DREPTUL LA VIAŢĂ!!!

DISCLAIMER

Numaiortodox nu detine drepturi de autor pentru publicare. Acest blog este unul de informare si reprezinta numai parerea autorului.

Crima impotriva fatului!

Ajuta copiii in dificultate


Această prezentare necesită JavaScript.

Preiau o imagine sugestiva despre crima avortului de pe http://www.narcisvirgiliu.ro/blog/mami-de-ce/

ACATIST DE POCĂINŢĂ
Pentru pruncii avortaţi

În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi toate le-mplineşti, vistieria bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte de toată spurcăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte, miluieşte-ne pre noi. (de 3 ori)

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne, miluieşte ! (de 3 ori)

Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău: vie Împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin!
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, noi nevrednicii robii Tăi, miluieste-ne pre noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doamne, miluieste-ne pre noi, că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci căuta şi acum că un milostiv şi ne izbăveşte pre noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, că să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă…Şi acum…apoi:

Crezul

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut. Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara S-a făcut Om. Şi S-a răstignit pentru noi în vremea lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci.
Întru una Sfânta Sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.
Amin !

Condacul 1

Mielule al lui Dumnezeu, Cele Ce ridici păcatele lumii, auzi tânguirea mea şi ia aminte la durerea inimii mele, ridică de la mine povara cea apăsătoare a păcatelor mele; Cela ce ai purtat neputinţele noastre, primeşte întru pocăinţă pe cea care se cucereşte ţie, rugându-se şi strigând din adâncul sufletului:
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Icosul 1

Dumnezeule şi Doamne! A ta este zidirea: însă vai mie, că păcatul săvârşit de Adam în rai, trăieşte în trupul meu, şi că o roabă îi slujesc pururea cu osârdie ci acum mă rog ţie:
Miluieşte-mă pe mine, Făcătorule al lumii de sus;
Miluieşte-mă pe mine, Ziditorule al firii de jos;
Miluieşte-mă pe mine, Stăpâne al puterilor cereşti;
Milueste-mă pe mine, îndreptătorule al făpturilor trupeşti;
Miluieşte-mă pe mine, Cela ce porţi de grijă tuturor;
Miluieşte-mă pe mine, care aduc ţie lacrimi pentru păcatele mele;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 2

Stăpâne Atotmilostive, oare cum voi îndrăzni a mă apropia de Tine cu rugăciune, eu, o păcătoasă atât de spurcată, care am călcat porunca Ta, dată mie prin proorocul Tău Moise: “Să nu ucizi”, ci eu sunt o ucigaşă, vai, mai înverşunată de o sută de ori decât şarpele care îşi lasă puii să vadă lumina soarelui pentru puţină vreme şi abia după acee îi mănâncă, iar eu, nefericită, mi-am lipsit pruncii nu numai de lumina cea văzută, ci mai vârtos de Lumina Cea Adevărată, de Domnul nostru Iisus Hristos, care luminează prin Taina Botezului – şi din iubirea de vremelnică odihna trupească fugind de binecuvântarea mulţimii de prunci, i-am ucis încă din pântece; drept aceea, întunecată fiind cu aceste păcate şi cu nenumărate altele, nădăjduiesc doar în milostivirea îndurării Tale, şi cu îndrăznire strig către Tine: Aliluia.

Icosul 2

Cuvintele vieţii cele rostite de către Tine le-am trecut cu vederea, Doamne, şi am umblat după voia inimii mele din tinereţile mele şi până în ziua de acum; ci acum cu pocăinţă strig către Tine, Atotînduratul meu Mântuitor:
Miluieşte-mă pe mine, cea zămislită întru fărădelegi;
Miluieşte-mă pe mine, cea născută întru păcate;
Miluieşte-mă pe mine, care n-am păzit poruncile Tale;
Mi luieste-mă pe mine, care m-am lipsit de harul Tău;
Miluieşte-mă pe mine, care nu mă îngrijesc de mântuirea mea;
Miluieşte-mă pe mine, care m-am încurcat în lanţul patimilor;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 3

Bine şi frumos este a locui fraţii împreună şi a se iubi unii pe alţii, precum ne-ai poruncit, Mântuitorule: fiindcă cel ce se mânie pe fratele său, ucigaş este: ci eu am întrecut în turbarea mea pe toţi câţi s-au născut din veac, încă şi pe ucigaşii a căror jertfe au fost ucise din felurite pricini, având vieţi şi vârste felurite, însă în timp-iar eu, ticăloasa i-am lipsit de viaţă pe cei care abia primiseră vreme de vieţuire de la Tine, Cela Ce le-ai dat viaţa ca ei să fiinţeze. Eu, însă, pentru nebunia mea, fără de milă le-am răpit această viaţă pe când ei încă se aflau în pântecele meu, lepădând fără frică de Dumnezeu şi darul naşterii de prunci cel binecuvântat de tine. Cu samavolnicie am smuls din mâinile Tale ziditoare pe pruncii mei cei nevinovaţi şi nu m-am ruşinat să-i ucid înaintea ochilor Tăi: ci sorţile lor în dreapta Ta sunt, Doamne, iar păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia mă cuceresc, pocăindu-mă şi mă rog ţie, Bunule: în calea pocăitei paşii mei indrepteaza-i, ca dimpreună cu toţi păcătoşii care s-au pocăit să strig ţie: Aliluia.

Icosul 3

Cele ce singur ştii neputinţa omenească, ştii şi toate căderile mele; gresealele tinereţilor mele nu le pomeni, şi de cele ascunse ale mele curateste-mă pe mine, care strig ţie:
Miluieşte-mă pe mine, marea păcătoasă;
Miluieşte-mă pe mine, călcătoarea legii lui Dumnezeu;
Miluieşte-mă pe mine, care am călcat legământul Tău;
Miluieşte-mă pe mine, ca ţie, Stăpânul meu, ţi-am răsplătit cu rau;
Muluieste-mă pe mine, care am venit la Tine să mă pocăiesc în ceasul al unsprezecelea;
Miluieşte-mă pe mine, ticăloasa ucigaşă de copii;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 4

Dătătorule de Viaţă, Împărate Ceresc, vino şi Te sălăşluieşte întru mine, cea spurcată cu păcatele, şi mă curăţeşte de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletul meu, ca mântuita fiind să strig: Aliluia.

Icosul 4

Ratacit-am ca o oaie pierdută: caută-mă, Dumnezeul meu, pe mine, roaba Ta, care m-am depărtat de la poruncile Tale în hăţişul cel nestrăbătut al patimilor şi al neascultării. Mântuieşte-mă pe mine, nevrednica, ce suspin către Tine cu căldură, mă rog şi strig:
Miluieşte-mă pe mine, cea împovărata cu păcatele ce le-am săvârşit urmând voii mele;
Miluieşte-mă pe mine, cea întunecată de patimi;
Miluieşte-mă pe mine, cea răpită de trufie.
Miluieşte-mă pe mine, cea roasă de pizmă;
Miluieşte-mă pe mine, cea plină de nedreptate;
Miluieşte-mă pe mine, Cela Ce nu voieşti moartea păcătosului;
Miluieşte-mă pe mine, ucigaşa cea cu bună ştiinţă a pruncilor mei;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 5

Unde voieşti Tu, Atotputernice Doamne al meu, acolo se biruieşte şi rânduiala firii. Biruieşte Tu în firea mea păcătoasă şi puterile ei, ce mă împing spre păcat, ca Tu eşti Făcătorul tuturor şi Ziditorul firii; prin harul Tău cel dumnezeiesc duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale meie; nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine, ci sfărâmă pecetea care mă înfierează ca ucigaşă de copii, după dreptate aşezată pe sufletul meu cel muritor de către dreapta Ta judecată, potrivit celei de-a şasea porunci a legii Tale: “să nu ucizi!”, şi înnoieşte legământul tău cel veşnic pe care l-ai făcut cu noi, Doamne, pe care eu l-am călcat în păcatele mele şi întoarce-mi virtuţile dintâi, pe care le-am pierdut prin păcat, ca fără de împiedicare să-Ţi cânt: Aliluia,

Icosul 5
Cine a mai păcătuit vreodată aşa cum am păcătuit eu ticăloasă? Ce păcat nu am săvârşit, ce rau n-am închipuit în sufletul meu? Ci cu inimă înfrântă şi cu lacrimi vin la Tine, Atotindurate Doamne, strigând:
Miluieşte-mă pe mine, roaba Ta cea necredinciasa;
Miluieşte-mă pe mine, cea împietrită în păcat;
Miluieşte-mă pe mine, cea urătoare de aproapele;
Miluieşte-mă pe mine, care am jignit cu cuvântul şi cu lucrul;
Miluieşte-mă pe mine, cea întinată cu sufletul şi cu trupul;
Miluiest-mă pe mine, cea arsă de mustrările conştiinţei;
Miluieşte-mă pe mine, ucigaşă de prunci care lui Irod m-am asemănat;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 6

Cu razele harului Tău, Doamne, luminează haina sufletului meu, Dătătorule de lumina şi mă mântuieşte, ca bucurându-mă să cânt Ţie: Aliluia.

Icos 6

Multă este, Hristoase, mulţimea gresealelor mele şi ca o noapte întunecată e toată viaţa mea, ci fără a deznădăjdui de mila Ta, Mântuitorul meu, ca David strig Ţie:
Miluieşte-mă pe mine, care în lenevie toată viaţa mea o am cheltuit;
Miluieşte-mă pe mine, care nu mă îngrijesc de rugăciunea pentru păcate;
Miluieşte-mă pe mine, cea nerecunoscătoare pentru bunele Tale îndemnuri la pocăinţă;
Miluieşte-mă pe mine, care legea Ta n-am cinstit-o şi poruncile Tale nu le-am păzit;
Miluieşte-mă pe mine, ca lumea şi cele ce sunt în lume le-am iubit;
Miluieşte-mă pe mine, care în lumească deşertăciune zilele veacului meu le-am cheltuit;
Miluieşte-mă pe mine, ca urmând legilor;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 7

La cer ridic ochii mei, către Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, dar firea mea de tină mă trage în jos, Mântuitorul meu. O, Ziditorule al cereului şi al pământului şi a toate câte sunt în ele! Ridică-mă ca să gândesc şi să făptuiesc după cereasca cuviinţă, ca pururea să strig Ţie, cu inima şi gură, cântărea de biruinţă: Aliluia.

Icosul 7

Ochi viclean am şi plin de toată necurăţia şi pururea mă amăgesc cu înşelăciunile acestei lumi. Drept aceea, mă rog Ţie, Atotbunule, să întorci ochii mei ca să nu vadă deşertăciunile, ca să stig ţie cu glas de rugăciune:
Miluieşte-mă pe mine, care însetez a sluji cu credinţă;
Miluieşte-mă pe mine care voiesc a mă închina ţie în duh şi adevăr;
Miluieşte-mă pe mine, care aduc ca jerfa pentru păcate, lacrimile pocăinţei mele;
Miluieşte-mă pe mine, care cer de la tine, iertare pentru uciderea pruncilor mei;
Miluieşte-mă pe mine, care aştept de la Tine, izbăvire de patimile mele;
Miluieşte-mă pe mine, care plâng foarte pentru păcatele mele cele grele, pentru păcatele mele de moarte;
Miluieşte-mă pe mine, ucigaşa cea vinovată înaintea judecăţii lui Dumnezeu şi a oamenilor;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Comdacul 8

Miluieşte-mă Doamne, Mântuitorul meu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care mai mârşavă decât toţi sunt eu; ci Te rog, Atotmilostive Dumnezeule, pleacă-te spre milostivirea îndurărilor Tale, auzi suspinele inimii mele, primeşte izvoarele lacrimilor mele, fierbinţile rugăciuni ale sufletului meu, al cărui Mântuitor tu eşti – ca să strig Ţie: Aliluia.

Icosul 8

Gânduri rele şi tâlhăreşti au căzut asupra mea fiind eu cu totul cufundată în somnul păcatului. Vai mie! Ca haina cea dumnezeiască dată mie la Sfântul Botez pe spurcăciunea păcatelor am schimbat-o, drept care ucidere de prunci am săvârşit şi până acum petrec goală de virtuţi. Drept aceea, foarte năzuiesc să ridic ochii mei, ce s-au plecat în jos pentru mulţimea faptelor mele celor cumplite, săvârşite înaintea Ta, Doamne – şi astfel, strig către Tine:
Miluieşte-mă pe mine, care am săvârşit păcat de moarte;
Miluieşte-mă pe mine, care acum mă împotmolesc în păcate;
Miluieşte-mă pe mine, cea plină de toată urâciunea;
Miluieşte-mă pe mine, cea mânjită de păcate împotriva firii;
Miluieşte-mă pe mine, care nu am păzit curăţia fecioriei mele;
Miluieşte-mă pe mine, ca de cucernica vrednicie de mamă m-am lipsit;
Miluieşte-mă pe mine, ca din pântece pruncii fără de vreme mi i-am lepădat;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 9

Dă ochilor mei râuri de lacrimi, Dumnezeul meu, ca să plâng pentru păcatele mele – şi astfel, bucurându-mă să strig: Aliluia.

Icosul 9

Trupul mi l-am spurcat cu urâciuni în taină, sufletul mi l-am întunecat cu faptele mele cele nefireşti: se bolnăveşte trupul, se bolnăveşte şi sufletul meu. La Tine, Cela Ce singur nu ţii minte răul, la Milostivul Judecător şi Dumnezeul meu căzând, mă rog:
Miluieşte-mă pe mine, ucigaşa, că pomenirea soartei pruncilor mei lepădaţi mă umple de groază şi cutremur şi de mirare negrăită: cum mă rabzi, Milostive Doamne şi judecătorule Preadrept, şi îmi faci bine mie, venetică a iadului, până în această zi şi în acest ceas în tot chipul aşteptând pacainta mea?
Miluieşte-mă pe mine, ce nu o dată am făgăduit să mă îndrept şi iarăşi m-am întors la păcate precum câinele la vărsătura sa;
Miluieşte-mă pe mine, că fără frică de Dumnezeu şi fără dragoste de mamă, ci cu sălbăticie de fiară pruncii mei i-am sfâşiat;
Miluieşte-mă pe mine, că de bună voie am săvârşit păcatele mele;
Miluieşte-mă pe mine, că duhul cu gabduri spurcate mi l-am întinat;
Miluieste-ine, că până în această zi duc o viaţă păcătoasă;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 10

Rănitu-m-am cu amăgirea acestei lumi şi mi-am plecat genunchii înaintea ei, alegând calea cea pierzătoare a legii ei spurcate, uitând făgăduinţele ce le-am dat la Sfântul Botez; şi săvârşind una după alta toate fărădelegile pe care lumea mi le insuflă, am atins, în cele din urmă, culmea păcatelor de moarte – uciderea de prunci: ci sârguieşte a-mi deschide mie braţele părinteşti,Dumnezeul meu, ca până lasfarsitul vieţii să aduc jertfă de laudă, strigând: Aliluia.

Icosul 10

Răpitori, ucigaşii, hoţii şi toţi păcătoşii nepocăiţi împărăţia Cerurilor nu o vor moşteni, iar eu cu toată nedreptatea şi toată spurcăciunea păcatelor am întinat sufletul meu. Aşadar, sărăcia mea sufletească mă face să cad la Tine strigând:
Miluieşte-mă pe mine, cea născută în Legământul cel Nou al împărăţiei harului Tău;
Miluieşte-mă pe mine, cea îmbisericită în biserica pe care tu ai zidit-o;
Miluieşte-mă pe mine, cea pecetluită cu darurile Sfântului Duh;
Miluieşte-mă pe mine, cea hrănită cu preacurat trupul Tău şi Sângele Tău cel de viaţă Făcător;
Miluieşte-mă pe mine, cea în Hristos botezată, în Hristos îmbrăcată;
Miluieşte-mă pe mine, care aceste bunătăţi le-am lepădat şi viaţă pacatosa am ales;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 11

Duh de întreagă înţelepciune dăruieşte-mi, Doamne şi Stăpânul vieţii mele, că din tinereţile mele m-am lipsit de virtuţi, întrega m-am robit patimilor, duhul şi sufletul mi-am pângărit şi trupul mi-am stricat. Dumnezeule al îndurărilor şi al milostivirii! Nu Te îngreţoşa a mă curăţa pe mine, păcătoasa cea prea spurcată; zidirea Ta sunt, miluieşte-mă şi mă curăţeşte de toată întinăciunea trupului şi a duhului, şi mă învredniceşte cu îndrăznire să strig Ţie: Aliluia.

Icosul 11

Aşteptarea inimii mele, care nădăjduieşte către Tine, nu o lepăda, Doamne, şi nu mă ruşina înaintea îngerilor şi a oamenilor la Dreptul şi Înfricoşata Ta judecată; nu mă osândi atunci după faptele mele, ci după mila Ta iartă toate gresealele mele, care strig Ţie:
Miluieşte-mă pe mine, cea cu inimă necurată;
Miluieşte-mă pe mine, cea cu diavolească robie înrobită;
Miluieşte-mă pe mine, cea în păcate născută , prin botez spălată şi iarăşi căzută, ca un porc, în nelegiuire;
Miluieşte-mă pe mine, care s-au împuţit ranele păcatelor sufletului meu;
Miluieşte-mă pe mine, care din pricina păcatelor mele grele şi de moarte, în trândăvie şi deznădejde am căzut;
Miluieşte-mă pe mine, care tot păcatul am săvârşit şi de toată pedeapsa m-am învrednicit;
Miluieşte-mă pe mine, pe mine, Ziditorul meu, şi întru pocăinţă primeşte-mă pe mine, cea căzută;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 12

Cu mărinimia iubirii Tale de oameni, Dumnezeul meu, acoperă toate nelegiuirile mele, primind pocăinţa mea, că întru dragoste către Tine să strig pururea: Aliluia.

Icosul 12

Tinereţile mele au trecut întru nebunia mea, toată viaţa mea întru păcate o am cheltuit, intru lenevie şi negrijă de pocăinţă; însă bătrâneţile, prin frică de moarte şi de Judecata Ta cea de neocolit m-a adus la pocăinţă. Nu mă lepăda, Mântuitorul meu, pe mine, care în ceasul al unsprezecelea am venit în braţele Tale părinteşti şi intru pocăinţă strig:
Miluieşte-mă pe mine, că sângele pruncilor mei nevinovaţi strigă către Tine, dând mărturie că sunt ucigaşa lor;
Miluieşte-mă pe mine, Dumnezeule, care după fire eşti Unul în trei Ipostasuri;
Miluieşte-mă pe mine, Doamne, Cela Ce minunat eşti intru mila Ta;
Miluieşte-mă pe mine, Stăpâne, Care îndelung rabzi păcatele noastre;
Miluieşte-mă pe mine, împărate Sfinte, Care tămăduieşti neputinţele;
Miluieşte-mă pe mine, Cela ce eşti îmbelşugat în dragoste şi cu iubirea Ta încălzeşti păcătoşii deznădăjduiţi;
Miluieşte-mă pe mine, Atotputernice care neputinţele noastre ai purtat;
Doamne al meu, Doamne, Bucuria mea, miluieşte-mă pe mine, cea căzută.

