si să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se află Betleemul? În Palestina. Este o cetate mică, la jumătatea căii între Ierusalim si Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie că Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Si tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va iesi Povătuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).

Această proorocie au cunoscut-o si arhiereii si cărturarii, căci atunci când i-a întrebat Irod: „Unde va să se nască Hristosul”, ei au răspuns: „În Betlee-mul Iudeii”. Si i-au spus proorocia aceasta.

Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se nouă luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflându-se în Betleem, căutau un loc unde să poată naste.

Iubiti frati, poate si dumneavoastră si noi am stat în una din nopti afară, când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de strălucitoare, ca în timpul de iarnă de acum. Ce ati face dacă ati vedea deodată că stelele si cerul tot vin si vin si vin spre pământ si se apropie? Si din ce se apropie mai tare, mai tare luminează; si de atâta orbire si de frică, negresit, mai că v-ar iesi sufletul! Ce s-ar întâmpla? Câtă spaimă ar fi!

Sau dacă am vedea deodată în timpul zilei că soarele începe să vină către noi si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si miliarde de raze străpung văzduhul, arzând toate si luminând toate! Câtă frică ar fi atunci si cât cutremur să vezi stelele si soarele venind spre pământ.

Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fată de ce s-a întâmplat la nasterea lui Hristos. Că nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al pământului. Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si căldura în el, si a pus luminători pe tăria cerului. Acela a venit!

Câtă spaimă, cât cutremur n-ar trebui să ne cuprindă pe noi gândind că Cel Care a făcut toate din nimic, a venit până la firea noastră. Si n-a voit să vină să se nască în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simplă, într-o pesteră. Era o pesteră cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare lătime, unde se adăposteau vitele de căldura mare. Era pestera unde David închidea oile când era păstor.

Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în pestera unde David, strămosul Său după trup, a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca să-si arate smerenia chiar de la început, de la nastere.

Dar de ce S-a născut într-o pesteră? Pentru că ea este simbolul întunericului. El a venit să aducă lumină si în temnita iadului si în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum si mai ales cel până la Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stătea în întunericul slujirii de idoli si al păcatului.

Si S-a născut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pesteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? La pesterile de care a spus Isaia, căci zice: pesterile lor – vorbeste de pesterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Si a venit să risipească întunericul din pesterile iadului si întunericul păcatului de pe fata pământului.

Dar de ce S-a născut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit să lumineze pesterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina lumii si a venit să lumineze si să strălucească în toate părtile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar stiti în care zi a săptămânii S-a născut Hristos? Poate vă întreabă cineva. Adu-ti aminte din Sfânta Scriptură ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: „Să se facă lumină” si a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica sau „Ziua soarelui”!

Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru că în ziua aceasta, cum v-am spus, a făcut Dumnezeu lumina. Parcă ne-ar fi spus Mântuitorul: „Eu Însumi am făcut lumina cea zidită atunci, si am venit să aduc lumina cea sfintită si duhovnicească la toată lumea. Eu am adus lumină peste tot omul si voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumina sfintită. Eu am făcut lumina atunci când am făcut soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu lumină gândită, ca lumină duhovnicească”. Iată pentru care pricină Hristos S-a născut Duminica si la miezul noptii.

Iubiti credinciosi,

Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod si au întrebat unde este Împăratul care S-a născut. Si întelegând Irod că în Iudeea si anume în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amănuntul despre Prunc si, dacă Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, să mă închin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gând să-L cinstească, ci voia numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înaintează vesnic cum este rânduit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, după cum stiti, si au aflat steaua deasupra pesterii din Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirnă si tămâie. Aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu si smirnă ca unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au pornit înapoi pe altă cale.

Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare. Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, că steaua s-a arătat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si în jur, să taie toti pruncii de doi ani si mai jos, că numai asa va fi sigur de uciderea acelui Împărat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arătă lui Iosif în vis si-i spuse: Scoală-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo până ce-ti voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare (Matei 2, 13).

Ati văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său? Dar de ce i-a zis: „Fugi”? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se teme oare de el? Doamne fereste! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut să-L prindă?

Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă, ca să fugim din calea primejdiei când vedem că vine asupra noastră; pentru că zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanta si mândria cugetului să stai în calea primejdiei. Dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimesti martiriul si să te încununeze, te găseste dusmanul. Dar tu esti dator să te păzesti, să nu crezi că esti mai tare decât Petru si Pavel si să stai în calea primejdiei”.

Dar câti din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă?

Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei, douăzeci si opt; Ilarion cel Nou a stat la o văduvă bătrână sapte ani într-o grădină, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul mării la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon, împăratul iconoclast; Sfântul Teodor Studitul două-zeci de ani a fost fugar si de asemenea ucenicul său, Nicolae Mărturisitorul.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit crestinii si sfintii, ca să nu aibă mândria să spună: „Mă duc la moarte!” Pentru că nu suntem pregătiti de moarte, si Dumnezeu, când vede că omul se reazemă pe puterile lui, îi ia darul. Este mai bine să zicem: „Doamne, sunt păcătos, sunt neputincios si fricos, de aceea fug. Dacă vrei să mă întăresti Tu, scoate-mă; dacă nu, fug!” Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie usa ta, ascunde-te putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).

Auzi! Să ne ascundem putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului. Nu avem poruncă să iesim în vileag, dar nici să ne lepădăm de Hristos când suntem descoperiti.

Si Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi către sfârsitul lumii pentru toată Biserica de pe fata pământului, zice: „În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită si cea simtită”. Pustia cea gândită este atunci când omul va tine credinta în taină si se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească pentru mucenicie si pentru moarte.

Iar pustia cea simtită vor fi codrii, muntii, dea-lurile, văile adânci, desisurile, care vor adăposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi. Asa trebuie să facem. Negresit, în toată vremea si în tot locul, crestinul trebuie să fie pildă, să mărturisească prin toată viata sa că este cu adevărat lumina lumii si sarea pământului, să aibă mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseste spre mântuire (Romani 10, 10).

Dar si aceasta să o învătăm din Evanghelia de azi: că este bine, si după Sfintii Prooroci si după Sfintii Apostoli, să te feresti din calea primejdiei când poti. Când nu, stăm înaintea Domnului si El va întări pe cele neputincioase si va plini cele cu lipsă ale noastre.

Iubiti credinciosi,

Iată ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit în Egipt. Si au stat acolo, după mărturia unor sfinti si a unor mari istorici, sapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru două pricini: prima ca să împlinească proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia să plinească la vreme si proorocia despre răstignire, hrănirea cu otet, trestia si toate celelalte.

Dar si pentru altă pricină s-a făcut aceasta: În secolele II-IV după Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. Si o seamă din ei au nălucit că Hristos S-a născut nu după fire, ci după nălucire. Deci, dacă nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nălucit că El nu ar fi fost si om după trup, ci numai Dumnezeu, care după nălucire S-a întrupat.

Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă si fire omenească si că sabia l-ar fi tăiat. Deci a făcut aceasta ca să se folosească Biserica mai târziu. A fugit deci ca să împlinească proorocia care spune că din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca să arate că purta trup si S-a ferit cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.

Iar după ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind poruncă în vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în părtile Galileii, în pământul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca să se împlinească Scriptura, care zice: …Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Părinti aflăm că cuvântul nazarinean nu există în toată Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a venit si a locuit în orasul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema (Matei 2, 23).

Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care stim prin traditie? Iudeii au fost strămutati din locul lor si o multime de cărti canonice de-ale lor s-au pierdut, cum a fost si Cartea Întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, a lui Tobie si altele care au intrat în canonul cărtilor Scripturii. Asa se întelege proorocia aceasta de „Nazarinean”. Se bănuieste că se află în cărtile lui Enoh, care a scris 19 cărti, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Căci se stia si după potop de proorocia lui Enoh, de care aminteste Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa sobornicească si în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul „Nazarinean” nu-l găsesti în toată Scriptura, dar s-a păstrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii Părinti.

Dar mai avem oare si altele din prorociile care s-au păstrat numai prin traditie si nu sunt scrise? Da, avem. Iată ce spune Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel către Timotei: După cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevărului… si celelalte (3, 8).

Ati văzut? Dar căutati la Numerii si la Levitic, să vedeti, găsiti pe Iannes si Iambres în Scriptură?