Condacul 13

Arata-se-vă pe cer semnul Fiului Omului în ziua cea a înfricoşatei a celei de-a doua veniri a judecătorului viilor şi mortilor- Preacinstită şi de viaţă Făcătoare Cruce a Fiului lui Dumnezezu. Atunci vor plânge toate neamurile pământului. O, Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Judecătorul nostru şi Împărate al tuturor! Dă-mi mai înainte de acea zi lacrimi de pocăinţă, ca să plâng mai fierbinte răutăţile şi faptele mele cele pierzătoare, cu care sufletul mi l-am întinat şi Preacinstitul Sânge al Legământului Tău amar l-am batjocorit-ca atunci, dimpreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii şi drepţii să strig ţie: Aliluia.
(Acest condac se repetă de 3 ori)

Apoi se zice icosul întâi: “Dumnezeule şi Doamne! A Ta este…” şi condacul întâi: “Mielule al lui Dumnezeu…”

Rugăciunea 1

O Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu! Cela Ce din preamulta bunătatea Ta pentru noi oamenii şi pentri a noastră mântuire Te-ai răstignit, şi Te-ai îngropat, şi prin Crucea Ta
ai înnoit firea noastră cea stricată,primeşte pocăinţa mea pentru păcatele ce am făcut şi auzi cuvintele mele: pacatuit-am Doamne, la cer şi înaintea Ta, cu cuvântul, cu fapta, cu sufletul şi cu trupul şi cu cugetul minţii mele; am călcat rânduielile Tale, nu am ascultat poruncile Tale, am mâniat Bunătatea Ta, Dumnezeul meu-dar fiindcă a Ta este zidirea, nu mă deznădăjduiesc pentru mântuirea mea, ci către nemarginira Ta Milostivire îndrăznind alerg şi mă rog ţie: Doamne întru pocăinţă dă-mi inimă înfrântă, şi primeşte-mă când mă rog, şi dă-mi gând bun, dă-mi lacrimi de umilinţă, Doamne, dă-mi după Harul Tău să pun început bun.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, cea căzută şi pomeneşte-mă pe mine, păcătoasa roaba Ta, întru împărăţia Ta. Amin.

Rugăciunea a 2-a

O, Dumnezeule, Preamilostive Hristoase Iisuse, Rascumparatorule al celor păcătoşi! Pentru mântuirea neamului omenesc ai lăsat, Atotmilostive, Cerurile preaslăvite şi te-ai sălăşluit în valea aceasta mult-pacatoasa a plângerii, ai primit pe Dumnezeieştii Tăi umeri neputinţele noastre; Tu, o, Sfinte Pătimitorule, ai fost rănit pentru păcatele noastre şi chinuit pentru fărădelegile noastre – şi de aceea şi noi înălţăm către Tine, Iubitorule de oameni rugăciuni smerite. Primeşte-le, Preabunule Doamne, şi te pogoară către neputinţele noastre, şi păcatele noastre nu le pomeni, şi întoarce de la noi hotărârea cea cu dreaptă mânie de a ne răsplăti pentru fărădelegile noastre.
Cela Ce prin Atotcinstitul Tău Sânge ai înnoit firea noastră cea căzută, înnoieşte-ne, Doamne e-Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru şi pe noi, cei care ne aflăm întru stricăciunea păcatelor şi mângâie inimile noastre cu bucuria desăvârşitei Tale iertări. Cu tânguire şi lacrimi de pocăinţă cădem la picioarele Dumnezeieştii Tale milostiviri: curateste-ne, Dumnezeul nostru, cu harul Tău cel dumnezeiesc pe noi toţi, de toate nedreptăţile şi fărădelegile vieţii noastre – că întru sfinţenia iubirii Tale de oameni să lăudăm atotsfant numele Tău, dimpreună cu al Tatălui, şi al Preabunului, şi de viaţă Făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: “Acatist de pocăinţă pentru pruncii avortaţi”, Ed. Agapis, Bucureşti, 2009

Cum se face de fapt avortul

http://www.avortementivg.com/article-20431745.html

O ISTORIOARA CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI

Toate pacatele sunt pacate grele si toate pacatele se numesc de marele Apostol Pavel „lucruri ale intunericului”. Ca auzi ce zice: Lepadati dar lucrurile intunericului. Apoi incepe sa le numere: desfranarea, lacomia, betia, hula, necredinta… Tot pacatul intuneca pe om, dar uciderea este un pacat si impotriva Duhului Sfant si strigator la cer, si poti sa spui acestui pacat cum vrei. Ca ce este mai scump la fiecare vietate decat viata?

Nu vezi mata ca si o furnica si un tantar si o musca, o jivina cat de mica, ea vrea sa-si salveze viata. Fuge, alearga, se pazeste sa nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemanarea lui Dumnezeu, cat de scumpa este viata lui inaintea Tatalui ceresc?

Daca ar fi omul fiara, n-ar fi o paguba mare, ca o fiara este mult inferioara omului, dar omul este chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pamant, si este foarte mare pacat.

De aceea sfatuim pe cei ce-au cazut in acest pacat, ca sa se sileasca cu toata puterea sa se marturiseasca si sa-si faca canonul in lumea aceasta, ca nu cumva dincolo sa-l faca vesnic. S-a prea inmultit pacatul acesta si este strigator la cer, si aduce osanda vremelnica si vesnica si in veacul de acum si in cel viitor. Ia sa va spun o intamplare adevarata si infricosatoare:

Intr-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamna bine, care a venit si a cazut in genunchi si a inceput a plange:

– Ce este, doamna?

– Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.

– Dar ce s-a intamplat?

– Eu sunt fata de preot, a zis, si s-a intamplat de m-a luat in casatorie un mare functionar. Eu i-am spus ca nu merg dupa dansul. Eu sunt fata de preot si sunt credincioasa. Am crescut in credinta crestina ortodoxa, in frica lui Dumnezeu, dar el nu crede in Dumnezeu. El a spus: „Eu nu cred, dar iti dau voie tie sa faci ce vrei: roaga-te, mergi la biserica, posteste, fa milostenie, roaga-te si acasa. Fa tot ce vrei, numai sa mergi dupa mine in casatorie!”

In felul acesta, ea a intrebat pe parintii ei si s-a incumetat si s-a dus. S-au luat in casatorie si au trait bine vreo cateva luni. Cand ea a ramas gravida, el atata i-a spus: „Silvia, copii sa nu-mi faci, ca copiii sunt salba dracilor”. Auzi ce expresie! Ea a ramas uimita cand a auzit: „Fa ce stii, dar copii sa nu-mi faci, ca nici nu vreau sa aud de dansii!”

Atunci ea i-a spus: „Mai, criminalule, sa-ti iasa din minte vreodata ca eu am sa fac aceasta crima! Eu sunt fata de preot. Eu ti-am spus inainte de a ma casatori ca vreau sa traiesc cu tine crestineste, nu paganeste”. El i-a spus: „Gandeste-te bine, ca eu am vorbit cu un doctor sa dai copilul afara”. Copilul avea doua luni. Ea a spus: „Niciodata, nu voi face aceasta crima. Mai bine mor de o mie de ori decat sa omor copilul”.

Si a ramas vorba ca el ii pregatea doctorul ca sa-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea insa era hotarata pana la moarte sa nu faca avort. Si iata ce s-a intamplat. A venit saraca aici la mine sa intrebe, dar era hotarata in inima ei sa nu faca aceasta ucidere de om.

– Am auzit de dumneata si am venit sa intreb, a zis ea. Ce zici, parinte? Eu sunt in a doua luna si el m-a amenintat cu moartea, daca nu fac avort.

– Daca te-ar taia de o mie de ori si te-ar impusca, sa nu omori nici un copil, ca nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa salbatica, nici serpoaica, nimeni nu isi omoara puii. Dar omul a devenit mai rau decat toate fiarele de pe fata pamantului. Omul isi omoara copiii. Mai bine sa mori de o mie de ori, dar sa nu faci avort. Spovedeste-te si te pregateste. Mucenita ai sa fii cu Sfanta Varvara, cu Sfanta Tecla si cu toate martirele in ceruri, daca ai sa mori tu, ca sa nu omori copilul.

– Cum sa fac? Ma tem si de el ca ma va omori, ma tem si de Dumnezeu!

– Sa te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida. Temeti-va mai vartos de acela care, dupa ce a ucis trupul, poate sa duca sufletul in gheena. Nu te teme! Trupul asta este o mana de pamant spre mancarea viermilor. Azi este, maine nu mai este. Sufletul nu moare in veci! Du-te hotarata in inima ta, spovedeste-te, impartaseste-te si asteapta moartea! Dar sa nu avortezi!

Ce s-a intamplat intre timp? S-a dus femeia acasa hotarata sa nu faca avort. Si cum era aproape sambata mortilor, adica „Mosii de vara”, anul trecut (1979), ea s-a dus in oras sa cumpere cate ceva, ca sa dea de pomana. A cumparat castroane, cani frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti ca la noi se da de pomana, dupa cum este traditia noastra ortodoxa, pentru sufletul mortilor. Si a luat si faina de grau, ca sa faca cozonaci si placinte pentru pomana.

A venit acasa din oras cam obosita. A plamadit faina, a pus drojdie si a framantat aluatul pana a dospit si s-a culcat.

Cand a adormit, s-a facut ca era intr-un defileu de munti, adica doua randuri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stanga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreapta. Muntii erau foarte inalti si aveau padure de brazi pana la poale. Iar de la marginea padurii, de-o parte si de alta, erau flori, doua-trei sute de metri pana la sosea. Ea mergea – asta era prin vis – pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.

Dar deodata, cand si-a aruncat privirea in dreapta, spre padure, a observat ceva foarte minunat: la poala padurii erau arbori de foc, cat vedeai cu ochii. Un rand de arbori care ardeau scanteind de jaratec. Si de fiecare arbore de foc era legata cu funii de foc cate o femeie goala, cum a facut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinarii, si ele tipau groaznic.

Cum se zvarcoleau aceste femei legate de arbori, deodata a vazut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sanii lor si ii mancau si ele strigau: „Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au nascut pe noi!” Vulturii mancau sanii lor pana la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau inapoi in munti, iar lor le cresteau sanii inapoi. Si veneau alti vulturi si le mancau din nou si ele strigau tare si plangeau.

Si s-a minunat biata femeie: „Vai de mine, zice, nu ma mai uit in partea asta, ca mor de frica”. Si a intors capul spre stanga. In partea stanga a vazut un lucru mai infricosat. Alt rand de copaci de foc, tot in marginea padurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mancau vulturii. Aici erau serpi cu doua capete, niste balauri de foc, incolaciti peste ele si peste copaci, cu coada pana in pamant. Cu un cap era pe o tata si cu altul pe cealalta tata si le sugeau de le dadea sangele. Asa de tare strigau, de se cutremurau padurile si muntii aceia.

Atunci ea, cand a vazut ca in stanga vede si mai infricosat lucru decat in dreapta, de frica a slabit si a cazut in genunchi si striga la Maica Domnului: „Maica Domnului, nu ma lasa, ca mor de frica!” si se uita daca nu mai este cineva pe acolo, ca se temea sa nu vina serpii aceia si la dansa.

Deodata vede in urma pe drum ca vine un tanar prea frumos, cu haina alba ca zapada, cu cruce in frunte si cu un baston de aur in mana. Cand l-a vazut a zis:

– Multumesc Tie, Doamne, ca nu m-ai lasat in iadul asta singura. Si a cazut cu fata la pamant, zicand: „Doamne Iisuse, nu ma lasa!”

– Eu nu sunt Iisus Hristos, a raspuns ingerul.

– Dar cine esti, Doamne?

– Eu sunt ingerul pazitor al vietii tale. Eu totdeauna te pazesc pe tine, si acum m-am aratat tie cu porunca lui Hristos.

– Doamne, scoate-ma de aici, ca mor de frica! Fa mila cu mine si nu ma lasa aici!

A sculat-o din genunchi si i-a zis:

– Nu te teme si mergi dupa mine!

El mergea inainte si ea in urma. Si in urma lui se vedeau raze de lumina si era o mireasma a Duhului Sfant, cum nu mai este pe pamant.

Mergand cu ingerul pe drumul acela, ea a intrebat:

– Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu doua capete si pe acelea le mananca vulturii de foc. Le mananca sanii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis ingerul:

– Acestea n-au voit sa le suga copiii lor. N-au vrut sa alapteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge in vecii vecilor si vulturii de foc le vor manca sanii, ca au fost criminale si au omorat copiii nevinovati din pantecele lor. Femeile care au omorat copiii prin avort, cu bai, cu injectii, cu pastile si i-au otravit cu buruieni de la babe, asa se vor munci in veci, ca nu s-au pocait, nici nu s-au spovedit, ci au crezut ca-i gluma pacatul acesta.

Mergand asa, i se parea ei ca au mers cativa kilometri. S-a uitat in dreapta si a vazut un singur arbore de foc, unde nu era legata nici o femeie. Si ea a intrebat:

– Doamne, uite aici un singur copac care nu are legata nici o femeie de dansul! Zice ingerul:

– Vezi copacul asta de foc? Acesta era copacul tau, daca n-ascultai de preot si te duceai sa omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea sa te pedepseasca Dumnezeu, pentru ca aveai sa mori in timpul avortului la doctor. Dar fiindca ai avut frica de Dumnezeu si te-ai hotarat in inima ta sa nu omori copilul si ai intrebat pe preot si te-ai hotarat mai bine sa mori decat sa omori copilul, iata ca ai scapat de acest copac!

Apoi a zis ea: „Doamne, scoate-ma de aici! Incotro este tara mea? Unde sunt eu aici?” Ingerul i-a zis: „Sa-i spui barbatului tau cel criminal ce ti-am spus eu. Daca te mai indeamna pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci in alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fata de preot si te-ai maritat fecioara, cum te-a facut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a insurat cu tine, dar inainte el a trait cu trei femei nemaritate si le-a obligat sa faca avort si le-a platit el la doctor. Acele trei femei au pierdut cate un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi facute de el. Are sa manance carne in vecii vecilor, in focul gheenei!

El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai casatorit curata cum te-a facut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a platit pentru acelea sa faca avort. Sa-i spui, ca el n-a zis nimanui”.

Atunci ea a zis: „Doamne, pe unde sa ma duc eu acasa? Pe unde sa ies?” Ingerul Domnului i-a spus: „Dar unde esti, acasa esti! Tu scoala-te si framanta aluatul, ca a dospit in covata”. Si l-a vazut ca un fulger cand a zburat, si ea s-a trezit in casa.

S-a trezit femeia foarte spaimantata si aluatul dadea jos din covata, cum i-a spus ingerul. Se culcase la sapte fara un sfert si acum era ceasul noua si un sfert seara. Deci doua ore jumatate. In timpul acesta a fost prin iad si a vazut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Cand s-a sculat, de frica a inceput sa strige in gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si daca a vazut ca este obosita si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Cand a auzit racnind, el a crezut ca a luat foc ceva la cuptorul de paine.

A venit barbatul ei:

– Ce-ai patit, Silvia? Ce ti s-a intamplat?

– Vai de mine! Vai de mine! Am fost in iad. Am vazut iadul! Am vazut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

– Cum?

Si i-a spus sotului tot ce i-a zis ingerul.

– Iata, zice, ce mi-a mai spus: ca tu m-ai luat pe mine curata cum m-a facut mama, dar tu ai trait cu trei femei necasatorite, si le-ai indemnat sa faca avorturi la doctori. Asa-i?

– Asa este.

– Auzi, ca te asteapta pe tine munca mult mai mare ca aceea. Ca tu ai si platit la doctori ca sa omori copiii, nu numai ca le-ai indemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta in veci!

El, cand a auzit ca i-a descoperit pacatele, a zis:

– Sa stii ca adevarul ti-a spus. De azi inainte ma pocaiesc si eu pana la moarte. Dar du-ma la un duhovnic sa-mi spun pacatele, sa pun si eu inceput bun, ca am auzit ca Dumnezeu primeste pe cel pacatos!

Apoi a venit cu sotia si s-au marturisit amandoi, indreptandu-si viata. L-am marturisit si i-am spus: „Iata, frate, ce a facut Dumnezeu cu tine! Cata mila a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si faradelegile tale, ca sa te intorci la pocainta”.

Atunci mi-am adus aminte de cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, ca nu-ti vei mantui barbatul? Nu stii tu, zice, ca se sfinteste barbatul necredincios prin femeia credincioasa? si invers.

Iata o femeie crestina! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotarata in inima ei mai bine sa moara, decat sa faca avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a castigat si pe sotul ei la adevarata credinta si i-a indreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt pana astazi impreuna si duc viata cinstita si curata inaintea lui Dumnezeu.

I-am dat si lui canon sa nu se impartaseasca 20 de ani, ca pentru un avort Sfintii Parinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, daca omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. „Fac toate!” a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si sa planga toata viata ca a omorat trei oameni. Caci ori vei omori copilul, cum ti-am spus, cand l-a semanat Dumnezeu in pantecele mamei sale, cand este cat o samanta; ori il omori cand este mai mare, tot acelasi pacat ai.

Sa va iasa din minte, cum zic unele femei: „Parinte, nu era decat de-o luna, ca nu se stia ce-a fost!” Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zamislit in tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zamislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, paziti-va de gandul acesta al uciderii de copii, mai tare decat toti balaurii din lumea asta si decat toate. Paziti-va! Ca daca tot veti face mereu avort, poporul nostru se imputineaza. Vom ramane numai batranii si vor veni alte popoare si ne vor robi, ca vom fi putini si nu vom mai avea copii ca sa fie ostasi ai tarii si oameni de isprava sa conduca tara!

Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastra tara, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decat toata lumea, ca daca il veti pierde, cu toata lumea nu puteti sa-l rascumparati. Toate femeile care aveti barbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati facut nunta fara cununie, sa nu omorati copiii. Copilul este un inger si prin el te mantuiesti si tu! Naste-l, boteaza-l, creste-l si printr-insul te mantuiesti si tu.

Sa te duci la marturisire, ca esti o crestina buna, si te iarta Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crima, cea mai mare faradelege si impotrivire inaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat in pantecele tau si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvantator.

Va rog din toata inima sa tineti minte aceasta intamplare. Aduceti-va aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au sa va suga pieptul!

Paziti-va, va rog, nu numai de-a face pacatul, ci si de-a gandi la aceasta, caci crima si prea cumplita crima este fata de constiinta ta, fata de Dumnezeu si fata de tara in care ne-am nascut si traim.

(extras din „Ne vorbeste parintele Cleopa” http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbeste-parintele-cleopa/o-istorioara-cu-femeile-care-fac-avorturi-81167.html)

Dreptul la viaţă

În anul trecut, începînd din toamnă am auzit de pe la toate mijloacele mass-media despre cei 20 de ani împliniţi de la adoptarea Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. În şcoli, grădiniţe, s-au desfăşurat diferite activităţi cu această ocazie la care elevii au participat cu mult entuziasm. Cel mai mult m-a frapat faptul că cadrele didactice nu prea cunosc sau poate nu prea înţeleg tălmăcirea articolului din convenţie care vorbeşte despre DREPTUL LA VIAŢĂ. Nimeni, sau poate doar o bună parte nu prea atinge acest subiect. Copiilor li se explică ca nu ai voie să curmi viaţa cuiva pentru că vei fi pedepsit. De ce totuşi, măcar celor mai măricei, nu li se spune şi aceea că pruncul pe care mama, benevol, îl ucide în pîntece are şi el DREPTUL LA VIAŢĂ. Sau poate legile statului nu sunt valabile pentru el? Unii ar spune că pîna la 12 săptămîni se permite legal de a nimici ceea ce la momentul dat nu ne este necesar. De ce? Oare credeţi că embrionul uman nu are viaţă pîna la acest termen? Dar cînd începe viaţa lui? Pentru a afla răspunsul deschideţi va rog manualul de biologie pentru clasa a 7-a, autor Nina Bernaz-Sicorschi, a.ed. 2007, pagina 105, aliniatul 2 de sus: „Viaţa unui animal începe în momentul în care spermatozoidul se uneşte cu ovulul în procesul de fecundaţie”. Deci are viaţă din momentul zămislirii! Unii ar reproşa sub pretextul că acest lucru se întîmplă doar în lumea animală. Dar, multstimaţii să nu uite că conform teorii pe care o propagă, de mai bine de 70 de ani, în literatura de specialitate, omul este un animal evoluat, care a provenit de la maimută. Un cerc vicios, nu? Provenim de la animale, dar legile lor pentru noi nu-s valabile.Lumea este posedată de un egoism care nu a mai atins un asemenea apogeu niciodată. Familia de astăzi renunţă la copii de dragul unei maşini, care repede se strică, sau de dragul unei case, care în orice clipă o poţi pierde, de dragul podoabelor şi a hainelor care din an în an se schimbă, după modă. Şi în acest ritm unde ajungem? Creştem cîte un copil , doi foarte rar, care în singuratatea lui nu se mai împarte cu nimeni, consideră că are lumea la picioare şi că el e centrul universului. Dar oare mama a uitat clipa cînd pentru prima oară şi-a strîns pruncul la piept? Ce fericere a cuprins-o atunci? Îi părea că poate zbura , putea să stea şi-n faţa tunului pentru micuţul care ia umplut viaţa de fericire şi dragoste. De ce atunci azi, ea nu mai vrea să simtă acel fior, şi prin toate mijloacele posibile evită să mai aducă pe lume un om care i-ar mai alunga întunericul grijilor de fiecare zi.
Mă aflam cu doi ani în urmă la o consultaţie medicală şi în cabinetul doctoriţei a dat buzna o tînără care cu orice preţ dorea „să scape” de sarcină. M-am uitat la ea speriată, ea era atît de tînără şi de frumoasă încît credeai ca nu ar putea ucide nici o muscă, dar ea îşi ucidea propriul copil. Am intrebat-o ce s-ar întîmpla dacă cineva i-ar ucide copilaşul pe care îl are acasă? Ea însă nu mi-a raspuns. Mi-a reproşat însă doctoriţa ridicînd tonul şi ţipînd că nu ştiu a-mi programa copiii. Parcă asta se poate de programat? Atunci de ce mii de familii merg disperate pe la fel de fel de doctori şi babe în căutarea unui copil pe care nu-l primesc pînă în clipa cînd nu se împacă cu Hristos? Vedeţi, este imposibil de programat.
Şi aş mai avea o ultimă întrebare : Oare cînd oamenii vor înceta să-şi laude propriile persoane şi succese, şi cînd oare vor începe să conştientizeze că totul e în mîna lui Dumnezeu. Deci mamă,care ai în faţa şi în mîna ta soarta pruncului de sub inimă, gîndeştete că disperarea, frica, ura soţului sau a iubitului vor trece, iar tu poti oferi acestei fiinţe cel mai mare dar pe care îl poate primi un muritor de rînd – DREPTUL LA VIAŢĂ.