Am avut o discutie cu adventistii de la Fundul Moldovei, care ziceau că ei cred numai ce este scris. „Dacă voi credeti numai ce este scris, vă rog să-mi arătati unde se scrie de Iannes si Iambres în Scriptură?” Au zis: „Nu este scris”. „Si de unde stie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeti în toate cele 14 epistole ale lui. De unde stie el că Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise?” Au răspuns: „Poate din traditie”. „Nu „poate”. Eu vă aduc vouă si altele din Scriptură, care arată că traditia este mai veche decât Scriptura. Si Scriptura nu este altceva decât o traditie veche întreagă, scrisă.

V-am dat pilda cu Iannes si Iambres. Unde vedeti în Scriptură că asa i-a chemat? În ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise până la a treia plagă (Iesire 7, 11, 22; 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul musită, dar nu spune cum îi chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui.

Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă rămână cu osebire în minte, întâi, că suntem datori să ne ferim în vreme de primejdie, după a noastră putere; iar al doilea, că unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie, care este mai veche decât Sfânta Scriptură. Asa este aceasta care zice că Mântuitorul Se va chema „Nazarinean”.

Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate să dati slavă milostivirii si bunătătii celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, că ne-a învrednicit pe toti să mai ajungem încă o dată Nasterea Domnului si să prăznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumne-zeu Cuvântul.

Cu aceasta închei si rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu uităm cele ce le-am spus si cele ce ati auzit. Amin!

PARINTELE CLEOPA DESPRE RUGACIUNE- ~ KARMAPOLICE

Pr. Cleopa (sursa)

Parintele Cleopa


Viata Parintelui Cleopa – de Arh. Ioanichie Balan


Ne vorbeste Parintele Cleopa – vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Acatistul Sfantului Ierah Spiridon

Acatistul Sfantului Spiridon

Acatistul Sfantului Spiridon

Spiridon – Sfant Ierarh !

(12 decembrie)

Condacul 1 :

 

Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Icosul 1 :
Popoarele credinciosilor cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara judecata asupra credintei noastre, cu umilinta te laudam pe tine, cu cantari ca acestea :
Bucura-te, ierarhul Mantuitorului Hristos;
Bucura-te, scaparea celor ce nazuiesc catre tine;
Bucura-te, indreptatorul credintei;
Bucura-te, ajutatorul celor necajiti;
Bucura-te, ca mintea paganilor tu o intuneci;
Bucura-te, ca si tu ai lucrat stralucirea credintei;
Bucura-te, ca pe potrivnici vitejeste i-ai gonit;
Bucura-te, cel ce pururea noua te-ai aratat purtator de biruinta;
Bucura-te, faclia care luminezi pe cei din intunericul pacatului;
Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti;
Bucura-te, invatatorul dogmelor crestinesti;
Bucura-te, care cu negraita dulceata indreptezi pe cei nepriceputi;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 2 :
Desi nu avem indestulata vrednicie si pricepere noi ticalosii, pentru ca sa laudam cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru ca din suflete curate si din inimi umilite indreptam catre tine aceste marturisiri, primeste-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Ii cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 2 :
Care dintre noi pacatosii s-ar putea lauda ca rugaciunea lui cu vrednicie va fi primita de tine, daca nu ne sarguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupesti, care sunt lucrare de la vicleanul diavol ? Dar prin multimea intelepciunii tale, socotind slabiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primeste cantarea aceasta :
Bucura-te, cel ce din pantece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucura-te, cel care fara invatatura filozofica ai fost legii aparator, biruind pe filozofi;
Bucura-te, arhiereule impodobit cu darul Sfantului Duh;
Bucura-te, comoara legii noastre cea mult pretuita;
Bucura-te, de la care si cei mai invatati legiuitori s-au povatuit;
Bucura-te, lauda arhiereilor si a dascalilor;
Bucura-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, mustratorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
Bucura-te, ca din pruncie ai fost plin de intelepciune;
Bucura-te, ca la Sobor te-ai aratat mare invingator;
Bucura-te, care pentru lege te-ai luptat cu toata puterea;
Bucura-te, cel ce si astazi de la noi credinciosii nu te departezi;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 3 :
Impovarati de multe ispite, si in noianul pacatelor celor mai vatamatoare aflandu-ne astazi, mare nadejde punem in tine, Ierarhe. Ajutorul celor fara de nadejde, mangaierea celor necajiti, te rugam fii mijlocitor pentru sufletele noastre, si impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Darul Duhului fiind cu tine, desi in tinerete ai fost pastor turmelor celor necuvantatoare, la batranete insa fiind cu intelepciune, ai stiut a pastori si turmele cele cuvantatoare ale credinciosilor si la Soborul cel dintai te-ai aratat aparator si de minuni facator; pentru aceasta iti aducem cantarea :
Bucura-te, episcopul Trimitundei;
Bucura-te, lauda poporului celui credincios;
Bucura-te, tamaduirea bolnavilor;
Bucura-te, ca esti rugator catre Dumnezeu pentru cei cuprinsi de patimi;
Bucura-te, ca din primejdii mantuiesti pe cei ce alearga la tine;
Bucura-te, izbavitorul patimilor celor trupesti si sufletesti;
Bucura-te, ca oricine alearga la ajutorul tau nu iese neajutorat;
Bucura-te, tamaduitorul ranilor celor de moarte;
Bucura-te, ca la orice intamplare fiind chemat esti grabnic ajutator;
Bucura-te, doctorul cel fara de plata;
Bucura-te, nadejdea tuturor;
Bucura-te, acoperamantul si scaparea noastra;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 4 :
Mult-milostive parinte, primeste rugaciunea aceasta a noastra a pacatosilor, si cu obisnuita ta bunatate si milostivire mijloceste catre Ziditorul tuturor, pentru ca sa daruiasca vindecare si sanatate robilor Sai celor ce te cheama in ajutor, si cu tine canta lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4 :
Astazi stand inaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca si cand ne-am afla chiar inaintea moastelor tale, de care bogatie suntem lipsiti, si marturisind minunile tale pe care le-ai facut, Sfante Spiridoane, asculta aceasta putina rugaciune si tinde noua dreapta ta cea puternica si binecuvantatoare spre ajutorul nostru, pentru ca dupa vrednicie sa savarsim cantarea aceasta :
Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor;
Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator;
Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni;
Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada;
Bucura-te, odor nepretuit al ostrovului Corfu;
Bucura-te, ca ale tale minuni in toata lumea s-au vestit;
Bucura-te, cel ce nu cruti osteneala pentru a face bunatati;
Bucura-te, ajutatorul celor ce stiu minunile tale;
Bucura-te, stalp neclintit al crestinatatii;
Bucura-te, lauda patriarhilor si a cuviosilor monahi;
Bucura-te, ca, slujind in biserica, serafimii te umbreau;
Bucura-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se savarsea;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

 

Condacul 5 :
Asa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moastele tale, cu milostivire cercetezi si vindeci toate neputintele poporului celui binecredincios, care asteapta ajutorul tau, indura-te si de noi nevrednicii; trimite ajutorul tau, si ne izbaveste de durerea care ne-a cuprins, intarindu-ne a canta lui Dumnezeu cantarea aceasta : Aliluia !

Icosul 5 :
Pentru ca sa arati marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbavesti din nevoi pe cei ce se invaluiesc in calatoria pe marea lumii, cand cer ajutorul tau puternic si din adancul inimii te lauda cu graiuri ca acestea :
Bucura-te, carmuitorul cel prea bun ai corabiilor celor invaluite;
Bucura-te, scaparea deznadajduitilor inotatori;
Bucura-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucura-te, ca prin suflarea ta undele se potolesc;
Bucura-te, ca risipesti cu rugaciunea ta si furtuna;
Bucura-te, ca se lumineaza prin a ta mijlocire intunecimea norilor;
Bucura-te, ca esti tare ajutator celor de tunet spaimantati;
Bucura-te, izbavitorul celor infricosati de sageata fulgerului;
Bucura-te, ca tu mijlocind catre Mantuitorul, ne izbavesti de orice primejdii;
Bucura-te, nadejdea noastra si scaparea de acum;
Bucura-te, si pentru noi pacatosii care in toate primejdiile la tine nazuim;
Bucura-te, pentru ca nimeni, din cati alearga la tine, nu ramane fara ajutor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 6 :
Cinstitorule de Dumnezeu si dumnezeiescule Spiridoane, asculta rugaciunea aceasta a noastra in ceasul acesta, si prin sfintele si de Dumnezeu primitele tale rugaciuni, ne izbaveste de razboiul ce ne infricoseaza, precum ai izbavit pe cei ce erau invaluiti in mare cand au chemat ajutorul tau, pentru ca si noi, ca aceia sa aducem lui Dumnezeu cantare : Aliluia !