Grigoriță Aurelia
(Sursa: http://www.ortodoxia.md/articole-si-publicatii/5405-dreptul-la-viata)

CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI

COPIII AU DREPTURI

*Dreptul la supravieţuire şi dezvoltare
*Dreptul la un nume şi o naţionalitate
*Dreptul la educaţie şi informare
*Dreptul la identitate culturală şi religioasă
*Dreptul la asistenţă medicală
*Dreptul la joc, odihnă, recreere
*Dreptul de a avea o familie
*Dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de discriminare
*Dreptul de a-şi exprima opinia
*Dreptul de a fi protejat împotriva conflictelor armate, violenţei şi maltratării
*Dreptul la asociere

Textul oficial

Preambul

STATELE PĂRŢI la prezenta Convenţie
Considerând că, în conformitate cu principiile proclamate în Carta Naţiunilor Unite, recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane, precum şi egalitatea şi caracterul inalienabil al drepturilor lor sunt fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,
Având în vedere faptul că popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou în Cartă încrederea lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea fiinţei umane şi sunt hotărâte să promoveze progresul social şi să instaureze cele mi bune condiţii de viaţă într-o libertate cât mai deplină,
Recunoscând că Naţiunile Unite, în declaraţia universală a drepturilor omului şi în pactele internaţionale privind drepturile omului, au proclamat şi au convenit că fiecare este îndreptăţit să se prevaleze de toate drepturile şi de toate libertăţile care sunt enunţate în acestea, fără nici o deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială, avere, naştere sau altă situaţie,
Amintind că, În declaraţia universală a drepturilor omului naţiunile Unite au proclamat că toţi copiii au dreptul la ajutor şi la asistenţă specială,
Convinşi că familia, unitatea fundamentală a societăţii şi mediul natural pentru creşterea şi bunăstarea tuturor membrilor săi, şi, în mod deosebit copilul, trebuie să beneficieze de protecţia şi de asistenţa de care are nevoie pentru a putea să joace pe deplin rolul său în societate,
Recunoscând că pentru deplina şi armonioasa dezvoltare a personalităţii sale, copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste, şi înţelegere,
Considerând că este important de a pregăti pe deplin copilul pentru a avea o viaţă individuală în societate şi a-l creşte în spiritul idealurilor proclamate în Carta Naţiunilor Unite şi, în special, în spiritul păcii, demnităţii, libertăţii, egalităţiişi solidarităţii,

Având în vedere că necesitatea de a acorda o protecţie specială copilului a fost enunţată în Declaraţia cu privire la drepturile copilului de la Geneva din 1924 şi în Declaraţia drepturilor copilului adoptată de Adunarea generală la 20 noiembrie 1959 şi că a fost recunoscută în declaraţia universală a drepturilor omului, în Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (în articolele 23 şi 24), în pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale (în mod deosebit în art. 10) şi în statutele şi instrumentele pertinente ale instituţiilor specializate şi ale organizaţiilor internaţionale care se preocupă de bunăstarea copilului,
Având în vedere că, aşa cum s-a indicat în Declaraţia drepturilor copilului, copilul, din cauza lipsei sale de maturitate fizică şi intelectuală, are nevoie de o protecţie specială şi de îngrijiri speciale, în principal de o protecţie juridică potrivită, înainte şi după naştere,
Reamintind dispoziţiile Declaraţiei cu privire la principiile sociale şi juridice aplicabile protecţiei şi bunăstării copiilor, cu referire specială la practicile în materie de adopţiune şi de plasament familial pe plan naţional şi internaţional, dispoziţiile Ansamblului de reguli minime ale Naţiunilor Unite privind administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing) şi dispoziţiile declaraţiei cu privire la protecţia femeilor şi copiilor în perioade de urgenţă şi de conflict armat,
Recunoscând că în toate ţările lumii sunt copii care trăiesc în condiţii deosebit de dificile şi că este necesar să se acorde acestor copii o atenţie deosebită,
Ţinând în mod corespunzător seama de importanţa tradiţiilor şi valorilor culturale ale fiecărui popor în protecţia şi dezvoltarea armonioasă a copilului,
Recunoscând importanţa cooperării internaţionale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor în toate ţările ţi în mod deosebit în ţările în curs de dezvoltare,
AU CONVENIT asupra celor ce urmează:
Partea I
Articolul 1
În sensul prezentei Convenţii, copil este orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor când, în baza legilor aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această vârstă.
Articolul 2
1. Statele părţi se angajează să respecte drepturile care sunt enunţate în prezenta Convenţie şi să le garanteze tuturor copiilor care ţin de jurisdicţia lor, fără nici o discriminare, Indiferent de rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia publică sau altă opinie a copilului sau a părinţilor sau a reprezentanţilor săi legali, de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială, de incapacitatea lor, de naşterea lor sau de altă situaţie.
2. Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare astfel încât copilul să fie efectiv protejat împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţiuni motivate de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor săi, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale.
Articolul 3
1. În toate acţiunile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituţii publice sau private de protecţie socială, de către tribunale, autorităţi administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate.

2. Statele părţi se angajează să asigure copilului protecţia şi îngrijirile necesare pentru bunăstarea sa, ţinând cont de drepturile şi obligaţiile părinţilor să, ale tutorilor săi, ale altor persoane legal responsabile pentru el şi vor lua, în acest scop, toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare.
3. Statele părţi vor veghea ca funcţionarea instituţiilor, serviciilor şi lăcaşelor responsabile pentru grija sau protecţia copiilor să fie conformă cu normele fixate de către autorităţile competente, în special în domeniul securităţii şi sănătăţii, în ceea ce priveşte numărul şi competenţa personalului lor ca şi în privinţa unui control corespunzător.
Articolul 4
Statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi altele care sunt necesare pentru a pune în practică drepturile recunoscute în prezenta Convenţie. În cazul drepturilor economice, sociale şi culturale, ele vor lua aceste măsuri în limitele maxime ale rezervelor de care dispun şi, dacă este cazul, în cadrul cooperării internaţionale.
Articolul 5
Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi obligaţiile pe care le au părinţii sau, după caz, membrii familiei lărgite sau ai comunităţii, conform cutumei locale, tutorii sau alte persoane prin lege responsabile pentru copil, de a-i da acestuia, într-un mod care să corespundă dezvoltării capacităţilor acestuia, orientarea şi sfaturile corespunzătoare exercitării drepturilor pe care i le recunoaşte prezenta Convenţie.
Articolul 6
1. Statele părţi recunosc că orice copil are dreptul inerent la viaţă.
2. Statele părţi vor asigura în toată măsura posibilului supravieţuirea şi dezvoltarea copilului.
Articolul 7
1. Copilul este înregistrat imediat după naşterea sa şi are, de la această dată, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie, şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de aceştia.
2. Statele părţi vor veghea la aplicarea acestor drepturi conform legislaţiei lor naţionale şi obligaţiilor asumate potrivit instrumentelor internaţionale aplicabile în materie, în mod deosebit în cazurile în care, în absenţa acestora, copilul s-ar găsi în situaţia de a fi apatrid.
Articolul 8
1. Statele părţi se angajează să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele său şi relaţiile familiale, aşa cum sunt recunoscute de lege, fără amestec ilegal.
2. Dacă un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele din acestea, statele părţi vor acorda asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea sa să fie restabilită cât mai repede posibil.
Articolul 9
1. Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei lor, cu excepţia situaţiei în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi în conformitate cu legile şi procedurile aplicabile, că această separare este necesară, în interesul superior al copilului. O decizie în acest sens poate să fie necesară în anumite cazuri particulare, de exemplu, atunci când părinţii maltratează sau neglijează copiii sau când părinţii trăiesc separat şi când urmează să ia o hotărâre cu privire la locul de reşedinţă al copilului.

2. În toate cazurile prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, toate părţile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a participa la dezbateri şi de a-şi face recunoscute părerile.
3. Statele părţi vor respecta dreptul copilului separat de cei doi părinţi ai săi sau de unul din ei, de a întreţine în mod regulat relaţii personale şi contacte directe, cu cei doi părinţi ai săi, în afara cazului când acest lucru este contrar interesului superior al copilului.
4. Când separarea rezultă din orice măsuri luate de către un stat parte, precum ar fi detenţia, închisoarea, exilul, expulzarea sau moartea (înţelegându-se moartea indiferent de cauză, survenită în timpul detenţiei), a celor doi părinţi sau a unuia din ei, sau a copilului, statul parte dă, la cererea părinţilor, a copilului sau dacă este cazul, a unui alt membru al familiei informaţiile esenţiale asupra locului unde se găsesc membrul sau membrii familiei, doar dacă divulgarea acestor informaţii nu aduce prejudicii bunăstării copilului. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca prezentarea unei astfel de cereri să nu antreneze prin ea însăşi, consecinţe dăunătoare pentru persoana sau persoanele în cauză.
Articolul 10
1. În conformitate cu obligaţia ce revine statelor părţi potrivit paragrafului 1 al art.9, orice cerere făcută de către copil sau de către părinţii săi în vederea intrării într-un stat parte sau părăsirii acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de către statele părţi într-un spirit pozitiv, cu umanism şi operativitate. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca prezentarea unei astfel de cereri să nu antreneze prin ea însăşi, consecinţe dăunătoare pentru autorii solicitării şi membrii familiei lor.
2. Un copil ai cărui părinţi au reşedinţa în state diferite are dreptul de a întreţine, în afara unor situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe regulate cu ambii părinţi. În acest scop, şi în conformitate cu obligaţia care revine statelor părţi rezultând din art.9, paragraful 1, statele părţi vor respecta drepturile pe care îl au copiiişi părinţii săi de a părăsi orice ţară, inclusiv pe a lor, şi de a reveni în propria ţară. Dreptul de a părăsi orice ţară nu poate fi limitat decât de restricţiile prevăzute de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice sau a moralităţii sau a drepturilor şi libertăţilor altora şi care sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta Convenţie.
Articolul 11
1. Statele părţi vor lua măsuri pentru a combate transferul ilegal şi împiedicarea reîntoarcerii copiilor din străinătate.
2. În acest scop, statele părţi vor favoriza încheierea de acorduri bilaterale şi multilaterale sau aderarea la acordurile existente.
Articolul 12
1. Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a exprima liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului fiind luate în considerare avându-se în vedere vârsta sa şi gradul său de maturitate.
2. În acest scop, se va da copilului, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care-l priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau instituţie corespunzătoare, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.
Articolul 13
1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, a primi şi a difuza informaţii şi idei de orice natură, fără să ţină seama de

frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică, sau prin oricare alte mijloace, la alegerea copilului.
2. Exercitarea acestui drept poate fi supusă restricţiilor, dar numai acelora care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare:
a) pentru respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora, sau
b) pentru protecţia securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii şi a moralei publice.
Articolul 14
1. Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie.
2. Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l orienta pe acesta în exercitarea dreptului sus-menţionat de o manieră care să corespundă dezvoltării capacităţilor copilului.
3. Libertatea de a-şi manifesta religia sa sau convingerile sale nu poate fi supusă decât restricţiilor de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii, a ordinii, a sănătăţii şi a moralei publice sau a libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale altora.
Articolul 15
1. Statele părţi recunosc drepturile copilului la libertate de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate fi obiect al nici unui fel de restricţii, altele decât cele impuse în conformitate cu legea şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau ordinii publice sau pentru a proteja sănătatea sau morala publică sau drepturile şi libertăţile altora.
Articolul 16
1. Nici un copil nu va face obiectul ingerinţelor arbitrare sau ilegale în viaţa sa personală, familia sa, domiciliul sau corespondenţa sa şi nici al unor atacuri ilegale la onoarea şi reputaţia sa.
2. Copilul are dreptul la protecţia legii contra unor astfel de imixtiuni sa atacuri.
Articolul 17
Statele părţi recunosc importanţa funcţiei îndeplinite de mijloacele de informare în masă şi vor veghea astfel încât copilul să aibă acces la informaţii şi materiale provenind din surse naţionale şi internaţionale diverse, cu deosebire de cele care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, precum şi a sănătăţii sale fizice şi mintale. În acest scop, statele părţi:
a) vor încuraja mijloacele de informare în masă de a difuza informaţii şi materiale care prezintă o utilitate socială şi culturală pentru copil şi răspund spiritului art.29;
b) vor încuraja cooperarea internaţională în producţia, schimbul şi difuzarea de astfel de informaţii şi materiale provenind din diferite surse culturale naţionale şi internaţionale;
c) vor încuraja producerea şi difuzarea de cărţi pentru copii;
d) vor încuraja mijloacele de informare în masă de a ţine seama în mod deosebit de nevoile lingvistice ale copilului care aparţine unui grup minoritar sau ale copilului autohton;
e)vor încuraja elaborarea de principii directoare corespunzătoare, destinate protejării copilului împotriva informaţiilor şi materialelor care dăunează bunăstării sale, având în vedere prevederile art. 13 şi 18.
Articolul 18
1. Statele părţi vor depune eforturi pentru asigurarea recunoaşterii principiului potrivit căruia ambii părinţi au răspundere comună pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Răspunderea pentru creşterea copilului şi asigurarea dezvoltării sale revine

în primul rând părinţilor, sau, după caz, reprezentanţilor săi legali. Aceştia trebuie să se conducă înainte de orice după interesul superior al copilului.
2. Pentru garantarea şi promovarea drepturilor enunţate în prezenta Convenţie, statele părţi vor acorda ajutor corespunzător părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea răspunderii care le revine de a creşte copilul şi vor asigura dezvoltarea instituţiilor, lăcaşelor şi serviciilor pentru ocrotirea copiilor.
3. Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura copiilor, ai căror părinţi muncesc, dreptul de a beneficia de serviciile şi instituţiile de îngrijire a copiilor pentru care ei îndeplinesc condiţiile cerute.
Articolul 19
1. Statele părţi vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare ori abuz fizice sau mintale, de abandon sau de neglijare, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuzul sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentanţilor săi legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat.
2. Asemenea măsuri de protecţie vor cuprinde, în mod corespunzător, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizând furnizarea de sprijin necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat, precum şi pentru alte forme de prevenire, identificare, raportare, retrimitere, anchetare, tratare şi urmărire a cazurilor de rele tratamente aplicate copilului descrise mai sus, şi vor cuprinde, şi, în, mod corespunzător proceduri de intervenţie judiciară.
Articolul 20
1. Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul său familial, sau care, în propriul său interes, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie şi ajutor special din partea statului.
2.Statele părţi vor prevedea pentru acest copil o ocrotire alternativă în conformitate cu legislaţia lor naţională.
3. O astfel de ocrotire poate include, între altele, plasarea într-o familie, “Kafala” din legea islamică, adopţiunea sau, dacă e necesar, plasarea în instituţii adecvate îngrijirii copiilor. În alegerea uneia din aceste soluţii este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, ca şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Articolul 21
Statele părţi care recunosc şi/sau permit sistemul adopţiunii se vor asigura că interesul superior al copilului este raţiunea primordială în materie şi:
a) vor asigura ca adopţiunea unui copil să nu fie încuviinţată decât de autorităţile competente, care verifică, conform legilor şi procedurilor aplicabile şi pe baza tuturor informaţiilor pertinente şi viabile, că adopţiunea poate să aibă loc având în vedere situaţia copilului în raport cu părinţii săi, rudele şi reprezentanţii legali şi, dacă este cazul, că persoanele interesate şi-au dat consimţământul la adopţiune în cunoştinţă de cauză pe baza unei consultări necesare;
b) Vor recunoaşte că adopţiunea în străinătate poate fi considerată ca un alt mijloc de a asigura îngrijirea necesară copilului, dacă acesta nu poate fi îngrijit în mod corespunzător în ţara sa de origine;
c) vor asigura ca, în cazul adopţiunii în străinătate, copilul să beneficieze de garanţiile şi normele echivalente cu cele existente în cazul unei adopţiuni naţionale;

d) vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura ca, în cazul adopţiunii în străinătate, încredinţarea copilului să nu conducă la un profit material necuvenit persoanelor implicate în aceasta;
e) vor promova, după caz, obiectivele prezentului articol, încheind aranjamente şi acorduri bilaterale sau multilaterale şi se vor strădui, în acest cadru, să asigure ca încredinţarea copilului în străinătate să fie efectuată de către autorităţile sau organele competente.
Articolul 22
1. Statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura ca un copil care caută să obţină statutul de refugiat sau care este considerat refugiat în virtutea regulilor şi procedurilor de drept internaţional sau naţional aplicabile, fie că este singur sau însoţit de mamă şi tată sau de orice altă persoană, să beneficieze de protecţie şi asistenţă umanitară corespunzătoare pentru a-i permite să se bucure de drepturile pe care i le recunosc prezenta Convenţie şi celelalte instrumente internaţionale relative la drepturile omului sau cu caracter umanitar la care statele respective sunt părţi.
2. În acest scop, statele părţi vor prevedea, aşa cum ele consideră potrivit, cooperarea în toate eforturile Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale altor organizaţii interguvernamentale sau nonguvernamentale competente care colaborează cu Naţiunile Unite pentru a proteja şi ajuta un astfel de copil şi a descoperi părinţii sau alţi membri ai familiei oricărui copil refugiat în vederea obţinerii informaţiilor necesare pentru reunificarea familiei sale. În cazurile în care nici un părinte şi nici un alt membru al familiei nu poate fi găsit, copilului i se va acorda aceeaşi protecţie ca oricărui alt copil care este permanent sau temporar lipsit de mediul său familial, indiferent pentru ce motiv, în conformitate cu prezenta Convenţie.
Articolul 23
1. Statele părţi recunosc că un copil handicapat mintal sau fizic trebuie să se bucure de o viaţă plină şi decentă în condiţii care să-i garanteze demnitatea, să promoveze autonomia şi să-i faciliteze participarea activă la viaţa colectivităţii.
2. Statele părţi recunosc dreptul copilului handicapat de a beneficia de îngrijiri speciale şi vor încuraja şi asigura, în măsura resurselor disponibile, pentru copilul care posedă deficienţele prevăzute şi pentru cei care îl au în grijă, extinderea asistenţei pentru care se face cererea, asistenţă adecvată condiţiei copilului şi situaţiei părinţilor sau celor care îngrijesc copilul.
3. Recunoscând nevoile speciale ale copilului handicapat, asistenţa extinsă conform paragrafului 2 va fi gratuită de fiecare dată când este posibil, ţinând cont de resursele financiare ale părinţilor lui sau ale celor care îl îngrijesc şi va fi concepută astfel încât să asigure ca orice copil handicapat să aibă acces efectiv la educaţie, la formare profesională, la servicii de îngrijire a sănătăţii, la servicii de recuperare, la pregătire pentru angajare la muncă şi la mijloace de recreere într-o manieră care să conducă la o integrare socială şi o dezvoltare individuală cât se poate de complete, incluzând dezvoltarea sa culturală şi spirituală.
4. În spiritul cooperării internaţionale, statele părţi vor promova schimbul de informaţii corespunzătoare în domeniul profilactic al sănătăţii, tratamentului medical, psihologic şi funcţional al copiilor handicapaţi, incluzând difuzarea de informaţii privind metode de recuperare, servicii de educare şi formare profesională, ca şi accesul la aceste date, în scopul de a permite statelor părţi să amelioreze capacităţile şu competenţele lor şi să lărgească experienţa lor în aceste domenii. În această privinţă se va ţine seama în mod deosebit de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.

Articolul 24
1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare .
2. Statele părţi vor urmări realizarea integrală a acestui drept, şi, în mod deosebit, vor lua măsurile corespunzătoare pentru:
a) reducerea mortalităţii infantile;
b) asigurarea pentru toţi copiii a asistenţei medicale şi îngrijirii necesare de sănătate , accentul fiind pus pe dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii:
c) combaterea maladiilor şi malnutriţiei în cadrul măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii, prin aplicarea tehnologiei uşor de procurat şi prin furnizarea de alimente şi apă potabilă, ţinând seama de pericolele şi riscurile de poluare a mediului ambiant;
d) asigurarea de ocrotire corespunzătoare a sănătăţii mamelor în perioadele pre- şi postnatală;
e) asigurarea ca toate grupurile societăţii, în mod deosebit părinţii şi copiii, să fie informate, să aibă acces la educaţie, să fie sprijinite în folosirea cunoştinţelor de bază despre sănătatea şi alimentaţia copilului, avantajele alăptării, igiena şi salubritatea mediului ambiant şi prevenirea accidentelor;
f) aplicarea măsurilor preventive de sănătate şi asistenţă medicală părinţilor, precum şi a educaţiei şi serviciilor de planificare familială.
3. Statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare în vederea abolirii practicilor tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor.
4. Statele părţi se angajează să promoveze şi să încurajeze cooperarea internaţională în vederea asigurării progresive şi deplinei realizări a dreptului recunoscut în prezentul articol. În această privinţă se va ţine seama, în mod deosebit, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.
Articolul 25
Statele părţi recunosc copilului care a fost plasat de către autoritatea competentă pentru a primi îngrijiri, protecţie sau un tratament fizic sau mintal, dreptul la verificare periodică a tratamentului respectiv şi oricăror altor împrejurări legate de plasarea sa.
Articolul 26
1. Statele părţi vor recunoaşte oricărui copil dreptul de a beneficia de securitatea socială, inclusiv asigurările sociale, şi vor lua măsurile necesare pentru asigurarea deplinei realizări a acestui drept în conformitate cu legislaţia lor naţională.
2. Prestaţiile trebuie să fie acordate, când este cazul, ţinându-se seama de resurse şi de situaţia copilului şi a persoanelor responsabile de întreţinerea sa, ca şi de orice alt element aplicabil la solicitarea prestaţiei oferite pentru copil sau în numele său.
Articolul 27
1. Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale fizice, mintale, spirituale, morale şi sociale.
2. Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil, le revine, în primul rând, responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare dezvoltării copilului.
3. Ţinând seama de condiţiile naţionale şi în limita mijloacelor lor, statele părţi vor adopta măsurile corespunzătoare pentru a ajuta părinţii şi alte persoane care au în grijă un copil să valorifice acest drept şi vor oferi, în caz de nevoie, o asistenţă materială şi programe de sprijin , în special în ceea ce priveşte alimentaţia, îmbrăcămintea şi locuinţa.

4. Statele părţi vor lua măsurile adecvate pentru a asigura recuperarea pensiei alimentare a copilului de la părinţii săi sau de la alte persoane care au o răspundere financiară faţă de el, indiferent dacă se află pe teritoriul lor sau în străinătate. În special, pentru cazurile în care persoana care are o răspundere financiară faţă de un copil trăieşte într-un alt stat decât cel al copilului, statele părţi vor promova aderarea la acorduri internaţionale sau încheierea de asemenea acorduri, precum şi adoptarea altor aranjamente corespunzătoare.
Articolul 28
1. Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi în vederea asigurării exercitării acestui drept în mod progresiv şi pe baza egalităţii de şanse, în special:
a) vor face învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;
b) vor încuraja diferite forme de învăţământ secundar, atât general cât şi profesional, le vor face deschise şi accesibile oricărui copil şi vor lua măsuri corespunzătoare, cum sunt instituirea gratuităţii învăţământului şi acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie;
c) vor asigura tuturor accesul la învăţământ superior în funcţie de capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate;
d) vor face deschise şi accesibile tuturor copiilor informarea şi orientarea şcolară şi profesională;
e) vor lua măsuri pentru a încuraja frecventarea şcolii cu regularitate şi reducerea ratei de abandonare a şcolii;

2. Statele părţi vor lua măsuri corespunzătoare pentru a asigura aplicarea disciplinei şcolare într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană şi în conformitate cu prezenta Convenţie.
3. Statele părţi vor promova şi încuraja cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, mai ales cu scopul de a contribui la eliminarea ignoranţei şi analfabetismului în lume şi de a facilita accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice şi la metodele de învăţământ moderne. În această privinţă se va ţine în special seama de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.
Articolul 29
1. Statele părţi sunt de acord că educaţia copilului trebuie să urmărească:
a) dezvoltarea personalităţii copilului, a aptitudinilor şi a capacităţilor sale mentale şi fizice, la nivelul potenţialului maxim;
b) dezvoltarea respectului pentru drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pentru principiile consacrate în Carta Naţiunilor Unite;
c) dezvoltarea respectului faţă de părinţi, faţă de identitatea, limba şi valorile sale culturale, precum şi faţă de valorile naţionale ale ţării în care trăieşte, ale ţării din care poate fi originar şi ale civilizaţiilor diferite de a sa;
d) pregătirea copilului pentru a-şi asuma responsabilităţile vieţii într-o societate liberă, în spiritul înţelegerii, păcii. Toleranţei, egalităţii între sexe şi prieteniei între toate popoarele şi grupurile etnice, naţionale şi religioase şi persoanele de origine autohtonă;
e) dezvoltarea respectului faţă de mediul natural;
2. Nici o dispoziţie din prezentul articol sau din art. 28 nu va fi interpretată într-o manieră care ar aduce atingere libertăţii persoanelor fizice sau juridice de a crea şi dirija instituţii de învăţământ, cu condiţia ca principiile enunţate în paragraful 1 al prezentului articol să fie respectate şi ca educaţia dată în aceste instituţii să fie conformă normelor minimale pe care statul le prescrie.
Articolul 30

În statele în care există minorităţi etnice, religioase sau lingvistice sau persoane de origine autohtonă, unui copil care aparţine unei asemenea minorităţi sau este autohton nu i se poate nega dreptul de a avea, în comun cu alţi membri ai grupului său, propria sa cultură, de a profesa şi de a practica propria sa religie sau de a folosi propria sa limbă.
Articolul 31
1. Statele recunosc dreptul copilului la odihnă şi la timp liber, la joc şi la activităţi recreative proprii vârstei sale, de a participa în mod liber la viaţa culturală şi artistică.
2. Statele părţi vor respecta şi vor promova dreptul copilului de a participa în mod deplin la viaţa culturală şi artistică şi vor încuraja asigurarea unor posibilităţi corespunzătoare şi egale pentru activitatea culturală, artistică, recreativă şi de odihnă.
Articolul 32
1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi exercitării unei munci ce comportă riscuri sau îi împiedică educaţia sau îi dăunează sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale.
2. Statele părţi vor lua măsurile legislative, administrative, sociale şi educative pentru a asigura aplicarea prezentului articol. În acest scop şi ţinând seama de dispoziţiile pertinente ale celorlalte instrumente internaţionale, statele părţi, în mod special:
a) vor prevedea o vârstă minimă sau vârste minime de angajare;
b) vor prevedea o reglementare corespunzătoare a orarelor de lucru şi a condiţiilor de muncă;
c) vor prevedea pedepse sau alte sancţiuni corespunzătoare pentru a asigura aplicarea efectivă a prezentului articol.
Articolul 33
Statele părţi vor lua măsuri corespunzătoare, inclusiv măsuri legislative, administrative, sociale şi educative pentru a proteja copiii contra folosirii ilicite a stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope, şa cum sunt acestea definite de tratatele internaţionale pertinente şi pentru a împiedica utilizarea copiilor pentru producţia şi traficul ilicit al acestor substanţe.
Articolul 34
Statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de abuz sexual. În acest scop, statele părţi vor lua în special toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a preveni:
a) incitarea sau constrângerea unui copil de a fi implicat într-o activitate sexuală ilegală;
b) exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau al altor practici ilegale;
c) exploatarea copiilor în scopul producţiei de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic.
Articolul 35
Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a preveni răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi în orice formă.
Articolul 36
Statele părţi vor proteja copilul împotriva oricăror alte forme de exploatare dăunătoare oricărui aspect al bunăstării lui.
Articolul 37
Statele părţi vor asigura ca:

a) nici un copil să nu fie supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Pedeapsa capitală sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat nu vor fi pronunţate pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de optsprezece ani;
b) nici un copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar;
Arestarea, deţinerea sau întemniţarea unui copil trebuie să fie conforme cu legea, nu vor fi decât nişte măsuri extreme şi vor fi cât mai scurte posibil;
c) orice copil privat de libertate să fie tratat cu omenie şi cu respectul datorat demnităţii persoanei umane şi de o manieră care să ţină seama de nevoile persoanelor de vârsta sa. În special, orice copil privat de libertate va fi separat de adulţi, afară de cazurile când se consideră preferabil să nu fie separat, în interesul superior al copilului şi el va avea dreptul de a menţine contactul cu familia sa prin corespondenţă şi prin vizite, în afara unor cazuri excepţionale;
d) orice copil privat de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau la altă asistenţă corespunzătoare, precum şi dreptul de a contesta legalitatea privării sale de libertate în faţa unui tribunal sau în faţa altei autorităţi competente, independente şi imparţiale şi dreptul la o decizie rapidă privind orice asemenea acţiune.
Articolul 38
1. Statele părţi se angajează să respecte şi să asigure respectarea regulilor dreptului umanitar internaţional care le sunt aplicabile în caz de orice conflict armat şi se referă la copil.
2. Statele părţi vor lua toate măsurile posibile pentru a asigura ca persoanele care nu au atins vârsta de 15 ani nu vor participa direct la ostilităţi.
3. Statele părţi se vor abţine de a înrola în forţele armate orice persoană care nu a atins vârsta de cincisprezece ani. Atunci când încorporează persoane de peste cincisprezece ani, dar sub optsprezece ani, statele părţi se vor strădui să înroleze cu prioritate pe cei mai în vârstă.
4. Conform obligaţiilor care le revine în virtutea dreptului umanitar internaţional de a proteja populaţia civilă în caz de conflict armat, statele părţi vor lua toate măsurile posibile astfel încât să asigure protecţia şi îngrijirea copiilor afectaţi de un conflict armat.
Articolul 39
Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a promova refacerea fizică şi psihologică şi reintegrarea socială a unui copil victimă: a oricărei forme de neglijare, exploatare sau abuz, a torturii sau a oricărei alte forme de pedeapsă sau tratament cu cruzime, inumane sau degradante sau a unui conflict armat. Această refacere şi această reintegrare se vor desfăşura în condiţii care favorizează sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului.
Articolul 40
1. Statele părţi recunosc oricărui copil bănuit, acuzat sau dovedit că a comis o încălcare a legii penale dreptul de a fi tratat într-un mod corespunzător promovării simţului său de demnitate şi al valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale altora şi care să ţină seama de vârsta sa ca şi de necesitatea de a promova reintegrarea sa şi asigurarea unui rol constructiv în societate.
2. În acest scop şi ţinând seama de dispoziţiile pertinente ale instrumentelor internaţionale, statele părţi vor asigura în special:

a) ca nici un copil să nu fie bănuit, acuzat sau declarat vinovat de o încălcare a legii penale datorită unei acţiuni sau omisiuni care nu erau interzise de către dreptul naţional sau internaţional în momentul comiterii lor;
b) ca orice copil bănuit sau acuzat de o încălcare a legii penale să aibă cel puţin dreptul la garanţiile următoare:
I) să fie presupus nevinovat până ce vinovăţia va fi stabilită legal;
II) să fie informat prompt şi direct de acuzaţiile care i se aduc sau, dacă este cazul prin intermediul părinţilor săi sau al reprezentanţilor legali şi să beneficieze de o asistenţă juridică sau de orice altă asistenţă corespunzătoare pentru pregătirea şi prezentarea apărării sale;
III) cauza sa să fie examinată fără întârziere de către a autoritate sau o instanţă judiciară competentă, independentă şi imparţială după o procedură echitabilă conform prevederilor legii, în prezenţa asistenţei legale sau a altei asistenţe corespunzătoare şi, dacă acest lucru nu este considerat contrar interesului superior al copilului datorită în special vârstei şi situaţiei sale, în prezenţa părinţilor săi sau a reprezentanţilor legali;
IV) să nu fie constrâns să depună mărturie sau să mărturisească că este vinovat; să interogheze sau să facă să fie interogaţi martori ai acuzării şi să obţină participarea şi interogarea martorilor în apărare în condiţii de egalitate;
V) dacă se dovedeşte că a încălcat legea penală, să poată face apel cu privire la decizie şi la orice măsuri luate în consecinţă în faţa unei autorităţi sau a unei instanţe judiciare superioare competente, independente şi imparţiale, conform legii;
VI) să fie asistat în mod gratuit de un interpret dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată;
VII) ca statutul său de persoană privată să fie în mod deplin respectat în toate fazele procedurii.
3. Statele părţi se vor strădui să promoveze adoptarea de legi, de proceduri, crearea de autorităţi şi instituţii special concepute pentru copiii bănuiţi, acuzaţi sau declaraţi că ar fi comis încălcări ale legii penale şi în special:
a) să stabilească o vârstă minimă sub care copiii vor fi consideraţi că nu au capacitatea de a încălca legea penală;
b) să ia măsuri, de fiecare dată când este potrivit şi de dorit, pentru a trata aceşti copii fără a recurge la procedurile judiciare cu condiţia că drepturile omului şi garanţiile legale să fie respectate în mod deplin.
4. Va fi prevăzută o întreagă gamă de dispoziţii cum sunt cele de îngrijire, orientare şi supraveghere, îndrumare, probare, plasament familial, programe de educaţie generală şi profesională şi alte alternative pentru îngrijirea instituţionalizată pentru a asigura copiilor un tratament corespunzător bunăstării lor şi proporţional cu situaţia lor şi cu infracţiunea.
Articolul 41
Nimic din prezenta Convenţie nu va afecta prevederile mai favorabile pentru realizarea drepturilor copilului care pot figura:
a) în legislaţia unui stat parte
sau
b) în dreptul internaţional în vigoare pentru acest stat

PARTEA A II-A
Articolul 42
Statele părţi se angajează să facă cunoscute pe larg principiile şi prevederile prezentei Convenţii, prin mijloace active şi corespunzătoare, adulţilor şi copiilor.
Articolul 43
1. În vederea examinării progreselor înregistrate de statele părţi în executarea obligaţiilor contractate de ele în virtutea prezentei Convenţii se va institui un Comitet al drepturilor copiilor care îndeplineşte funcţia care urmează.
2. Comitetul va cuprinde 10 experţi de o înaltă moralitate şi care posedă o competenţă recunoscută în domeniul acoperit de prezenta Convenţie. Membrii Comitetelor vor fi aleşi de statele părţi din rândul cetăţenilor lor şi acţionează cu titlu individual, ţinându-se seama de necesitatea asigurării unei repartiţii geografice echitabile, precum şi de principalele sisteme juridice.
3. Membrii Comitetului vor fi aleşi prin vot secret de pe o listă de persoane desemnate de statele părţi. Fiecare stat parte poate desemna un candidat dintre cetăţenii săi.
4. Prima alegere a Comitetului va avea loc în termen de maxim şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii şi apoi la fiecare doi ani. Cel puţin cu patru luni înainte de data fiecărei alegeri, secretarul general al Organizaţiilor Naţiunilor Unite va invita în scris statele părţi să propună candidaţii lor într-un termen de două luni. Secretarul general va întocmi apoi o listă alfabetică a persoanelor astfel desemnate, indicând statele părţi care i-au desemnat şi o va comunica statelor părţi la prezenta Convenţie.
5. Alegerile vor avea loc la reuniunile statelor părţi, convocate de secretarul general la sediul Organizaţiilor Naţiunilor Unite. La aceste reuniuni, la care quorumul este alcătuit din două treimi din statele părţi, persoanele alese în Comitet vor fi cele care obţin cel mai mare număr de voturi şi majoritatea absolută a voturilor reprezentanţilor statelor părţi prezente şi votate.
6. Membrii Comitetului vor fi aleşi pe o perioadă de patru ani. Ei vor fi realeşi în cazul în care candidatura lor este prezentată din nou. Mandatul a cinci membri aleşi la prima alegere va lua sfârşit după doi ani; imediat după prima alegere numele acestor cinci membri vor fi trase la sorţ de către preşedintele reuniunii.
7. Dacă un membru al Comitetului decedează sau demisionează sau declară că, pentru orice alt motiv, nu-şi mai poate exercita îndatoririle în cadrul Comitetului, statul parte care a prezentat candidatura lui va numi un alt expert dintre cetăţenii săi pentru a ocupa postul vacant până la expirarea mandatului respectiv, sub rezerva aprobării de către Comitet.
8. Comitetul va stabili regulamentul său interior.
9. Comitetul va alege biroul său pe o perioadă de doi ani.
10. Reuniunile Comitetului se vor ţine în mod normal la sediul Organizaţiilor Naţiunilor Unite sau în orice alt loc corespunzător stabilit de Comitet. Comitetul se va reuni în mod normal în fiecare an. Durata sesiunilor sale va fi stabilită şi modificată, dacă este necesar, de reuniunea statelor părţi la prezenta Convenţie, sub rezerva aprobării de către Adunarea generală.

11. Secretarul general al Organizaţiilor Naţiunilor Unite va asigura personal şi serviciile necesare exercitării efective a funcţiilor Comitetului conform prezentei Convenţii.
12. Cu aprobarea Adunării generale, membrii Comitetului creat conform prezentei Convenţii vor primi indemnizaţii din resursele Organizaţiei Naţiunilor Unite, în condiţiile şi modalităţile fixate de Adunarea generală.