Icosul 6 :
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleste noua pacatosilor mijocirile tale cele bogate catre Stapanul, pentru ca sa ne invrednicim noi pacatosii a ne impartasi de bunatatile sufletesti si trupesti, cele fagaduite credinciosilor crestini, si sa cantam tie :
Bucura-te, Spiridoane al lui Hristos;
Bucura-te, cinstite slujitor al darului;
Bucura-te, vindecatorul bolnavilor;
Bucura-te, mir care imprastii toata durerea;
Bucura-te, roua cea racoritoare de fierbinteala patimilor celor mai cumplite;
Bucura-te, ca prin ale tale rugaciuni slabanogii se intaresc;
Bucura-te, de aproape ajutator al celor cufundati in multe primejdii;
Bucura-te, ca tu rogi pe Domnul pentru toti cati se afla pe patul durerilor;
Bucura-te, ca si noi pacatosii de la tine cerem ajutorul;
Bucura-te, ca vazand numai chipul tau pe icoana, toata durerea ni se alineaza;
Bucura-te, al patimilor mare mangaietor;
Bucura-te, si al celor neputinciosi tare sprijinitor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 7 :
O, preamilostive si mult-indurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tai, ci le ajuta si-i miluieste cu iubirea Ta de oameni, izbavandu-i de toate asupririle si de tot necazul care i-a cuprins, din pricina multimii pacatelor si, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, asa ridica si pe robii Tai din primejdia in care se afla, pentru rugaciunile Sfantului Spiridon, cu care impreuna iti cantam : Aliluia !
Icosul 7 :
Toate puterile ceresti laudand credinta cea tare catre Dumnezeu, cu tine dimpreuna slujesc Ziditorului lumii Celui fara de inceput; iar noi, nepricepandu-ne de alta rugaciune, aducem tie aceste cuvinte de lauda :
Bucura-te, ca ai stralucit credinta prin minuni;
Bucura-te, ca prin credinta ai putut face minuni;
Bucura-te, ca rugaciunile tale niciodata nu au fost neascultate;
Bucura-te, inteleptule rugator catre Dumnezeu;
Bucura-te, tamaie bine-primita inaintea Domnului;
Bucura-te, ale carui rugaciuni au scapat suflete din primejdii;
Bucura-te, cel ce biruiesti puterile celor fara de lege;
Bucura-te, tare ajutator al credinciosilor;
Bucura-te, taria cetatilor celor locuite de popoarele dreptmaritorilor;
Bucura-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fara de lege;
Bucura-te, ca tiranii sunt biruiti auzind de puterea credintei tale;
Bucura-te, temelia asupra careia s-a asezat semnul crucii;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 8 :
Toti ocarmuitorii binecredinciosi, avand nadejdea lor catre tine, in orice intamplare nu se vor rusina, Parinte Spiridoane, fiind tu crestinatatii mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea si ale noastre rugaciuni, Milostive, si ne ajuta si ne izbaveste de toate nevoile, macar ca suntem nevrednici de aceasta dobandire si vom canta impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :
Avand puterea darului primita de la Dumnezeu, tu ai prefacut seceta in ploi, precum si multimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugaciuni, sfinte, s-a contenit, si de foametea aceea inspaimantatoare s-a usurat poporul cel ce o astepta, risipindu-se jitnitele strangatorilor de grau; pentru care cantam tie acestea :
Bucura-te, scaparea cea din foametea cea vazuta;
Bucura-te, ca tu, ca alt Ilie, ai prefacut seceta cea tare a vremii in ploi;
Bucura-te, prin ale carui rugaciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucura-te, nadejdea cea buna a lucratorilor de pamant;
Bucura-te, multimea celor ce seamana cu credinta;
Bucura-te, secerisul cel imbelsugat al semanatorilor;
Bucura-te, camarasul cel bogat al saracilor;
Bucura-te, ca in orice vreme de seceta, cerand ajutorul tau, il si dobandim;
Bucura-te, ca de la tine primim ajutor pururea;
Bucura-te, mangaierea celor cuprinsi de nevoi;
Bucura-te, lauda credinciosilor;
Bucura-te, tarina bineroditoare;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 9 :
Facatorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, dupa cum in vremea lui Constantin si a lui Constantie, prin ale tale rugaciuni ai izbavit poporul de primejdie aducand peste semanaturile lor ploi hranitoare si risipind jitnitele strangatorilor de grau, asa si astazi trimite mila ta asupra poporului ce locuieste tara aceasta, daruindu-le imbelsugare si timp roditor, pentru ajutorul sarmanilor si a celor ce plang, cu care dimpreuna vom canta lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 9 :
Cand ai auzit pe saracul acela cerandu-ti ajutor la necazurile lui, nu l-ai departat cu cuvante intristatoare, nici l-ai deznadajduit de la bogata dobandire, ci, prefacand sarpele in aur, l-ai dat lui cu binecuvantarea ta, spre intrebuintare, si l-ai scapat din cumpana nevoilor; pentru care auzi aceasta lauda :
Bucura-te, bogatia saracilor;
Bucura-te, ajutatorul celor lipsiti;
Bucura-te, ca ai schimbat sarpele in aur;
Bucura-te, ca ai prefacut firea jivinei in metal;
Bucura-te, ca prin aceasta ai aratat netrebnicia metalului cea amagitoare, a fi trebnica numai in cele de folos;
Bucura-te, ca prin aceasta saracul s-a mantuit;
Bucura-te, ca ai aratat minunea ta imprumutatorului;
Bucura-te, ca prin rugaciunea ta iarasi in sarpe s-a prefacut aurul;
Bucura-te, comoara neimputinata a saracilor;
Bucura-te, ale carui daruri mintea noastra nu le poate judeca;
Bucura-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucura-te, ca averea lumii acesteia nu ti-a trebuit;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 10 :
Asemenea saracului aceluia socotindu-ne si pe noi, care suntem saraci de faptele cele bune, daruieste-ne ajutorul tau cu care, biruind toate pornirile vrajmasilor de asupra noastra si navalirea serpilor celor otravitori de ganduri, care se lupta cu noi neincetat, sa dobandim cele spre folos pentru viata aceasta si pentru cea viitoare, cantand impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 10 :
Cine nu se va infricosa de lucrurile tale, cand va auzi, cum cea moarta din mormant ti-a raspuns, cand ai intrebat-o si cum au fost izbaviti corabierii de inecare ? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbavit de la moarte. Si pentru toate minunile tale, toti iti aducem aceasta lauda :
Bucura-te, ajutorul vaduvelor;
Bucura-te, descoperirea lucrurilor celor nestiute;
Bucura-te, ca si cea moarta ti-a raspuns pentru credinta ta;
Bucura-te, ca raspunsul acela a facut pe cei necredinciosi sa amuteasca;
Bucura-te, ca tu toate acestea le-ai facut pentru credinta;
Bucura-te, ca ai savarsit minuni de care s-au ingrozit alesii paganilor;
Bucura-te, ca pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucura-te, ca bunatatile pamantului nu ti-au trebuit;
Bucura-te, ca ai adunat avutiile tale in cer;
Bucura-te, ca si astazi tot de acolo se revarsa milele tale;
Bucura-te, si pentru noi care multumim tie pentru cate ne daruiesti;
Bucura-te, ca pentru toate cantam tie : ” Bucura-te ”
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 11 :
Auzind moarta glasul tau, din mormant ti-a raspuns la intrebarea ce i-ai facut; si precum cu credinta ai facut trupul cel fara de suflare sa dea glas, asa cu milostivire fa si trupurile noastre acestea lipsite de bunatati, ca sa dobandeasca sanatate si mantuire, pentru ca si noi, dimpreuna cu tine, sfinte, sa aducem lui Dumnezeu cantare : Aliluia !