Articolul 44
1. Statele părţi se angajează să supună Comitetului, prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite rapoarte asupra măsurilor pe care le-au adoptat şi care dau valabilitate drepturilor recunoscute în prezenta Convenţie şi asupra progreselor realizate în exercitarea acestor drepturi:
a) în termen de doi ani începând de la data intrării în vigoare a Convenţiei pentru statele părţi interesate;
b)în continuare, la fiecare cinci ani.
2. Rapoartele întocmite conform prezentului articol vor indica, dacă este cazul, factorii şi dificultăţile care afectează îndeplinirea obligaţiilor conform prezentei Convenţii. Rapoartele vor cuprinde de asemenea informaţii suficiente pentru a oferi Comitetului o înţelegere cuprinzătoare asupra aplicării Convenţiei în ţara respectivă.
3. Un stat parte care a prezentat Comitetului un raport iniţial cuprinzător nu este obligat să repete, în rapoartele pe care le prezintă după aceea, conform alineatului b) din paragraful 1 al prezentului articol, informaţiile de bază comunicate anterior.
4. Comitetul poate cere statelor părţi informaţii suplimentare importante pentru aplicarea Convenţiei.
5. Comitetul va supune, la fiecare doi ani, Adunării generale, prin intermediul Consiliului Economic şi Social, rapoarte privind activităţile sale.
6. Statele părţi vor asigura publicului din ţările lor un acces larg la rapoartele lor.
Articolul 45
Pentru a promova aplicarea efectivă a Convenţiei şi a încuraja cooperarea internaţională în domeniul vizat de Convenţie:
a) Instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru copii şi alte organe ale Naţiunilor Unite vor avea dreptul de a fi reprezentate la examinarea aplicării acelor dispoziţii din prezenta Convenţie care ţin de mandatul lor. Comitetul poate invita instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru copiii şi alte organisme competente pe care le va considera corespunzătoare să ofere consultanţa specializată privind aplicarea Convenţiei în domeniile care ţin de mandatele lor. Comitetul poate invita instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru copii şi aşte organe ale Naţiunilor Unite să-i prezinte rapoarte asupra aplicării Convenţiei în sectoarele care ţin de domeniul lor de activitate;
b) Comitetul va transmite, dacă apreciază necesar, instituţiilor specializate, Fondului Naţiunilor Unite pentru copii şi altor organisme competente orice rapoarte ale statelor părţi ce conţin o cerere sau care indică o nevoie de consultanţă sau asistenţă tehnică însoţite, dacă este cazul, de observaţiile şi sugestiile Comitetului care se referă la această cerere sau indicaţie.
c) Comitetul poate recomanda Adunării generale să ceară secretarului general să dispună efectuarea pentru Comitet a unor studii asupra problemelor specifice referitoare la drepturile copilului.
d) Comitetul poate face sugestii şi recomandări de ordin general bazate pe informaţiile primite în conformitate cu articolele 44 şi 45 din prezenta Convenţie.

Aceste sugestii şi recomandări de ordin general vor fi transmise oricărui stat parte interesat şi rapoartele Adunării generale, însoţite, dacă este cazul, de comentariile statelor părţi.
Partea a III-a
Articolul 46
Prezenta Convenţie va deschisă spre semnare tuturor statelor.
Articolul 47
Prezenta Convenţie trebuie să fie ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 48
Prezenta Convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiilor Naţiunilor Unite.
Articolul 49
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi după depunerea la secretarul general al Organizaţiilor Naţiunilor Unite a celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau adresare.
2. Pentru fiecare stat care ratifică prezenta Convenţie sau care aderă la aceasta după depunerea celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau de aderare, Convenţia va intra în vigoare în a treizecea zi care va urma depunerii de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare.
Articolul 50
1. Orice stat parte poate să propună un amendament şi să depună textul acestuia la secretarul general al Organizaţiilor Naţiunilor Unite. Secretarul general va comunica propunerea de amendament statelor părţi, cerându-le să-i facă cunoscut dacă sunt favorabile convocării unei conferinţe a statelor părţi în vederea examinării propunerii şi a supunerii ei la vot. Dacă, în patru luni după această comunicare, cel puţin o treime din state părţi se pronunţă în favoare convocării unei asemenea conferinţe, secretarul general convoacă conferinţa sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Orice amendament adoptat de majoritatea statelor părţi prezente şi votate la conferinţă va fi supus aprobării Adunării generale.
2. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare după ce este de o majoritate de două treimi a statelor părţi.
3. Atunci când un amendament intră în vigoare, acesta are forţă obligatorie pentru statele părţi care l-au acceptat, celelalte state rămânând legate de dispoziţiile din prezenta Convenţie şi de toate amendamentele anterioare acceptate de ele.
Articolul 51
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va primi şi va comunica tuturor statelor textul rezervelor care au fost făcute de state în momentul ratificării sau aderării.
2. Nici o rezervă incompatibilă cu obiectul şi scopul prezentei Convenţii nu va fi permisă.
3. Rezervele pot fi retrase în orice moment printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va informa apoi toate statele părţi la Convenţie. O asemenea notificare va căpăta efect de la data la care este primită de secretarul general.
Articolul 52

Un stat parte poate denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare scrisă adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea devine efectivă la un an de la data la care notificarea a fost primită de secretarul general.
Articolul 53
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este desemnat ca depozitar al prezentei Convenţii.
Articolul 54
Originalul prezentei Convenţii, ale cărei texte în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care, plenipotenţiarii subsemnaţi, în mod corespunzător împuterniciţi de guvernele respective, au semnat prezenta Convenţie.

Despre avort

Interviuri cu parinti cunoscuti

Dialog cu Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu despre păcat si spovedanie

– Ce este păcatul, Părinte Sofian?
Toată lumea este plină de păcate. Suntem ca între mii si milioane de microbi. Ne dăm seama în ce mediu suntem si totusi stăm, rămânem pe loc. Ce bine ar fi dacă n-ar fi păcatele pe lume! Am fi ca îngerii – curati, străvezii, luminosi… Dar din nefericire există păcatul, si este lăsat în acest ansamblu universal chiar de la începutul omenirii. Primii oameni au gresit fată de Dumnezeu, si după ei, ceilalti toti.

Păcatul, ca definitie, este călcarea legii lui Dumnezeu cu vointă si cu stiintă. Suntem constienti că este rău, dar facem păcatul din interese meschine sau din cauza nimicurilor care ne înconjoară, precum si din cauza libertătii cu care am fost înzestrati de la început. Suntem liberi să facem orice pe pământul acesta. Dar, pentru orice faptă a noastră, vom da seama. Este în Evanghelie un cuvânt cumplit de adevărat: „În zilele acelea, oamenii vor da seama pentru orice cuvânt desert spus în viată”. Orice cuvânt, orice prostie, orice viclenie se înregistrează undeva, si cândva vom fi confruntati cu noi însine si cu ceea ce am spus odată în viată. Nu este de glumă. Această vorbă desartă este o stare de păcat, în care alunecăm foarte des.

Păcatul este, asadar, călcarea legii lui Dumnezeu, cu stiintă si vointă, pe baza libertătii noastre depline. Putem face orice, suntem liberi. Ni se pare că nu ne urmăreste nimeni, si aceasta ne încurajează parcă la păcat…

– Cum putem recunoaste păcatul, cum putem deosebi binele de rău?
Există un for lăuntric: constiinta, care ne spune totdeauna dacă ceea ce facem este plăcut lui Dumnezeu si nu este o rusine, dacă ceea ce facem este bine sau rău. Desigur, există si constiinte pervertite, opace – mai mult decât opace – care nu mai pot distinge binele de rău. Daltonistii, de pildă, confundă culorile, rosu cu verde. Cam asa sunt cei ce trăiesc permanent în acest mediu al păcatului. Si, la drept vorbind, toată societatea noastră este cam daltonistă, pentru că cei asa-zisi „normali” înclină tot mai mult spre acest daltonism, deformând binele si transformându-l în rău.

– Părinte Sofian, vorbiti-ne despre posibilitatea iertării păcatului.
Da… Pentru căinta cu lacrimi, Dumnezeu ne iartă îndată. De obicei, omul se întoarce la Dumnezeu atunci când are un necaz mare. Atunci strigă, tipă, dă acatiste, face metanii. Când necazul este mare, se roagă fiecare la nivelul lui.

Sfântul Apostol Pavel spune: „M-am făcut tuturor toate, ca pe toti să-i dobândesc”. Adică se apleacă la nevoile fiecărui om si caută să-l ajute, să intre în viata lui, în necazul lui. Sfântul Pavel din partea lui Dumnezeu spune acest cuvânt. De la Dumnezeu împrumută această formulă, pentru că si Dumnezeu face la fel. Dumnezeu caută mântuirea tuturor, nu numai a monahilor. Se mântuiesc nu numai monahii, ci si lumea simplă, de rând, laică. Dumnezeu nu are nevoie de o filozofie foarte bine întocmită ca să asculte rugăciunile noastre. De multe ori un oftat, un suspin din adâncul inimii este de ajuns; o chemare foarte scurtă: „Doamne, ajută-mă, nu mă părăsi”. Un cuvânt sincer si smerit spus cu durere si încredere în acest Dumnezeu, atât de prezent în inima si în constiinta noastră.

Noi Îl alungăm, mereu, pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar dacă ne căim, dacă ne pare rău cu adevărat si dacă nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu, întotdeauna prezent, ne iartă îndată si ne ajută.

Sunt foarte multe persoane care au gresit fată de Dumnezeu si au fost iertate, începând cu cei doi mari apostoli Petru si Pavel. Pavel prigoneste cumplit, la început, Biserica lui Hristos, apoi se întoarce la Dumnezeu si Dumnezeu îl face vas ales al Său. Petru, care a fost totdeauna cu El si I-a făgăduit că-L va însoti până la moarte, la un moment dat a jurat că nu-L cunoaste pe Iisus. Si a fost iertat, dar a plâns toată viata lui pentru această tăgadă.
În istoria de două mii de ani a crestinismului au fost multe cazuri cunoscute, dar mai multe necunoscute, nespuse, nemărturisite, care se petrec în constiinta fiecărui om. Stim că Dumnezeu există si că este de fată, si totusi suntem mincinosi, suntem fătarnici. Si cine stie cum ne vine un gând din partea lui Dumnezeu si ne căim, ne pare rău, Dumnezeu ne iartă, si intrăm din nou în relatii normale cu El.

În această lume foarte variată, foarte pestrită, fiecare are problemele lui cu Dumnezeu. Unii păcătuiesc toată viata lor. De altii se îndură Dumnezeu, le dă un gând mare de căintă pentru viata lor ticăloasă si se îndreaptă. Nu putem sti însă dacă ni se dă această sansă, acest gând… Nu trebuie să asteptăm.
Fiecare are relatia lui personală cu Dumnezeu. Nu există un sablon prin care să se mântuiască oamenii. Toti suntem păcătosi, dar trebuie să avem, din când în când, această întoarcere către sine, pentru că toti suntem în lipsă. Să ne căim, cu constatarea sinceră că suntem nevrednici. Dumnezeu nu ne face procese, cum ne fac oamenii, ci ne primeste cu toată dragostea. Dragostea lui Dumnezeu este mai presus decât orice dragoste lumească. Si dacă ajungem să întelegem această bunătate a lui Dumnezeu, chiar dacă suntem căzuti, chiar dacă am ajuns la un nivel josnic de viată, să ne întoarcem spre Dumnezeu, să-I cerem iertare, dar o iertare profundă, cu lacrimi, cu căintă, si Dumnezeu ne va ierta îndată. Niciodată nu suntem singuri, ci totdeauna cu Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni si este cu atât mai prezent în viata noastră, cu cât Îl chemăm mai des.

Este o rugăciune pe care o spune monahul, o rugăciune de invocare a numelui lui Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieste-mă pe mine păcătosul”. Această rugăciune suntem datori, după rânduială, să o spunem mereu. Si încet-încet, această datorie se transformă într-o chemare de dragoste, pentru că suntem foarte apropiati de Dumnezeu si Dumnezeu trebuie să locuiască în noi. Si dacă această chemare este făcută stăruitor mai mult timp, rezultatele ei sunt foarte plăcute. Se produce o căldură duhovnicească în fiinta noastră, ne creste credinta în Dumnezeu, ne sporeste dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru oameni si pentru natură. Această dragoste care vine din inimă vine din partea lui Dumnezeu. Ne pătrunde sentimentul de trăire în Dumnezeu. Asa cum trăieste pestele în apă, asa trăieste monahul în Dumnezeu, într-o atmosferă în care te simti deplin în Dumnezeu. Mă refer la monahii care trăiesc după rânduiala lui Dumnezeu, pentru că nu totdeauna te poti mentine în această stare. Si peste noi, monahii, năpădesc tot felul de valuri ale vietii pământesti. Practic, nu suntem deloc oameni ceresti, desi am vrea să fim, si ne străduim, prin chemarea lui Dumnezeu în viata noastră, ca prin El să devenim fiinte nesingure, fiinte cu Dumnezeu. Dacă reusim să-I facem loc lui Dumnezeu în noi, cu atât mai bine pentru noi, ca si pentru cei din jurul nostru.

– Părinte, vorbiti-ne despre Taina Spovedaniei.
Taina Spovedaniei este mare, cu adevărat. Te cureti prin ea de tot ce este murdar în fiinta ta, ca într-o apă curată. Primii care au spovedit în viata Bisericii au fost Apostolii. Cei doi, Anania si Safira, de care ne vorbesc Faptele Apostolilor, s-au spovedit la Apostolul Petru, au mintit la această spovedanie si au murit îndată.

Noi nu întrebăm la spovedanie: „Ce ai făcut?”, pentru că spovedania nu este anchetă, ci fiecare trebuie să se pârască singur: „Iată, părinte, asta si asta am făcut!” Dar spovedania să nu fie numai o însiruire de păcate, căci nu are nici o valoare dacă nu este făcută cu toată sinceritatea, cu toată durerea lăuntrică pentru că ai fost în stare să gresesti fată de un Dumnezeu atât de bun. Dacă este o simplă însiruire de păcate nu are nici o valoare. Trebuie să avem constiinta că datorită păcatelor noastre pierdem harul lui Dumnezeu, pierdem înfierea. Nu mai suntem copii ai lui Dumnezeu, copii ai luminii, ci fii ai dezordinii, ai păcatului.

Fiecare om ar vrea să păstreze viata lui în taină, să rămână niste unghere ale sufletului pe care să nu le stie nimeni, asa cum ascundem gunoiul sub covor. Preotul primeste spovedania, dar nu divulgă acest secret al spovedaniei. Sunt canoane foarte aspre în această privintă. În acelasi timp, se uită faptul că Cel care primeste spovedania este Mântuitorul Hristos Însusi. Noi preotii suntem numai unealta, sau persoana vizibilă care-L reprezintă pe Mântuitorul, dar spovedania o primeste Însusi Mântuitorul, Care deja ne cunoaste pe toti si cunoaste tot ce este în inima noastră. Asa spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Iisus stie tot ce este în om”. Noi toti ne spovedim Mântuitorului Hristos. El primeste spovedania noastră. Să nu se uite aceasta.

Mântuitorul spune asa: „Nimic necurat si păcătos nu intră în Împărătia lui Dumnezeu”. Spovedania este un ajutor pentru ca noi să ne împăcăm cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne recunoaste ca fii ai Săi câtă vreme rămânem în păcat. El stie tot ce facem noi, dar trebuie numaidecât să recunoastem aceste scăderi ale noastre. Toate trebuie spuse ca niste lucruri care ne dor, nu ca o simpă însiruire de nume; ci cu lacrimi, cu căintă, cu frică de Dumnezeu, pentru ca să primim iertare si lumină de la bunul Dumnezeu.

Dezlegarea are valoare numai atunci când esti hotărât să nu mai repeti păcatul. Căinta este foarte importantă si intensitatea ei trebuie să fie asemenea căintei tâlharului de pe cruce. Numai atunci este valabilă dezlegarea.
Unii vin la noi si spun: „Părinte, eu nu am păcate!” Este o mare greseală. Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Nu este om fără greseală pe pământ”. Oricât ai fi de atent la viata ta, tot îti scapă ceva. Este imposibil să nu gresesti înaintea lui Dumnezeu. De pildă, rătăcirile cu mintea în timpul rugăciunii. Când te rogi cu mintea aiurea o jumătate de oră, dar nu stii nimic din cele ce ai citit, este o mare jignire adusă lui Dumnezeu. Stai de vorbă cu El si esti cu gândul în altă parte. Când te duci într-o audientă la cineva mare si esti întrebat ceva, iar tu răspunzi aiurea, esti dat afară imediat.

– Ce sunt canoanele care se dau la spovedanie?
Canoanele nu sunt pedepse, ci mijloace de îndreptare. De pildă, pentru păcatele trupesti, metaniile sunt tare de folos, ele sunt un semn de pocăintă. Plecând la pământ fruntea, ne umilim si trupul care a gresit înaintea lui Dumnezeu. Nestiinta se pedepseste prin a citi din diferite cărti, pentru a întelege ce răspundere avem fată de sufletul nostru. Pentru păcatele foarte grele se opreste de la Sfânta Împărtăsanie. Sfânta Maria Egipteanca a stat patruzeci si sapte de ani în pustiu fără Sfânta Împărtăsanie. Dar pentru plânsul ei, pentru regretul adânc, din toată inima, pentru căinta ei adâncă, a ajuns la o mare sfintenie. Saptesprezece ani a păcătuit, saptesprezece ani a durat si lupta pentru despătimire, timp în care postea, plângea, se ruga si dormea pe pământ gol. Numai după ce a împlinit acest canon a primit Sfânta Împărtăsanie, desi ajusese la un grad mare de sfintenie.

Dacă luăm Sfânta Împărtăsanie la întâmplare, riscăm să fim pedepsiti foarte aspru, pentru că am îndrăznit să punem acest mărgăritar de mare pret într-un vas murdar si spurcat. În vechime, cei cu păcate foarte grele erau aspru canonisiti. Stăteau de multe ori afară, în genunchi, si-si cereau iertare de la toti, ca să-si dea ei însisi seama de gravitatea păcatelor lor. Făceau acest canon aspru cu multă părere de rău. Noi astăzi dăm niste metanii de făcut si vin credinciosii si ne spun că o sută de metanii sunt prea multe. Eu le spun: „Dragă, dacă vrei să rămâi nespălat, nu face metaniile”. Când esti bolnav, dacă nu iei doctorii, rămâi mai departe bolnav. La spovedanie, repet, aceste canoane sunt mijloace de îndreptare, nu pedepse. Făcând canonul, dobândim pace în suflet, credintă si dragoste de Dumnezeu. Păcatul este cel mai mare dusman al nostru, pentru că ne desparte de Dumnezeu. Si cu cât te asupresti mai mult cu post, cu rugăciune, cu cât chemi mai mult numele lui Dumnezeu în viata ta, cu atât prinde în tine acest cheag duhovnicesc si-L simti si-L regăsesti din nou pe Dumnezeu.

Ori de câte ori ne mânjim cu noroi, tot de atâtea ori ne spălăm. Când suntem în păcat, ne spovedim si ne curătim. Diavolul stie asta si face tot ce poate ca să ne împiedice de la spovedanie. Nu ne lasă să ne pârâm pe noi însine cu toate amănuntele si nuantele, ca să curătim pe deplin lăuntrul nostru. Din bătrâni se spune că diavolul poartă cu el o sulită, o pătură si o trâmbită. Cu sulita te împunge să faci păcatul. Cănd îl faci te acoperă cu pătura, iar după ce-l faci tipă cu trâmbita, trâmbitând păcatele tale cu toată puterea, ca să te descurajeze si să te ducă la disperare.

Când cazi, ai nevoie de post si rugăciune, de multe lacrimi si metanii, ca să-ti recâstigi pacea. Nici nu ne dăm noi seama cât pierdem printr-un păcat. Iar când se adună păcat peste păcat, se pune un fel de plasture peste constiinta noastră, nu mai simtim greutatea păcatului si mergem din cădere în cădere până la prăbusire. Ajungem să-L hulim pe Dumnezeu, să-L sfidăm, ne ia diavolul în primire, pierdem simtul smereniei, pierdem totul.

Părintele Paisie de la Sihla,
despre canoane

Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei Traditii.

*
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului. Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea păcatelor. Cel mai mare canon este să părăsească pentru totdeauna păcatele, adică să nu le mai facă.

*
Cei ce au săvârsit avorturi să-si mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit. Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să nască alti copii în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească o zi pe săptămână până seara în toată viata, de obicei vinerea, să facă metanii si milostenie după putere, si avem nădejde că va dobândi mântuire si milă de la Dumnezeu.

*
Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îi păzeste pe oameni. Când ea ne mustră, înseamnă că Dumnezeu ne ceartă si trebuie să ne bucurăm că nu ne lasă uitării. Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.

*
Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească si s-au amăgit de grijile acestei lumi la sfârsit s-au căit, dar poate prea târziu… Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine si de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le atribuim pe toate lui Dumnezeu. În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!

*
Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu, nici prea usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si asezarea sufletească a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta Împărtăsanie pentru avort, desfrânare si ucidere. Pe cei care aveau păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci îi trimitea la preotul de parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau să se pocăiască din toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei mai multi obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara, miercurea si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor sfinte, milostenia etc.

Dialog cu Părintele Arsenie Papacioc
despre canonisirea femeilor care si-au lepădat pruncii

– Ce canon obisnuiti să dati femeilor care au făcut avorturi?
E atât de important, pe de-o parte, si de delicat, pe de altă parte, să poti să comunici public canonul pe care îl dai pentru diferite păcate. Consider că acest păcat este printre cele mai mari păcate posibile. Mi-am zis în sinea mea – motivat – că a ucide un copil în pântece e mult mai grav decât a omorî un om botezat. Mai întâi de toate, acest copil e autonom. Mama care îl poartă în pântece n-are drept asupra vietii lui. El e, fără discutie, liber să crească fără alt stăpân decât Dumnezeu. Si-apoi, în marile planuri ale lui Dumnezeu, acest fapt se transformă într-un fel de fraudă conjugală, urmată de ucidere. Dumnezeu, în planurile Lui, unde putea să asigure cresterea fătului mai bine ca în pântece de mamă?!

S-a constatat, de când e lumea, cât de iubitoare este mama pentru pruncul ei. Am avut ocazia, la o mânăstire mare pe care o conduceam – Slatina, în Bucovina -, să mă duc odată către stâna mânăstirii. Si pe când mă apropiam, am auzit câinii lătrând puternic lângă un tufis din pădure. Cum m-au văzut pe mine că vin, băteau si mai tare. M-am apropiat; si ce credeti că era acolo? O lupoaică îsi apăra doi pui cu o îndârjire nemaipomenită. Acest lucru mi-a folosit si, sigur, mi-a fost usor să fac legătura cu sentimentele mamei pentru apărarea puiului. Cu cât mă apropiam, câinii îndrăzneau si mai tare. În cele din urmă, lupoaica a luat unul din pui în gură si a fugit, iar pe celălalt l-am luat eu si l-am dus la muzeu. Mi-am zis atunci: uite cât de jertfitoare este o mamă pentru puii ei!

Se mai stie că lupoaicele alăptează copii de oameni; o lupoaică îl alăptează, iar mama lui îl ucide! Vă dati seama ce cruzime si ce abdicare de la rosturile de mamă, de femeie, care este atât de lăudată si de necomparat în fata lui Dumnezeu!

Deci, avortul este o crimă foarte mare, pentru că acest prunc mai întâi moare nebotezat. El are suflet din momentul zămislirii. Chiar în Dreptul Roman se spune: „Copilul, odată zămislit, are drept de cetătean”. Cu conditia să se nască, spun ei. Dar nouă nu ne arde de inventar acum; dacă nu e-n inventar…
Deci, sufletul există din momentul zămislirii. O părere relativă a unor Sfinti Părinti spune că pruncul avortat „nu ar fi la bine pentru nebotez, nici la rău pentru nevinovătie”. Nu ne amestecăm; noi îi pomenim la proscomidie, stiti, pe „pruncii înainte de vreme”. Chiar am avut o discutie cu un părinte însemnat, un mare profesor, care nu recunostea că „pruncii înainte de vreme” sunt copiii acestia avortati. I-am demonstrat si a rămas convins.

Canonul Sfintilor Părinti este foarte mare. Acestia opresc de la Sfânta Împărtăsanie chiar până aproape de sfârsitul vietii. Însă contează foarte mult problema căintei în fata duhovnicului a mamei care a făcut un avort. Nu poti să-i dai unei mame care are căintă un canon de cincisprezece ani sau douăzeci de ani – cum, de altfel, s-a întâmplat din partea unor duhovnici, lucru pe care, vă spun drept, nu l-am acceptat.

Nu mă interesează cine, dar, în tot cazul, într-o vizită pe care am făcut-o la Sihăstria – si eu sunt sihăstrean, dar am plecat de mic � i-am întrebat pe unii duhovnici pe care i-am adus eu în mânăstire si doream să-i mai văd si doream să mai stiu cum canonisesc. Si mi-au spus asa: „Dacă au un număr de avorturi, noi nu-i mai dezlegăm”.

– Până la moarte nu-i mai dezleagă, dacă au foarte multe avorturi?
Au fost putini cei care au dat canon până la moarte, dar au dat. Au socotit importanta mare a Sfintei Împărtăsanii. Sau au dat-o asa, pentru că se dă, că e ucidere grozavă. Nu, nu-i asa. „Si ce faceti cu ăstia dacă nu-i dezlegati, îi trimiteti la Arsenie?” – l-am întrebat pe respectivul părinte, care-mi era fiu duhovnicesc. Nu m-a bucurat deloc pozitia asta, pentru că, dragii mei, Domnul Iisus Hristos S-a răstignit, S-a jertfit pentru toate păcatele posibile, tinând cont de gravitatea lor, de numărul lor, tinând cont de acel „de saptezeci de ori câte sapte”, care înseamnă permanentă. Cuvântul „sapte” în Scriptură înseamnă „mai mult” si vrea să spună Mântuitorul „permanent”, dacă există căintă. Deci, nu trebuie să mărginim, nu trebuie să punem limite jertfei de pe Golgota, refuzând căinta. Dacă Sfânta Împărtăsanie este atât de mare încât n-o merităm, tot atât de important si chiar mai important este să n-o neglijăm tocmai pentru că este mare.

În ce priveste oprirea de la Sfânta Împărtăsanie a femeilor care au făcut avorturi, eu n-am depăsit trei ani, dacă se căiesc din toată inima. Si se căiesc! Dar, mai mult decât a canonisi, le arăt cu orice chip marea greseală pe care au făcut-o. Copiii acestia lepădati ne văd, si este încă timp să plângem si să cădem cu fata la pământ.

Le dau canon – sfătuitor, bineînteles – în sensul unei nevointe scurte, dar permanente; zi de zi, toată viata, să facă ceva, care e chestie de secunde, dar care tine de pocăinta aceasta sinceră. Să fie constientă toată viata de ceea ce a făcut. Nu mă interesează un canon rece, pe care îl face tur-tur-tur sau nu-l face, ci un canon la care să participe. Si am rezumat numai la câteva secunde durata acestui canon pe care îl dau, numai să fie o stare de prezentă continuă a ceea ce a făcut.

Oprire de la împărtăsit sub trei ani; n-am depăsit trei ani. Dar nu fac lucrul acesta de capul meu, ci urmărind canoanele Pidalionului. Acum sunt sapte editii; când predam, odată, asa ceva, nu era nici o editie; ba era una, destul de ascunsă, făcută de un preot îndrăznet. Sfântul Vasile cel Mare, care are foarte multe canoane mari, încât e considerat în lumea duhovnicească drept cel mai tare în canoane, are un canon, Canonul 74, care spune asa: „Dacă oricare dintre cei ce au făcut păcatele mentionate mai înainte se va face sârguitor, mărturisindu-se, în acest caz, dacă acela căruia prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu i s-a încredintat puterea de a lega si dezlega, văzând covârsirea mărturisirii celui ce a păcătuit, s-ar face mai blând întru a micsora timpul epitimiilor, nu este vrednic de osândire; fiindcă examinarea Scripturilor ne face cunoscut că cei ce cu mare durere se mărturisesc degrabă ajung iubirea de oameni a lui Dumnezeu”. De unde se întelege că intensitatea unei pocăinte, a unei trăiri, te apropie foarte mult de starea omului duhovnicesc si de iertare. De aceea am spus eu: Urmăriti elasticitatea canoanelor, nu numaidecât litera, ajungând astfel la canoane de zeci de ani. În canonisire, duhovnicii ar trebui să-i explice cât de cât cum stau lucrurile celui ce se mărturiseste. Să-l pună într-o stare de îngrijorare, nu să-l înspăimânte la gândul că nu va mai fi iertat. Să-l asiguri că este iertat, că-l dezlegi, cu conditia ca el să-L îmblânzească pe Dumnezeu prin acte de pocăintă, de prosternare câteva secunde pe zi, în fiecare zi cât va trăi pe pământ.

Deci, Sfântul Vasile cel Mare spune, chiar el, în Canonul 74, ceea ce v-am spus! Si mai este o însemnare la Canonul 86, tot al Sfântului Vasile cel Mare, că pe vremea aceea se dădeau canoane mari pentru că era si credintă multă. Noi trebuie să tinem cont si de momentul istoric pe care îl trăim. Nu aceasta ar avea cuvânt determinant, numaidecât, ci starea reală a sufletului omenesc din acest moment istoric. Plus faptul că sunt o serie întreagă de împrejurări, de situatii între sot si sotie, o serie întreagă de judecăti si prejudecăti de care trebuie să tii cont, ca duhovnic, mai ales când este vorba să opresti ani de zile de la împărtăsit.

Deci, eu nu sunt pentru o oprire prea mare. Pe duhovnici îi întreb dacă au fost prea aspri sau prea blânzi. Dacă au fost cu pogorământ, e foarte bine, dar bazându-se pe trăirea celui care se căieste. Nu trebuie să rămâi la un canon rece – „faci atât pentru că ai făcut atât”. Când vin la mine la spovedit diferiti credinciosi, femei mai ales, si îmi spun cât au fost opriti de la împărtăsit, îmi dau seama ce au făcut după anii cât au fost opriti. Asta nu înseamnă duhovnicie, ci înseamnă un fel de dura lex sed lex – „legea e aspră, dar e lege” -, care în justitia laică se potriveste, dar la noi nu, pentru că aici se face uz de mila lui Dumnezeu cu orice chip.

În sfârsit, sunt multe lucruri de spus în legătură cu pozitia aceasta duhovnicească si cu grija mântuirii noastre.

Primul lucru – si singurul, de fapt – de care trebuie să tină seamă duhovnicii când dau canoane femeilor care au făcut avorturi este căinta cu orice chip. Să boteze copii, să facă milostenie… De altfel, aceasta este obligat orice crestin s-o facă. Aspectul esential al sfatului si al canonului este căinta propriu-zisă. De ea trebuie să tinem cont. Am întâlnit femei, după 20-30 de ani, care făcuseră avorturi si nu spuseseră niciodată lucrul acesta – din diferite motive. Deci, este în functie de intensitatea pocăintei, nu de cantitatea timpului, pentru că nu timpul decide! Nu timpul decide împărtăsirea, ci pocăinta ta interioară este cea care decide. Este gândul la iad, dar nădejdea la Dumnezeu, stiind cu orice chip – trăind stiinta aceasta! – că este peste măsură de iubitor si că iadul este marea durere a Lui! În toată opera Sa, în tot ceea ce face, Dumnezeu nu are gândul să-l piardă pe om. Si a dat duhovnicului – care este, ca fiintă, la acelasi nivel cu cel care se spovedeste, că e om si el, – putinta de a-l rândui, de a-l pune pe drumul cel mai mare, adică pe drumul singur al vesniciei fericite; cu putere nelimitată: „Tii locul Meu; ai băgat de seamă, fiule?” – îi zice Dumnezeu. Preotul tine locul lui Dumnezeu; nu se discută lucrul acesta. Dar dacă stii cine esti si faci uz de puterea aceasta, esti foarte vinovat; dar mai vinovat esti dacă esti inconstient de puterea pe care o detii. Asa că eu sunt silit, în cazul avorturilor, când stau de vorbă cu duhovnicii, dacă este cazul, să-i canonisesc pentru că au fost nepăsători si au dat la întâmplare canoane de ani si ani. Nu timpul decide, ci pocăinta ta interioară. S-ar putea, într-un timp foarte scurt, să ajungi si la marea milostivire a lui Dumnezeu. Deci, contează enorm de mult trăirea aceasta în Dumnezeu, smerenia… „prăpastie de smerenie”, cum se spune. Aceasta va decide.

Dar oamenii vin si nepregătiti din punct de vedere al gravitătii păcatelor – sau vin din obicei la Crăciun, la Pasti, asa, pentru că trebuie să se spovedească. Ei, atunci trebuie să-l pui un pic în simtire, dacă l-ai prins.

Dar eu mai spun si următorul lucru: mărturisirea în sine este un canon! Nu este usor să vii si să dezgolesti păcate atât de ascunse. Pe de altă parte, întreb si asta: „Ai spus si la altcineva că ai făcut?” – că se împrăstie vorba: „A făcut, si cutare, cutare…”

Am întrebat adeseori femei, fete, despre chiuretaj. Si ce am constatat: când întrebam de niste păcate neînsemnate, spuneau foarte greu că le-au făcut; le era rusine – că au mintit, că au furat etc. Dar când întrebam de avort, spuneau imediat: „Da, am făcut!”, ca si cum avortul era un lucru neînsemnat. Aceasta pentru că în vremea de astăzi este considerat un lucru oarecare. Mă interesa să-i pun în starea de trezvie, de simtire că întreruperea de sarcină este un păcat foarte mare, grozav de mare.

– Ce sfaturi de mângâiere obisnuiti să dati acestor femei care vin, femei care uneori deznădăjduiesc pentru păcatul pe care l-au făcut?
Adevărul este că nu le las în situatia de a fi hărtuite de fel de fel de sfaturi, ci le spun: „Da, este iertare. Eu te dezleg acum pentru totdeauna, numai că urmează să-L îmblânzesti pe Dumnezeu cu acest simulacru de canon pe care ti-l dau. Dar canon de simtire, nu de nevointă”. Deci, cu orice chip o asigur că este iertată si nu mai este nevoie să-l tot mărturisească. Se mai spune că trebuie să-l spui din nou, din când în când… Nu este adevărat! Dacă-l mai spui, s-o faci numai cu gândul. Unii duhovnici spun că e bine să mai spui din când în când păcatele mari, să faci mărturisire generală. Eu te sfătuiesc să-ti amintesti ce ai făcut fără o nouă spovedanie, pentru că astfel se diminuează puterea pe care o are dezlegarea respectivă – ca si cum m-as boteza din nou, ca să fiu sigur că m-am scăpat de păcatul lui Adam. O singură dată se mărturiseste păcatul; dar mă interesează ca mărturisirea să fie cu simtire proprie, cu participarea lui. Deci, îl asigur că este iertat, să intre într-o stare de continuă nădejde, dar cu o căintă permanentă. Tocmai acesta este canonul pe care îl dau; să facă milostenie, să boteze un copil, vin după aceea. Pentru că este posibil ca respectiva să nu aibă bani nici de pâine, dar de botez!

– Mai este o situatie specială în ajunul Pastelui sau în ajunul Crăciunului, când vine foarte multă lume la spovedit, mai ales în Săptămâna Mare. Atunci preotii se confruntă cu multe cazuri speciale – de exemplu, fete tinere, care sunt încă la scoală sau la liceu, necăsătorite, care trăiesc în desfrânare sau au făcut avorturi, dar vin numai o dată pe an să se spovedească. Ce faceti cu ele când vin asa? Ce le recomandati preotilor să facă, când stiu că nu mai vin altă dată?
Si acum vedeti coadă mare la usa mea – asta e zilnic. Dacă o prind la spovedanie – pe ea, mică sau mare – discut cu ea despre gravitatea păcatului si, sigur, o invit să mai vină. „Când să mai vin, părinte?” – „Când esti rănită. Dar s-a terminat cu păcatele acestea”. Le spun în asa fel, ca să nu înteleagă că păcatul acesta se mai poate repeta.

Nu stii pe cine omori; el nici nu se poate apăra de lucru acesta; nu stii, lasule?!
Era un împărat care a cucerit pe alt împărat, si a vrut să omoare tot neamul împăratului, după ce a intrat în palatele lui. Si într-o cameră a descoperit un copil mic. Copilul, când l-a văzut, a ridicat mâinile spre tiran, râzând si astfel l-a dezarmat complet. Ei, vedeti? Copilul, în pântece, nu poate să se apere. S-a demonstrat că fătul simte pericolul, simte cutitul ucigas si se roteste puternic, într-un strigăt mut, dar nu se poate nicicum apăra. Va să zică, este fiintă! El nu se poate apăra, si tu îl ucizi cu atâta cruzime si cu dezinvoltură… Poate să iasă un preot, poate să iasă un mare despicător de idei… Nu stii pe cine omori. Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile însumează cifre îngrozitoare.

– După Revolutie mai ales, sotiile s-au întors la credintă, unii bărbatii rămân încă necredinciosi; ei duc în continuare o viată de familie. Ca să nu mai facă avorturi, ce le sfătuiti pe femei să facă? Pentru că bărbatul nu este de acord cu înfrânarea sau cu păstrarea pruncilor zămisliti.
Cu nici un chip să nu facă avort, indiferent ce s-ar întâmpla. „Pe viată si pe moarte”, le spun eu. Cu nici un chip n-au voie să ucidă. Despărtire, orice altceva, dar nu avort, nu ucidere.

– Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul că este un păcat, dar este un păcat mai mic?
Dragă, anticonceptionalele si alte mijloace asemănătoare sunt fraudă conjugală si atentat împotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crimă; e numai atentat. Este un păcat mai mic. Dar noi nu îngăduim nici cel mai mic păcat! Pentru că, din momentul în care m-asez pe această pozitie de acceptare a unor păcate mai mici, încep să mă gândesc: dar care-i mic si care-i mare? Sau „sarpe mic si sarpe mare”; dacă un sarpe mic te muscă cu atâta otravă încât să mori, nu mai e nevoie să te muste altul mai mare! Deci, e o mare greseală. Nu accept, însă nu-i pot opri de la împărtăsanie pentru aceste fraude conjugale ca pe cei care au făcut avort. Îi împărtăsesc mai repede. Nu putem să tinem lucrurile pe loc; nici nu putem condamna femeia să reziste la tirania unui păgân de sot. Am zilnic cazuri din acestea! Nu putem nici asta. Însă nu putem accepta cu nici un chip păcatul. Pot merge până acolo încât să se despartă! Pentru că si aceste lifte de bărbati necredinciosi – sunt destul de multe cazuri – trebuie înteleptiti si ei prin refuzul femeii… Ea nu e jucăria lui, nu este păpusa căreia să-i strâmbe gâtul pentru că stie că e flexibil. Nu! Femeia, cum obisnuiesc să le spun pe la cununii, „cu el totdeauna, ca el totdeauna”. Adică, e liberă ca si el. Cum să facă crima aceasta?! Si atunci zic: nu e obligată, săraca, să suporte tirania acestor lucruri; e liberă si se poate despărti.

– Deci, le spuneti clar: să nu folosească anticonceptionale.
Cine poate să le spună altfel?! Păi, cum să spunem noi: „Foloseste anticonceptionale”?! Noi întâlnim persoane care ne spun că au făcut lucrul acesta, si trebuie să luăm niste măsuri mai usoare decât dacă ar fi făcut crimă; dar nu ca si cum n-ar fi făcut nimic.

Dar eu am întâlnit un preot care, văzând cât de multe femei cu avorturi vin la el, ca totusi să nu mai facă crima asta atât de mare, le-a zis: „În loc de păcatul ăsta mare, măcar alegeti unul mai mic, dacă nu puteti să faceti altceva”…

Dragă, eu am întâlnit si altceva: niste îngeri buni care s-au făcut draci. Putem să acceptăm oare acest sistem de compromis si chiar să facem lege din sistemul si metodele noastre? Nu se poate! Păcatul rămâne păcat. Un duhovnic n-are voie să dezlege nici ca să se mănânce de dulce, măcar că în Canonul 69 Apostolic, în jurul căruia se învârt toate rigorile postului, se spune până la urmă asa: „…afară de caz de boală”. Dar eu nu dezleg dinainte. „Domnule, dumneata, dacă ai omorât un om, vii la mine si te spovedesti si te dezleg. Dar nu-ti spun dinainte: ŤOmoară-lť”. Nu spun dinainte: „Mănâncă de dulce”. Nu am voie, ca duhovnic, să dezleg înainte ceea ce, de fapt, e legat de Biserică. Eu dezleg după ce ai făcut fapta, dar nu anticipez.