Icosul 11 :
Doctorul sufletelor si al trupuriior, Sfinte Spiridoane, care pe imparatul Constantin l-ai izbavit de boala ce avea si pe copilul femeii celei de atunci l-ai intors spre viata, intoarce si ticalosul nostru suflet cel mort de multimea pacatelor ce l-au cuprins din indemnarea diavolului, si primeste spre plata multumirea aceasta :
Bucura-te, tamaduirea credinciosului imparat;
Bucura-te, scaparea copilului femeii cel ce era pe moarte;
Bucura-te, ca prin tine a fost bucurata mama copilului cel vindceat;
Bucura-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
” Bucura-te „, a zis tie imparatul Constantin;
” Bucura-te „, ti-a cantat cu lacrimi femeia aceea cu fiul sau;
Bucura-te, ale carui leacuri nu sunt amagitoare;
Bucura-te, scaparea femeii celei desfranate care a indraznit a se atinge de tine;
Bucura-te, ca vazand tu desfranarea ei, pocaindu-se s-a curatat;
” Bucura-te „, a strigat tie desfranata aceea, daca a scapat de pacate;
Bucura-te, tamaduirea trupului meu;
Bucura-te, mantuirea sufletului meu;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 12 :
Nu cerem mai multa indurare de la tine, parinte, decat ai aratat tuturor acelora care mai inainte de noi au ajuns la ajutorul tau si, pentru numele tau si mijlocirea ta, au dobandit de la Imparatul cerului si al pamantului vindecare bolilor, sanatate si sporire catre cele de folos, pentru ca, precum aceia, asa si noi dimpreuna cu tine, sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 12 :
Nu ne da mortii, preafericite, precum pe femeia cea cazuta in pacatul desfranarii, macar ca si decat dansa suntem mai pacatosi; pentru ca noi, fiind cuprinsi de rusinea faptelor noastre celor ce din tinerete ne-au cuprins, nu ne vom indoi a marturisi pacatele noastre catre tine si a cere ajutorul tau cu graiuri ca acestea :
Bucura-te, marturia celor ce si-au marturisit pacatele catre tine si s-au pocait;
Bucura-te, mustrarea celor ce cu viclenie tainuiesc pacatele lor;
Bucura-te, ca nu suferi pe cei ce petrec in nelegiuiri;
Bucura-te, ca te-ai aratat folositor tare celor ce s-au pocait;
Bucura-te, ca tu ai slobozit limba mandrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucura-te, ca tu ai intors capra de la cel ce o rapise, aducand-o la stapanul ei;
Bucura-te, ca tu mai inainte ai descoperit lucruri nestiute care aveau sa fie;
Bucura-te, ca multi au venit la credinta, vazand ale tale minuni;
Bucura-te, ca si eu de la tine astept tamaduire;
Bucura-te, si-mi fii mijocitor pentru iertarea pacatelor mele;
Bucura-te, ca ai bucurat cu minunile tale tot neamul crestinesc;
Bucura-te, astazi si pentru mine pacatosul si ma miluieste;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