Preotii trebuie să fie foarte blânzi, foarte îngăduitori, dar pe pozitia lui Hristos. Hristos n-a putut să accepte nici cel mai mic păcat! Pentru aceasta, El a suferit toate împunsăturile, loviturile si scuipările. Nu poate să accepte! Că te iartă dacă te pocăiesti, asta e altceva. Duhovnicul, care este însărcinat cu acest nemaipomenit har, nu poate să facă compromisuri prealabile.

Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite, care nu pot fi mai desăvârsite: a creat o femeie distinsă, care a născut un Dumnezeu, si preotia, prin care Îl aduce pe Dumnezeu din cer si-L naste din nou pe Sfânta Masă. Vă dati seama ce înseamnă preotia?! Vă dati seama în ce haină S-a îmbrăcat un Om, ca oamenii, si cu ce har dumnezeiesc?! Are putere… Si atunci, nu poti să faci un astfel de compromis. Tii locul lui Dumnezeu – nu este o simplă vorbire si respectiv o comparatie care trece drept lăudabilă si figură de stil; e un adevăr! Si noi avem puterea să dezlegăm cu orice chip, orice, dar nu anticipăm păcatul. „Eu Mă răstignesc” – a zis Mântuitorul; dar nu „pentru unele da, pentru unele nu”. Nu se poate accepta să faci compromisuri. Să fim blânzi, să nu-l oprim prea mult, să-l iubim, să ne pară rău de păcat, si să spunem: „Foarte bine că a venit!” Atunci omul spune tot, si tu poti să-i dai dezlegare. Că a căzut si l-ai scos din adânc de ape, foarte bine, dar nu-l mai certa de ce e ud… Asta e important, să-l salvezi; ăsta e scopul, nu? Să-l aduci la linia de plutire, să-l readuci la respiratie si să intre pe drumul cel bun. Nu acceptăm cu nici un chip compromisuri.

Femeia care este fortată de bărbat să facă avort se poate si despărti. Sunt patru motive pentru care se pot despărti, printre care aste si acesta: dacă te omoară duhovniceste celălalt.

– Deci femeia trebuie să-si ducă crucea până la capăt, chiar dacă are copii, chiar dacă nu?
Dragă, dar unde spune să n-o duci până la capăt?! Ce, numai până la capul locului?! Nu există sfârsit; până la moarte! Noi respirăm fără oprire; inima bate într-o nemiscată permanentă de zeci si zeci de ani în tine. Ea nu se contrazice; asa să fii si tu în misiunile pe care le ai pe fata pământului – ca bărbat, ca femeie, ca doctor, ca inginer, ca duhovnic, ca preot.

Interviu cu părintele Macarie
de la Mânăstirea Pasărea

– Părinte Macarie, ce canon dati femeilor care au făcut avorturi?
Nu se poate da un canon prea scurt; e un păcat prea mare! Si apoi, ei se împietresc, nu mai simt… „A – zice -, mi-a dat părintele, dar…” – si de-aia nu le-am dat prea scurt canonul. Mi-a dat cel mai bun rezultat Tatăl nostru. Le dau să spună de douăzeci si cinci de ori pe zi Tatăl nostru.
Acum, se întâmplă să fie diferite persoane, căzute în diferite forme. A venit aici un mos – am auzit că a murit – de la Brănesti. A avut o viată – zicea el asa – liberă. Făcea păcate. Si Dumnezeu l-a adus aici. M-am uitat la el… A primit ceea ce i-am dat; i-am dat de o sută de ori pe zi Tatăl nostru. Dar a primit cu atâta dragoste… Era cam surd – zicea cu voce tare, si-i supăra pe cei din casă. „Nu mai zice asa” – i-am spus. „În taină să zici”. Trei ani de zile a dus-o mosul meu asa de bine, si i-am dat Sfânta Împărtăsanie. A fost o minune: s-a lăsat de toate relele, s-a căit – plângea mosul ca un copil.
Deci, Tatăl nostru repetat. Metaniile nu prea le fac, să stiti. Am dat si metanii, dar nu prea au dat rezultate – „n-am făcut, că n-am putut” – spun. De aceea m-am oprit la Tatăl nostru. Nici nu este asa de mare… I-a salvat pe multi Tatăl nostru.
Si să stiti, totul este să le pară rău. Însă unii preoti îi opresc mai mult. Eu nu i-am oprit mai mult. Dacă au trecut de zece ani de zile, eu le-am cam dat, să stiti.

– Dar sunt si unii preoti care le dau mai putin?!
Ei, se poate să fie; acum, depinde de cazurile luate în parte. Nici prea mult; dacă a început să o ia pe o linie bună, eu cred că nu-i bine să-i tinem prea mult departe de Sfânta Împărtăsanie. Dacă îl prinzi asa, începe să mai facă si alte fapte bune. Dacă îl lasi, se socoteste părăsit, si atunci nu mai vine.

– Dar când vine, de exemplu, o femeie care mărturiseste că a făcut păcatul cu cincisprezece ani în urmă, cu douăzeci de ani în urmă, îi socotiti anii care au trecut ca ani de căintă, sau…?
Nu prea îi socotim ani de căintă. Îi dăm canon, dar n-o oprim de la Sfânta Împărtăsanie; n-o oprim. O punem la o probă de măcar un an de zile, sau mai putin, să vedem cum merge: se ia de rugăciune, se ia de biserică? Noi punem în centru Biserica; nu-i Biserica, n-ai făcut nimic! Îndreptarea este în Biserică, să stiti. Deci, să meargă la biserică să se roage si să nu lipsească de la Sfânta Liturghie.
Si spovedania, măcar la sfintele posturi.

– Foarte multe dintre aceste femei cad în deznădejde când îsi dau seama ce-au făcut. Le dati un cuvânt de mângâiere?
Nu prea am avut cazuri din astea; sau poate că n-au venit la mine… Nu. Sigur că au, asa, o remuscare cumplită, însă…

– Există scăpare, deci; există izbăvire?
Da, da, da… Sigur, le dăm curaj! Dar ce păcat nu e iertat, dacă e pocăit?! Nu există! Toate se iartă la Mântuitorul, dar numai să facem ceva pentru ele si să arătăm că ne pare rău că le-am făcut; si să ne îndreptăm.

– Unii duhovnici mai dau drept canon să facă milostenie, să aibă grijă de copii…
Eu nu prea le-am dat, că nu prea au posibilităti materiale. Sunt rare cazurile în care se poate. Am lăsat să facă la voia lor; dacă au avut, da. Dar toată baza am pus-o pe rugăciune. Pe rugăciune, post chiar, – să respecte posturile sfintei Biserici. Unii le dădeau ajunare; eu nu le-am dat, fiindcă nu fac, si de ce să-i băgăm la altele? Am avut unii care făceau ei singuri; si pe-ăstia i-am oprit chiar, pentru că erau exagerati. Făceau ajunare de trei zile, de nu mâncau deloc; si nu prea era bine, că mai si munceau. Si i-am oprit; le-am dat canon să se oprească atunci când i-am văzut că o iau prea, prea departe. Să fie un lucru moderat, am zis – în toate, desigur. Au venit la mine: „Taică părinte, iar ne merge rău; nu am mai ajunat.” – „Bine, dar să tii socoteală de ce-am spus eu” (…) – am văzut că nu-i mergea bine cu sănătatea, si tot tinea ajunare.
Sigur, sunt păcate care, e-adevărat, se ispăsesc prin lucrul ăsta – pentru că persoana respectivă avea si probleme grele în familie -, însă să nu fii prea exagerat. I-am oprit; când am văzut că sănătatea e-n pericol, nu i-am lăsat. „Da, ajunarea este foarte bună, dar este mult trei zile pe săptămână, bre, mata’ esti bătrână”. Dar rezista si când se ducea la câmp, că era de la tară. Mă miram.
Adică, trebuie să fie ceva moderat; asa le-am dat. L-a ajunat nu prea m-am orientat…, că nu prea te-ascultă. Cel putin, asa văd eu. Nu le recomand decât să postească postul nostru bisericesc.

– N-aveti multe cazuri, totusi, de femei care vin la mânăstire si care au făcut acest păcat, nu?
Nu, nu avem. Ele se duc mai repede pe la parohii, să stiti.
Eu, să stiti că, dacă au trecut zece ani, le dau Sfânta Împărtăsanie. Dacă e să le dau canon, le dau să se roage. Să se roage si să se căiască de ce-au făcut. Si dacă primesc, le dau si metanii. Dar nu prea primesc. Eu m-am împiedicat de lucrul ăsta, să stiti. Să le pară rău, să facă milostenie pe cât pot si, sigur, să nu lase sfânta biserică. Si cred că nu gresesc. Trebuie să-i ajutăm, săracii…

– Tocmai pentru că e un păcat foarte răspândit; cei mai multi dintre tineri se amăgesc, spunându-si că dacă îl face toată lumea, înseamnă că nu e asa de grav…
Nici nu le iau în socoteală. Am văzut una de-asta, pe la Căldărusani, un inginer cu sotia: „I-am făcut marinari” – mi-a zis ea, râzând. Deci, era necredincioasă. E lucru grav aici, să stiti. Cum s-o conving pe ea de gravitatea gestului ei?! Dumnezeu o fi adus-o la credintă, stiu eu� Ei, e un păcat, un păcat mare; dar dacă se căiesc, gata, sunt iertati. Cel putin, eu am credintă. Unii dau mai mult, douăzeci de ani. Eu, nu prea; când mi-a trecut de zece ani, le dau Sfânta Împărtăsanie.

– Dar pe cele care au făcut multe avorturi?
Ei, bine că ati amintit lucrul ăsta; pe acestea le tin mai mult. Unele femei au peste zece, douăsprezece cazuri de avort. Si atunci, pe acestea le tin mai mult – Domnul să le ajute, sărăcutele! – că-i mai greu aici, să stiti. Repetarea asta fără limită… Să nu-l mai facă. Asta ar fi; să nu meargă mai departe. Dacă pun capăt, există sansă de iertare.

Despre CANOANE

Canoanele – sau epitimiile – sunt hotărâte, luate de-a lungul istoriei Bisericii, de obicei în sinoade ale episcopilor Bisericii sau de unii Sfinti Părinti cu mare autoritate, ale căror învătături si rânduieli au fost acceptate de Biserică ulterior. Canoanele nu sunt pedepse aplicate celor care au făcut un lucru rău – cum adeseori se întelege -, ci au un rol terapeutic, ele având drept scop vindecarea sufletului omenesc afectat de păcate. Pentru a iesi dintr-o stare sufletească negativă, rea, omul trebuie să urmeze o anumită cale, care presupune de cele mai multe ori oprirea de la Sfânta Împărtăsanie însotită de efectuarea unor gesturi care să concretizeze starea de părere de rău pentru păcatele săvârsite.

Sfânta Împărtăsanie este actul comuniunii depline, al întâlnirii cu Dumnezeu. Or, nu putem să mergem la întâlnire cu Dumnezeu într-o stare în care L-am supărat foarte rău, săvârsind fapte neplăcute Acestuia. Trebuie mai întâi să ne împăcăm cu El, cerându-I iertare si arătându-I prin gesturi concrete că ne pare rău pentru ceea ce am făcut. Pentru aceasta, avem nevoie de o anumită stare sufletească, la care ajungem si prin împlinirea canoanelor pe care ni le dau duhovnicii.

Canoanele sunt ca medicamentele. Ele nu se dau tuturor bolnavilor la fel, ci sunt prescrise de duhovnici fiecărui credincios, în functie de multi factori, avându-se în vedere sănătatea lui sufletească.

***

Canonul 91: (Avortul are canonul uciderii)
Pe cele care dau doctorii lepădătoare de făt (provocatoare de avort) si pe cele care primesc otrăvuri pierzătoare (omorâtoare) de prunci le supunem pedepsei ucigasului.

Canonul 21: (Avortul – lepădarea de prunci)
Pe femeile care sunt desfrânate si-si omoară fătul si se îndeletnicesc cu pregătirea mijloacelor de avort hotărârea de mai înainte le-a oprit până la iesirea din viată, si această hotărâre se tine îndeobste. Dar, găsind ceva spre a le trata mai blând, am hotărât ca vreme de zece ani să împlinească în penitentă, potrivit treptelor hotărâte.

Canonul 2: (Uciderea mestesugită a fătului – avortul)
Cea care omoară fătul prin mestesugire se supune pedepsei uciderii, si la noi nu este după subtilitatea expresiunii de făt format sau neformat; căci aici se osândeste nu numai pentru cel ce se va naste, ci pentru că si pe sine s-a primejduit; căci mai de multe ori mor femeile în acest fel de încercări. Dar, pe lângă aceasta se mai adaugă si omorârea fătului, altă ucidere după intentia celor ce îndrăznesc aceasta. Dar nu trebuie să se întindă pocăinta lor până la moarte, ci să se primească după un termen de zece ani, dar vindecarea să se hotărască nu după timp ci după chipul pocăintei.

Canonul 33: (Osânda celor ce pricinuiesc pierderea mestesugită a fătului)
Vasile cel Mare, în canonul al doilea si al optulea, spune că femeile care strică cu mestesugiri pe feti în pântece, precum si cele ce dau si iau doctorii pentru ca să-i piardă si ca fetii înainte de vreme să cadă afară, să se primească după un termen de zece ani. Noi însă hotărâm ca acestora să li se dea cel mult până la cinci ani, sau si trei ani.

Canonul 34: (Pocăinta pentru pierderea fără de voie a fătului)
Iar femeia care fără de voie a pierdut fătul primeste epitimie de un an.

Canonul 35: (Osândă pentru înăbusirea cu voie sau fără de voie a pruncului)
Femeia care adoarme asupra pruncului si-l îneacă, după trei ani se învredniceste de împărtăsanie, îndepărtându-se în zilele rânduite de cărnuri si de brânză si celelalte săvârsindu-le cu osteneală. Iar dacă din lenevire si din neînfrânarea născătorilor s-a întâmplat aceasta, se aseamănă cu uciderea intentionată. Dacă însă din viclenia vrăjmasului, atunci fapta este vrednică de iertare. Totusi, si aceasta are nevoie de epitimii potrivite; căci din cauza altor greseli s-a întâmplat această părăsire.

Canonul 36: (Osânda pentru pierderea cu voie a fătului)
Femeii care nu se îngrijeste de fătul său, ci din cauza neglijentei dânsei avortează, i se dă pedeapsă pentru ucidere premeditată.

De stiut:
Femeia care a lepădat pruncul cu voie trebuie să meargă neîntârziat la duhovnic si să-si mărturisească păcatul.
Femeia care leapădă fără de voie pruncul să meargă de asemenea la preot fără întârziere, pentru a i se citi rugăciunea de dezlegare.

Extrase din cartea „CANON DE POCAINTA CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI”

Rugaciunea femeii care a avortat
Mareste imaginea. Cand se citeste rugaciunea femeii care a avortat, in a patruzecea zi sau mai repede? Acesteia i se citeste rugaciunea pentru avort sau si rugaciunile la patruzeci de zile pentru femeia careia i-a murit copilul?In Molitfelnicele noastre exista o randuiala speciala „Pentru femeia care leapada” sau, conform manuscriselor, „asa numita lauza care a lepadat pruncul si care naste copilul inainte de timp si neimplinit sau la caz de nevoie”.Aceasta mica randuiala incepe ca de obicei cu „Binecuvantat este…”, si cuprinde Cantarea intreita, troparul zilei si al Nascatoarei de Dumnezeu, rugaciunea „Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, Care Te-ai nascut din Sfanta, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria
si in iesle ca un prunc ai fost culcat, insuti pe roaba Ta aceasta (N) care astazi a cazut in pacat de ucidere, cu voie sau fara de voie…” si Apolisul. O simpla comparatie a acestei rugaciuni cu cea de-a doua rugaciune „a femeii lauze („Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai nascut din Preacurata Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria”) arata clar ca „rugaciunea pentru femeia care leapada” este o prelucrare a celei de dinainte. Lipsesc cele referitoare la pruncul nou nascut si se cere in mod special iertarea femeii care „cu voie sau fara de voie” a cazut in „ucidere”, „lepadand pe cel zamislit intr-insa”, dupa cunoscuta formula bisericeasca.Rugaciunea aceasta trebuie sa fie rostita in ziua in care femeia a lepadat, asa cum apare din corespondenta ei cu cealalta rugaciune, in care se spune „in ziua cea dintai a nasterii copilului”, dar si din expresia „cea care astazi a cazut in pacatul uciderii…, si l-a lepadat pe cel zamislit intr-insa”.Rugaciunea pentru cea care a lepadat se citeste in casa , in care se afla aceasta si celelalte persoane care se gasesc langa ea si o ingrijesc, ca si rugaciunea „la femeia lauza”, avand in comun si expresia care se gaseste la sfarsitul rugaciunii „Iarta-i si pe toti cei care se gasesc in casa aceasta si s-au atins de dansa…”.O alta rugaciune in afara de aceasta nu este prevazuta de Molitfelnicele noastre pentru femeia care a lepadat, de aceea si in manuscrise si in Molitfelnicele tiparite, rugaciunea aceasta este asezata dupa randuiala de patruzeci de zile.Rugaciunile la patruzeci de zile se citesc doar femeii care a nascut normal. Randuiala aceasta are astazi un caracter indoit, asa cum de altfel se arata si din titlul ei: „Randuiala la femeia lauza, dupa 40 de zile, si la aducerea pruncului la biserica”. Rugaciunea o vizeaza si pe mama si pe prunc. Femeia vine la biserica sa-L preamareasca pe Dumnezeu pentru mantuirea ei si sa primeasca binecuvantarea si slujba „curatirii”, dupa modelul Nascatoarei de Dumnezeu si conform prescriptiilor Vechiului Testament, care au influentat practica Bisericii noastre, iar pruncul ca sa fie binecuvantat si „imbisericit”, sa fie oferit lui Dumnezeu, dupa modelul Domnului Care, in a patruzecea zi de la nastere, a fost adus la templul din Ierusalim.Aceeasi este randuiala si pentru femeia care a nascut normal, dar careia intre timp i-a murit copilul, insa ea s-a limitat doar la prima parte. Astfel, aproape la jumatatea primei rugaciuni („Doamne, Dumnezeul nostru, Atottiitorule, Parintele Domnului nostru Iisus Hristos…”), exact in momentul in care se incheie rugaciunile pentru femeie si incep cele care privesc pruncul, se face mentiunea: „Se cuvine a sti ca daca va fi murit pruncul, aici se va face sfarsitul”. Dupa aceea preotul rosteste ecfonisul: „Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti…”.In Molitfelnicele noastre de astazi nu se spune clar daca trebuie sa se rosteasca si urmatoarea rugaciune a plecarii capetelor, „Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai venit pentru mantuirea neamului omenesc…”, care se intituleaza „Rugaciune pentru mama copilului”, sau daca trebuie imediat dupa prima rugaciune sa se faca apolisul. Se pare insa ca si aceasta rugaciune trebuie sa fie corelata, pentru ca si ea se refera doar la femeie si astfel se completeaza schema slujbelor noastre, alcatuite de obicei din doua rugaciuni, dintre care a doua este ca aceasta: „Rugaciunea plecarii capetelor”, dar si din mentiunea unui codice care pune apolisul dupa aceste doua rugaciuni, in situatia in care va fi de fata „singura femeia”.Despre urmatoarele doua rugaciuni nu se pune problema, pentru ca acestea vizeaza in mod special pruncul si se rostesc doar cand acesta este viu. Acum, daca se intampla vreodata ca rugaciunea „Femeii care leapada” sa fie citita nu in ziua avortului, ci putin mai tarziu, aceasta se face „din iconomie”, din ratiuni net practice, si nu are nici o legatura cu randuiala de patruzeci de zile a lehuzei, „al carei prunc nu se gaseste in viata”.

Ioanis Foundoulis

Extras din „Dialoguri liturgice” , Ed. Bizantina

Preiau un articol de pe http://www.tvrinfo.ro/o-romanie-pierduta-in-50-de-ani–din-cauza-intreruperilor-de-sarcina_12625.html de astazi 5 iulie 2012 pentru a arata gravitatea numarului de avorturi facute pana in prezent.

TVRINFO.RO
Societate
INFOGRAFIC O Românie pierdută în 50 de ani, din cauza întreruperilor de sarcină

Mai mult de două decenii, întreruperile de sarcini au fost ilegale în România, ceea ce a deschis o adevarată piaţa subterană pe care, în schimbul unui cartuş de Kent, o femeie putea face avort ilegal. În acei ani, avortul – scos în afara legii – era însă singura metodă contraceptivă, pe lângă abstinenţă, disponibilă în România. Peste 22 de milioane de avorturi au avut loc în România, între 1958-2008, cât populaţia ţării în 2004.
Vă mai aduceţi aminte de premiatul film „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”? Spune pe scurt povestea a două studente din perioada comunista, Găbiţa şi Otilia. Prima este însărcinată şi cea de-a doua o susţine în demersul de a găsi un medic dispus să facă un avort, într-o vreme în care medicii prinşi că făceau avorturi – declarate ilegale din 1967 – puteau ajunge la închisoare.

Proiecţiile din cadrul caravanei „432”, care a poposit în oraşele de provincie fără cinematograf, au deschis cadrul larg al discuţiilor despre avort. Regizorul Cristian Mungiu a auzit multe mărturii ale femeilor care au venit să vadă filmul şi i-au împărtăşit din felia lor de viaţă comunistă.

Mai mult de două decenii, întreruperile de sarcini au fost ilegale în România, ceea ce a deschis o adevarată piaţă subterană pe care, în schimbul unui cartuş de Kent, o femeie putea face avort ilegal. În acei ani, avortul – scos în afara legii – era însă singura metodă contraceptivă, pe lângă abstinenţă, disponibilă în România.
Câteva cifre

O statistică recentă arată că în luna noiembrie a anului trecut, numărul deceselor a depăşit cu 5.666 de persoane pe cel al copiilor născuţi în aceeaşi perioadă. Ceea ce statisticienii numesc spor natural negativ (situaţia când numărul deceselor îl depăşeşte pe cel al naşterilor), este o realitate care le dă fiori de câte ori socotesc ultimele cifre.

Aprilie 2011, spre exemplu, a fost luna în care s-au născut cei mai puţini copii de când se fac asemenea statistici: doar 14.917 de nou-născuţi. Explicaţiile acestui fenomen sunt multiple, spun specialiştii, încadrându-se mai ales în spectrul condiţiilor socio-economice actuale, pe fundalul tot mai gri al persistentei crizei economice.

Totuşi, situaţia este la antipodul celei înregistrate în 1967, când cifra lunară a natalităţii s-a dublat, ajungând la o medie de 44.000 de nou-născuţi. Se întâmpla la scurt timp după ce Nicolae Ceauşescu introdusese decretul 770 care interzicea avorturile.

Cu doar doi ani înainte, România înregistrase un record absolut ca număr de întreruperi de sarcină: peste 1,1 milioane. De aproape şapte ani se adunau date oficiale pe acest subiect.

Decretul care a dus la naşterea unei întregi generaţii de români cunoscuţi sub numele de „decreţei”, obliga femeile sub 40 de ani să nască dacă rămâneau însărcinate. Era, deci, anul 1967. Nici vorbă de metode contraceptive pe vremea aceea. Singurele excepţii când era permis avortul: dacă viitoarea mamă avea deja patru copii sau pe criterii medicale.

Trecerea în ilegalitate a avorturilor a deschis o piaţă neagră a fenomenului, cu riscuri de neimaginat astăzi, atât pentru femei, cât şi pentru medicii care erau de acord să practice întreruperile de sarcină. Ceea ce tinerii văd astăzi prin filme a fost pentru generaţia părinţilor lor rădăcina unor adevărate drame. Peste 15.000 de femei au murit în România comunistă de după 1967 din cauza avorturilor ilegale. Natalitatea a crescut, dar cu ce preţ?
O scurtă istorie

Cam în aceeaşi perioadă în care populaţia României înflorea artificial, jurnalista Gloria Steinem descoperea mugurii feminismului. La începutul anilor ’70 avea să se petreacă metamorfoza care a transformat-o pe Steinem într-un avocat „de nădejde” al drepturilor femeilor, postură din care a luptat ani de zile pentru ceea ce a numit „libertatea reproductivă” a femeilor, o expresie pe care ea a popularizat-o.

Ani mai tâziu, Steinem mărturiseşte într-un documentar video că a făcut un avort, moment pe care îl descrie ca fiind o „experienţă pivotală şi constructivă”.

În România acelor ani, termeni precum contracepţie erau cunoscuţi doar de ginecologi, iar acces la metode de controlare a fertilităţii aveau doar cei puţini favorizaţi sau care puteau călători în străinătate. În vreme ce cultura societăţii româneşti a celor vremuri împingea femeile într-un cadru al lipsei de opţiuni, lumea occidentală descoperea paleta largă a opţiunilor, iar femeile treceau printr-o adevărată revoluţie sexuală.

Erau anii emancipării şi ai feminismului. Tot atunci, conceptul de avort era forţat într-o dihotomie, apărând primele mişcări care pledau pentru naşterea fătului, neţinând cont de contextul în care se afla femeia însărcinată – pro life – dar şi grupări opuse care militau pentru dreptul femeii de a dispune de corpul ei şi de a lua deciziile pe care le consideră cele mai bune – pro choice.

Un context mai recent

După 1990 avortul în România a fost permis prin lege. Deşi numărul întreruperilor de sarcină este foarte ridicat la începutul anilor liberi (rata în 1990 este de 3.152 de avorturi la 1.000 de naşteri), în următoarele două decenii tendinţa este descrescătoare, explică Iustina Ionescu, manager de programe la Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, citând cifre din ultimul studiu privind sănătatea reproductivă făcut de Ministerul Sănătăţii.

În 2010, rata avorturilor a scăzut la 480 la 1.000 de naşteri.

„Am avut de recuperat un decalaj mare privind numărul avorturilor – în perioada Ceauşescu avortul era singura metodă de control al fertilităţii pentru majoritatea femeilor, metodele moderne de contracepţie fiind prohibite”, subliniază aceasta, precizând că trendul descrescător din România este comun şi celorlalte ţări din regiune.

Astfel, rata avortului din România anilor 2010 e comparabilă cu cea din Estonia (447), Ungaria (447) Bulgaria (417), Letonia (388) sau chiar Suedia (325). „Şi nici una dintre aceste ţări nu a trecut prin experimentul social din perioada Ceauşescu”, conchide Iustina Ionescu.
Încercări legislative a de limita avortul

În 2008, Ministerul Sănătăţii, condus la acea vreme de liberalul Eugen Nicolăescu, a fost pe punctul de a emite un ordin care să interzică avortul terapeutic (care se practică atunci când fătul prezintă malformaţii) la adolescente după 24 de săptămâni şi să impună consimţământul obligatoriu al părinţilor.

Mai mult, în 2009, noul proiect de Cod Penal, sub comisia parlamentară condusă, la acea vreme, de liderul Social Democrat Victor Ponta, conţinea un amendament care transforma avortul terapeutic în infracţiune, în cazul în care era făcut la mai mult de 24 de săptămâni de sarcină. Tot atunci s-a încercat introducerea recunoaşterii ca persoană a fătului începând cu săptămâna 24 de sarcină.

CAUZE
O cultură modestă

Acum doi ani, în România au avut loc peste 100.000 de avorturi, raportul fiind de 50 de avorturi la 100 de nou-născuţi. Numărul real al avorturilor s-ar putea să fie, însă, mai mare, „raportările statistice din clinicile și spitalele private fiind îndoielnice”, crede Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetare Demografică din cadrul Academiei Române.

Din punctul lui de vedere, explicaţiile sunt, pe scurt, moştenirea comunistă, lipsa de educaţie cu privire la metodele contraceptive, sărăcia, accesul dificil la contracepţie în mediul rural şi un anumit stil de viaţă în rândul tinerilor, „propagat de multe ori violent și iresponsabil de mass-media”. Nici familia, nici școala și nici biserica nu sunt străine de această realitate dramatică, adaugă sociologul.

„Ceea ce se întâmpla înainte de 1990 prin recurgerea la avort provocat era expresia unei atitudini disperate a femeii în absența contracepției moderne și în atmosfera de prigoană a vechiului regim. Numărul mare de întreruperi de sarcină în zilele noastre este, fără îndoialaă, expresia unei culturi modeste în ceea ce privește sarcina și sănătatea reproducerii”, Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetare Demografică al Academiei Române.

„Ar fi prea simplu dacă singura cauză a numărului mare de avorturi ar fi mass-media”

Mass-media joacă un rol important în promovarea, prin expunere repetată, a anumitor personaje care apoi devin „vedete” şi „modele de viaţă” în spaţiul public, spune Ioana Avădani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent.

Totuşi, completează aceasta, nu poate fi trasă o linie directă între asta şi comportamentul social dominant, fiind „un lucru riscant şi care ar plasa mass-media în poziția de singur agent de influenţă în alegerea modelului de viaţă”.

„Ar fi prea simplu dacă singura cauză a creşterii numărului mare de avorturi din România ar fi mass-media: soluţia ar fi simplă şi problema rezolvată o dată pentru totdeauna”, spune Ioana Avădani, subliniind că rădăcinile numărului încă ridicat de avorturi trebuie căutate în altă parte.

„Rădăcinile numărului mare de avorturi în România trebuie căutate în altă parte. Ele sunt de natură socială şi economică. Ele ţin, mult mai mult probabil, de educaţia sexuală”, Ioana Avădani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent

Mai mult, o altă explicaţie ar fi şi numărul mic de români care utilizează metode contraceptive. Iar pentru a întări această idee, Ioana Avădani dă exemplul unei propuneri legislative care urmăreşte să împiedice difuzarea de reclamă la prezervative înainte de ora 22:00, pentru a proteja sensibilitatea minorilor faţă de discuții legate de sex. „Cam ce spune asta despre capacitatea societăţii româneşti de a-şi identifica problemele şi a le rezolva?
Ultimul studiu pe sănătatea reproducerii, în 2007

Tendinţa reducerii numărului de avorturi trebuie să continue, atrage atenţia Iustian Ionescu, de la Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice. „Însă, ţinta trebuie să fie creşterea accesului la mijloacele moderne de planficare familială, informarea şi educarea populaţiei cu privire la sănătatea sexuală şi a reproducerii”, precizează ea.

În 2004, doar 33,9% dintre femeile aflate la vârstă fertilă foloseau metode moderne de contracepţie, în timp ce 27,6% dintre femei şi 23,1 % dintre bărbaţi „aveau nevoie nesatisfacută de metode moderne de contracepţie”, potrivit studiului despre sănătatea reproducerii din 2005.

Cifrele nu sunt, însă, actualizate pentru că autorităţile nu au mai investit într-un studiu de acest gen din 2007, mai spune Iustina Ionescu.

EDUCAŢIA SEXUALĂ
Pudoarea părinţilor români

În vreme ce în alte ţări europene educaţia sexuală este o disciplină obligatorie în programa şcolară, care se predă de la vârste fragede, în România e materie opţională. Părinţii români, pe turnanta unei pudori sociale explicate de sociologi ca fiind o reminiscenţă a anilor de comunism, se tem că dacă li se vorbeşte la şcoală despre sex, copiii îşi vor începe de timpuriu viaţa sexuală. Studiile arată, însă, opusul.

Un studiu realizat de producătorul de prezervative Durex în 2010 arată că, de fapt, tinerii care primesc din timp o educaţie sexuală adecvată îşi încep viaţa sexuală mai târziu şi au un număr mai redus de parteneri.

Educaţia sexuală abordează un spectru larg de subiecte ce ţin de sănătatea reproducerii şi de prevenirea bolilor cu transmitere sexuală şi poate fi predată elevilor începând cu clasa I, dacă părinţii sunt de acord. În Portugalia şi Marea Britanie, primele cursuri de educaţie sexuală se ţin încă de la grădiniţă, copiilor de 5 ani.

În Belgia, Franţa, Grecia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia copiilor li se predă educaţie sexuală de la 7 ani, în Germania de la 9 ani, în Austria şi Estonia de la 10 ani. Copiii bulgari şi islandezi au primele cursuri de sănătatea reproducerii la 11 ani, iar cei din Danemarca, Norvegia, Polonia şi Slovacia la 12 ani. Elevii olandezi de la 13 ani, iar ce spanioli si italieni de la 14 ani.

O ABORDARE INOVATIVĂ
Pastila de avort disponibilă online

Acum un deceniu, medicul olandez Rebecca Gomperts, a avut o viziune: va porni o clinică pe apă, ce va naviga în jurul lumii, ajutând femeile cu sarcini nedorite să facă avorturi. Aşa s-a născut proiectul Women on Waves (WoW) şi Gomperts a devenit căpitanul vasului „Aurora”.

Din 1998, până în 2008, „Aurora” a despicat apele continentale, oferind suport, medicamente şi pregătind personalul medical local. Pentru Gomperts, acest proiect era felul ei de a îndrepta ceea ce ea vedea ca pe o mare nedreptate: 68.000 de femei mor anual din cauza avorturilor ilegale – echivalentul prăbuşirii unui avion în fiecare zi, scrie Spiegel International.

În 2008, însă, înăsprirea legislaţiei din Olanda a obligat-o să tragă vasul la ţărm şi să mute toate operaţiunile online. Aşa a luat naştere proiectul Women on Web, un site construit în jurul ideii dreptului femeii de a alege.

Prin acest proiect, femeile din ţările în care avortul este ilegal (Irlanda şi Polonia în Uniunea Europeană) pot comanda pastile pentru a scăpa de o sarcină nedorită. Pe acest site, o femeie trece printr-o consultaţie online, în cadrul căreia răspunde la 25 de întrebări legate de posibile contraindicaţii.

Pe urmă poate comanda pastila pe care o primeşte într-un „plic discret”, spune Gomperts. Din motive legale, continuă ea, Women on Web este înregistrat în Canada. Potrivit ei, lunar sute de femei comandă pastile pe acest site.

Realitatea dura din Romania

„Cea din urma doavada ca un popor a ajuns la cel mai de jos nivel de decadere morala, va fi ca avortul va fi considerat ceva tolerat social si obisnuit.” (Juristul italian Rafael Ballestrini)

maica_domnului_podromita

Marturii ale unor femei despre avort

„N-as mai face-o niciodata indiferent de parerea celor din jur.”

Mi-am avortat copilul. Odata ce el a murit, si ceva din mine, ceva ce nu mai poate fi nicicaand trezit la viata. Astazi, nu as mai lua o asemenea hotarare, indiferent de ce ar spune cei din jur. Traiesc cu o frica in mine de care nu mai pot scapa. Am cosmaruri in care apare o fetita care fuge spre mine cu bratele intinse si intreaba mereu: DE CE MAMICO? DE CE? Apoi ma trezesc uda de transpiratie. Acest vis si privirea fetitei ma urmareesc continuu de cand am avut acea interventie.

De ce numai eu sunt pedepsita pentru fapta mea, nu si fostul meu prieten desi si el a fost partas?

Relatez aceasta intamplare pentru folosul tuturor femeilor. Ganditi-va foarte bine ce faceti, pentru ca va vor chinui visele si va vor urmari privirile celor care nu mai sunt…, nu permiteti nimanui sa va constranga, pentru ca viata voastra va fi distrusa. Nu faceti aceasi greseala ca mine! Judith”

(Din revista pentru elevi Screibenkleiser, Bad Neustadt/Baurische Ron, Germania)

O minune a Maicii Domnului

Un avort care nu s-a mai facut

Primii copii pe care i-a nascut Eftimia Alexandru erau baieti, insa aceia nu au supravietuit. Dupa acee a nascut numai fete, care au trait.

In 1939 s-a mutat in Chartoum, in Sudan. Acolo a ramas din nou insarcinata, insa din cauza experientelor trecute, s-a hotarat sa faca avort.

In aceasi seara, a avut un vis cutremurator: era Vinerea Mare si se pregatea sa intre in biserica ortodoxa a evanghelistei din Chartoum. Intrand, preotul, acoperit cu odajdii si tinaul nd in mana Sfanta Evanghelie, i-a spus:

-Esti pacatoasa! Imediat Eftimia a ingenuncheat inspaimantata, a cerut iertare. Atunci preotul a indrunat-o spre interiorul bisericii, unde se tinea slujba Prohodului si i-a spus:

-Eu nu sunt indreptatit sa te iert. De aici sa-ti ceri iertare. Femeia se intoarce, si aproape de odajdie vede icoana Maicii Domnului cum plangea. Din ochii ei sfinti curgeau lacrimi adevarate. La un moment dat se intoarce spre Eftimia si ii spune:

-Priveste! Am avut un Fiu si -am pierdut! Fii atenta sa nu pierzi si tu ceea ce pastrezi inlauntrul tau.

Dupa aceea, preotul a scos o cruce mare, i-a pus-o de gat si i-a spus:

-Fii atenta sa nu pierzi aceasta cruce pe care o porti. Cand s-a trezit, si-a amintit visul in amanunt. Era hotarata sa-si pastreze copilul cu orice pret.

Peste cinci luni a nascut un baietel. A observat cu uimire ca baietelul avea intiparit pe pieptul lui semnul sfintei cruci. Atunci l-a promis pe micut Maicii Domnului si ca il va boteza in Tinos.

Din pacate, a izbucnit al doilea razboi mondial si a fost nevoita sa-l boteze in Chartoum. Nu a omis insa sa-l numeasca Evanghelos.

Crescand, copilul a aflat de la mama lui povestea nasterii sale si inauntrul lui crestestea dorinta de a se inchina icoanei „celei Binevoitare”.

Intr-un an, la sarbatoarea Maicii Domnului, a sosit in Tinos si micul Evanghelos, inchinandu-se impreuna cu mama lui.

A vrut sa ramana in biserica toata noaptea, deoarece isi dorea mult si credea ca o va vedea pe Maica Domnului. Vecernia continua si episcopul slujea sub candelabrul central.

Dintr-o data, Evanghelos vede dinspre locul rezervat femeilor o lumina puternica, stralucind precum soarele si care lua uneori nuanta rosiatica. Vede atunci o femeie foarte frumoasa.

Avea o tinuta de regina, purta o cununa stralucitoare si binecuvanta cu mana dreapta ridicata, multimea adunata.

(din „Aparitii si minuni ale Maicii Domnului, Ed. Bunavestire, Bacau, 2002, pag. 118-119)

Articol despre avort in viziune ortodoxa: http://www.razbointrucuvant.ro/2013/03/22/avortul/

Autocolant  ANTI-AVORT De descarcat si lipit in locuri publice

Autocolant
ANTI-AVORT
De descarcat si lipit in locuri publice

„Daca Dumnezeu ar fi vrut ca barbatul sa-si paraseasca sotia si sa ia alta, atunci ar fi creat un barbat si mai multe femei”. Sfantul Ioan Gura de Aur

VA RUGAM SUSTINETI PETITIA „UNUL DINTRE NOI” pentru demnitatea umana:
ROMANIA

Pentru completare click aici: https://ec.europa.eu/citizens-initiative/ECI-2012-000005/public/signup.do

Mai multe informatii pe: http://www.doxologia.ro/recomandari/arhiepiscopia-iasilor-sustine-initiativa-cetateneasca-europeana-unul-dintre-noi

Un film de vizionat, care contine multe invataturi:

Anunțuri

Un gând despre &8222;DREPTUL LA VIAŢĂ!!!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s