Condacul 13 :
( acest condac se zice de trei ori )
O, preabunule si intru tot laudate Parinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor catre induratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugaciuni si a Sa iubire de oameni, sa ne daruiasca sanatate si iertare de pacate, ca si noi cu tine impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
O, preabunule si intru tot laudate Parinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor catre induratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugaciuni si a Sa iubire de oameni, sa ne daruiasca sanatate si iertare de pacate, ca si noi cu tine impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
O, preabunule si intru tot laudate Parinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor catre induratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugaciuni si a Sa iubire de oameni, sa ne daruiasca sanatate si iertare de pacate, ca si noi cu tine impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Popoarele credinciosilor cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara judecata asupra credintei noastre, cu umilinta te laudam pe tine, cu cantari ca acestea :

Bucura-te, ierarhul Mantuitorului Hristos;
Bucura-te, scaparea celor ce nazuiesc catre tine;
Bucura-te, indreptatorul credintei;
Bucura-te, ajutatorul celor necajiti;
Bucura-te, ca mintea paganilor tu o intuneci;
Bucura-te, ca si tu ai lucrat stralucirea credintei;
Bucura-te, ca pe potrivnici vitejeste i-ai gonit;
Bucura-te, cel ce pururea noua te-ai aratat purtator de biruinta;
Bucura-te, faclia care luminezi pe cei din intunericul pacatului;
Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti;
Bucura-te, invatatorul dogmelor crestinesti;
Bucura-te, care cu negraita dulceata indreptezi pe cei nepriceputi;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !

si Condacul intai
Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam : Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni!

Sursa